ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2916 din data de 15 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților după cum urmează:

- pentru inculpații A. din infracțiunile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, în infracțiunile prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și respectiv prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

- pentru inculpatul B. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 41 C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen.

La pct. 12 s-a menționat că, în baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen., pe o durata de 3 (trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În conformitate cu art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. și cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen., pe o durată de 3 (trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În conformitate cu art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele anterior stabilite și s-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare (o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. și art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

La pct. 14 s-a menționat că, în baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. și cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen., pe o durata de 3 (trei) ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

În conformitate cu art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și în baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate.

S-a constatat că este arestat în altă cauză.

În baza art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) și (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) și (3) C. proc. pen., art. 1357 - 1382 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. SA și au fost obligați inculpații la plata în solidar a următoarelor despăgubiri civile către aceasta:

- pe inculpații D., E., F., A., G. și H., pentru contractele încheiate de reprezentanți ai I. SRL la 39.195.208 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul J., pentru contractele încheiate de SC FF. SRL la 1.269.992,59 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul K., pentru contractele încheiate de SC L. SRL la 1.176.773 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpații M. și B., pentru contractele încheiate de SC N. SRL, la 1.610.029,02 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul O. pentru contractele încheiate de SC P. SRL la 4.984.569,29 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul Q. pentru contractele încheiate de SC R. SRL la 2.093.199,37 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul S., pentru contractul încheiat de SC T. SRL la 440.860,85 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul U. pentru contractul încheiat de SC GG. SRL la 862.873,82 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H. și inculpatul V., pentru contractul încheiat de SC W. SRL la 964.170,50 RON;

- pe inculpații D., E., F., A., G., H., X. și pe inculpatul Y., pentru contractele încheiate de SC Z. SRL, AA. SRL și BB. SRL la 3.932.263,05 RON.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen., s-a constatat nulitatea absolută și s-a dispus desființarea totală a contractelor de leasing financiar și a contractelor de vânzare-cumpărare tripartită încheiate între utilizatori și partea civilă, respectiv utilizatori, partea civilă și SC I. SRL.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurilor asiguratorii luate prin ordonanțele procurorului din datele 13 decembrie 2011, 21 martie 2012, 27 martie 2012, 30 martie 2012, 23 aprilie 2012 asupra bunurilor și conturilor inculpaților A., X., K., CC., Q., S., DD., M., B.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen., art. 398 C. proc. pen. și art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de câte 8.000 RON (din care câte 2.500 RON, reprezintă cheltuielile ocazionate de efectuarea urmăririi penale).

În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de câte 500 RON pentru fiecare dintre inculpații M., H., B., K., A., J., O.., U. și onorariile parțiale, în cuantum de câte 200 RON pentru fiecare dintre inculpații S., G., V., DD., Q., CC., D., F., E. și X., au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Prin Decizia penală nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015 (nr. dosar Curtea de Apel București x/2017), în baza art. 421 pct. C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 2916 din 15 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond, printre altele, s-au decis următoarele:

La pct. 9 al deciziei s-a menționat că se majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

A fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. de la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele anterior stabilite și aplică inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare.

A fost interzis inculpatului A. exercițiul dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. ca pedepse complementară și accesorie.

S-a decis ca pedeapsa complementară să se execute de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B., instanța de fond a avut în vedere că fapta săvârșită în prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin nerecurare la 18 ianuarie 2006, la o pedeapsă de 2 ani cu aplicarea art. 81 - art. 82 C. pen. pe un termen de încercare de 4 ani pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate, iar fapta săvârșită cu intenție, reținută în prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate).

La pct. 11 al deciziei penale pronunțată de instanța de apel s-a menționat că se majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen. de la 6 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. (1969) a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomița și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei majorate prin prezenta, inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului B. exercițiul dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. ca pedepse complementară și accesorie.

S-a decis ca pedeapsa complementară să se execute de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții inculpați V., J., S., U., Y., A., G. și H. împotriva Sentinței penale nr. 2916 din 15 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., au fost obligați inculpații V., J., S., U., Y., A., G. și H. la plata a câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelurilor promovate de acestea. Onorariile integrale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în cuantum de 520 RON, precum și onorariile parțiale în cuantum de 200 RON se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au formulat cerere de recurs în casație condamnații A., prin intermediul avocatului ales, la data de 22 decembrie 2017 (conform ștampilei EE., aflată pe plicul de la dosar recurs în casație, fila x verso) și B. la data de 17 noiembrie 2017 (conform ștampilei EE., aflată pe plicul de la dosar recurs în casație, fila x verso).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 octombrie 2018.

În cererea de recurs depusă în scris de condamnatul A. s-a arătat că motivul recursului în casație privește faptul că la pedeapsa aplicată instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 actualizată și nici prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, aplicabile în prezentul dosar.

Astfel, recurentul, prin apărător ales, a arătat că prin Decizia penală nr. 1536 din 3 noiembrie 2017 din Dosarul penal x/2015 al Curții de Apel București, secția I penală, s-a decis majorarea pedepsei principale aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., de la o pedeapsă de 4 ani închisoare la 7 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior stabilite și s-a aplicat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca în final sa execut pedeapsa rezultanta de 8 ani și 8 luni închisoare.

Recurentul a susținut că, deși prin motivele de apel formulate, a solicitat a se face aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 actualizată și aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât am avut calitatea de martor colaborator în Dosarul nr. x/2014 al DNA, soluționat prin Sentința penală nr. 117/F din data de 23 iunie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, instanța de apel nu a aplicat reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dimpotrivă majorând pedeapsa aplicată.

Recurentul a menționat faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea mai sus amintită, nemaiavând domiciliul în România de mai mulți ani. De asemenea, a anexat în probațiune adresa DNA nr. x/2014.

Recurentul B. a arătat, în cererea olografă depusă la dosar, faptul că prin decizia penală atacată a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, prin majorarea pedepsei principale de 6 ani, fiind revocat beneficiul unei pedepse cu suspendare de 2 ani, în final urmând să execute 9 ani închisoare. Recurentul a susținut că i-a fost adunată de două ori pedeapsa cu suspendare și pentru acest motiv a formulat recurs în casație.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a formulat concluzii scrise, fiind înregistrate la Curtea de Apel București, secția I penală la data de 16 mai 2018.

Față de susținerile recurentului A., în sensul că nu i s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 deși a avut calitatea de martor colaborator în cauza cu nr. x/P/2014 a Direcției Naționale Anticorupție și ar fi trebuit să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, Parchetul a susținut că, din analiza dosarului, și așa cum corect rezultă și din decizia definitivă a Curții de Apel, recurentul nu a făcut un denunț, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sau de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, întrucât în respectiva cauză denunțul a fost formulat de o altă persoană, iar A. a avut calitatea de martor în acel dosar. Or dispozițiile sus-menționate și invocate de recurent se aplică numai celui care a denunțat o faptă mai înainte ca organele de urmărire penală să fi avut cunoștință de existența ei. Parchetul a arătat că aceleași aspecte rezultă și din răspunsul Direcției Naționale Anticorupție, atașat motivelor de recurs în casație formulate de recurent.

Față de aceste considerente, Parchetul a apreciat că recursul în casație declarat de recurentul A. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat respingerea acestuia ca atare.

Referitor la recurentul condamnat B., Parchetul a arătat că acesta nu a invocat unui din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., însă, în esență, invocă că i-a fost aplicată o pedeapsă nelegală, prin revocarea și adunarea de două ori a aceleași pedepse ce provenea dintr-o condamnare anterioară.

Parchetul a solicitat a se observa că, din analiza dosarului și a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, rezultă că inculpatului B. i-a fost majorată pedeapsa la 7 ani închisoare, urmărindu-se în mod legal criteriile de individualizare a pedepselor și avându-se în vedere regimul sancționator al infracțiunii continuate, iar la pedeapsa de 7 ani închisoare - pedeapsă legal aplicată - s-a adăugat pedeapsa de 2 ani, pronunțată printr-o hotărâre anterioară, și în termenul de încercare al căreia a săvârșit faptele din prezenta cauză, astfel încât pedeapsa finală de 9 ani închisoare, este legală și temeinică.

Față de cele menționate, Parchetul a apreciat că și în cazul acestui recurent, calea de atac extraordinară nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului în casație ca inadmisibil.

Prin încheierea din data de 11 decembrie 2018 s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de condamnații B. și A. împotriva Deciziei nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Înalta Curte a apreciat că motivele formulate de recurentul condamnat A. (neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), precum și argumentele care stau la baza cererii de recurs în casație formulată de recurentul B. (respectiv, împrejurarea că instanța de apel a aplicat o pedeapsă nelegală, prin revocarea și adunarea de două ori a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomița), pot fi circumscrise formal cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., cererile privind recursurile în casație sunt admisibile în principiu.

Analizând recursurile în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. actual, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casație" - Partea specială, Titlul III, Cap. V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

În cauză, se constată că ambii recurenți au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 Cod - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunea dedusă judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel. Așadar, aceste dispoziții legale sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

Examinând cauza, se observă că instanța de apel, după ce a reținut vinovăția inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. și înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., l-a condamnat la pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani și 8 luni închisoare.

Recurentul a criticat hotărârea penală definitivă de condamnare susținând că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 actualizată și nici prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, aplicabile în prezentul dosar.

Înalta Curte amintește că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei este o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind în măsură să stabilească dacă un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni. De asemenea, instanța de recurs în casație nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, recursul în casație urmărind să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispozițiile art. 447 C. proc. pen. stipulând că în cadrul acestei căi extraordinare de atac se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că în mod judicios instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, care acordă beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitate de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 din lege, întrucât la dosarul cauzei nu există dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest text de lege, inculpatul având doar calitatea de martor în procesul unei alte persoane. În Dosarul nr. x/2014 al Direcției Naționale Anticorupție recurentul a avut calitatea de martor colaborator cu identitate reală, în condițiile în care avea la acel moment calitatea de inculpat într-un alt dosar penal aflat pe rolul instanței de judecată. Se constată, însă, că în Dosarul penal nr. x/2014 al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit rechizitoriului, denunțul privind săvârșirea unor fapte de corupție de către mai multe persoane, printre care și un avocat, a aparținut unei alte persoane, și nu condamnatului A. (astfel cum rezultă din adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din data de 8 noiembrie 2017, dosar recurs în casație).

Referitor la recurentul B., se constată că instanța de apel, în mod corect, a majorat pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și art. 5 C. pen., de la 6 ani închisoare la 7 ani închisoare, având în vedere regimul sancționator al infracțiunii continuate, potrivit căruia pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii [art. 36 alin. (1) C. pen.]. Pedeapsa rezultantă a fost, însă, de 9 ani închisoare, întrucât instanța de apel, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. (1969), a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, inculpatul B. săvârșind infracțiunea în termenul de încercare al suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 2290/2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomița.

Înalta Curte, în examinarea recursului în casație bazat pe cazul de casare, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu analizează orice nelegalitate a pedepsei, ci numai acele situații în care, dată fiind încălcarea unor dispoziții legale o persoană ajunge să fie condamnată la o pedeapsă care se situează în afara limitelor prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă. Dacă pedeapsa rezultantă este în limitele legale, mecanismul de aplicare a pedepsei rezultante în cazul în care sunt incidente mai multe cauze de agravare a pedepsei excede controlului recursului în casație.

Înalta Curte apreciază că motivele recurentului condamnat în sensul că i s-a aplicat o pedeapsă nelegală, prin revocarea și adunarea de două ori a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2290 din 10 noiembrie 2005 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 431 din 16 decembrie 2005 a Tribunalului Ialomița, sunt nefondate, pedeapsa la care a fost condamnat recurentului fiind în limitele legale determinate de agravarea maximului prevăzut de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., de 5 ani închisoare, cu majorarea prevăzută de art. 36 C. pen. (de 3 ani închisoare) și revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de condamnații B. și A. împotriva Deciziei nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat A., în cuantum de 65 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat B., în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de condamnații B. și A. împotriva Deciziei nr. 1536/A din data de 3 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat A., în cuantum de 65 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat B., în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT