ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2253/2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL prin administrator special B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Oradea, anularea Deciziei nr. 34 din 24 noiembrie 2015 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/3 iunie 2015, a Dispoziției nr. 442 din 3 iunie 2015 și a Deciziei de impunere nr. x/3 iunie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 209/CA din 6 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că, după ridicarea dreptului de administrare debitorul este reprezentat de administratorul judiciar sau lichidator care îi conduce și activitatea comercială, mandatul administratorului special fiind redus la a reprezenta interesele asociaților sau acționarilor în cauzele expres și limitativ prevăzute de art. 56 din Legea nr. 85/2014, printre care nu se afla și aceea de a promova o acțiune cum este cea supusa prezentei judecăți. Împrejurarea că organele fiscale au posibilitatea de a atrage răspunderea solidară cu debitoarea a asociaților sau administratorilor societății în baza art. 25 - 26 din C. proc. fisc. nu îl îndrituiește pe administratorul special la promovarea unei acțiuni de natura celei ce face obiectul prezentei cauze, în calitate de reprezentant al societății, acesta având posibilitatea de a-și formula apărările în cadrul procesului generat de o eventuală acțiune formulată în temeiul art. 25 - 26 C. proc. fisc. S-a mai arătat că, nici dispozițiile art. 268 C. proc. fisc. nu îi conferă administratorului special calitatea de reprezentant al SC A. SRL, acestea permițându-i acestuia eventual posibilitatea de a contesta actele administrative fiscale în nume propriu, dacă se consideră că a fost lezat în drepturile sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs fiind încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele: - hotărârea instanței de fond este superficială în analiza cauzei și a tuturor aspectelor invocate de către societate, sentința atacată nu cuprinde în mod real și efectiv motivele care au dus la soluția atacată, admițându-se în mod eronat excepția lipsei de reprezentant al administratorului special al reclamantei. -interesul de a formula contestație de către administratorul special al debitoarei aflată în procedura falimentului este dat și de posibilitatea organelor fiscale de a atrage o răspundere solidară cu debitoarea și asociaților sau administratorilor societății în cazul în care se consideră că pot fi incidente prevederile art. 25 - 26 din C. proc. fisc. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că refuzul instanței naționale de a examina în fond o cerere cu care a fost învestită, ca urmare a interpretării excesiv de stricte a unor reguli procedurale, în măsură să priveze justițiabili de accesul afectiv la o instanță judiciară, constituie o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, fie sub forma unei ingerințe nejustificate în privința dreptului de proprietate protejat prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenție (4), fie sub forma încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta SC A. SRL ca nefondat recursul și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței nr. 209/CA/06.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Se apreciază că recursul nu cuprinde nicio critică cu privire la existența vreunei greșeli în hotărârea recurată, nu se face mențiune despre normele de drept material care sunt încălcate sau greșit interpretate de către instanța de fond sau în ce anume constă greșita aplicare a normelor de drept material, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 fiind indicate doar formal pentru a crea aparența că recursul s-ar încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă SC A. SRL prin administrator special B. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 34 din 24 noiembrie 2015 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/3 iunie 2015, a Dispoziției nr. x/3 iunie 2015 și a Deciziei de impunere nr. x/3 iunie 2015, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Oradea.

Prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la pct. 2, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs fiind încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.. La termenul de judecată din data de 18.04.2019, lichidatorul judiciar C. a depus precizări în sensul că înțelege să-și însușească recursul formulat de SC A. SRL.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

După cum am arătat, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Conform art. 80 alin. (1) din C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară.

Excepția lipsei calității de reprezentant (puterii de a reprezenta) se referă la condițiile de exercitare a acțiunii civile, sancționând lipsuri ale dreptului la acțiune și este o excepție de fond în principal peremptorie. Lipsa calității de reprezentant nu poate fi acoperită prin confirmare dacă legea nu îi conferă reprezentantului această calitate sau părții această putere pentru confirmare. Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență: După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor.

Este evident, așa cum a reținut și prima instanță că după deschiderea procedurii de insolvență și ridicarea dreptului de administrare, reprezentarea societății revine administratorului judiciar, fiind persoana care are dreptul să semneze actele emise de către societatea debitoare.

În cauză lichidatorul judiciar C. a depus precizări în sensul că înțelege să-și însușească actele întocmite de debitoarea SC A. SRL prin administrator special B., acțiunea sa având valoarea unei confirmări. Or, confirmarea are ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv ex tunc, din momentul încheierii actului și atrage renunțarea la mijloacele și excepțiile ce puteau fi opuse.

Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Instanța de rejudecare urmează a analiza și celelalte motive de recurs ale recurentei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinței nr. 209/CA din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinței nr. 209/CA din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL