ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 23.12.2014, reclamanta Societatea A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună suspendarea prevederilor art. 51 alin. (5), art. 52 alin. (1) și alin. (2) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de ASF.

Prin Sentința nr. 1097 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind rămasă fără obiect.

Prin Sentința nr. 1996 din 3 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 1097/20.04.2015, formulată de reclamanta Societatea A. SRL.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta Societatea A. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Reclamanta a declarat recurs și împotriva Sentinței nr. 1996 din 3 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, privind completarea dispozitivului Sentinței nr. 1097 din 20 aprilie 2015.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că prima instanță nu a argumentat în niciun fel soluția de respingere a capătului de cerere privind suspendarea art. 52 alin. (1) și (2) din Norma nr. 23/2014, admițând excepția rămânerii fără obiect, respingând în totalitate acțiunea formulată. Din simpla lecturare a hotărârii recurate, se poate observa că prima instanță nu a indicat nici un motiv pentru care a înțeles să respingă cel de-al doilea capăt de cerere, ce consta în suspendarea prevederilor art. 52 alin. (1) și (2) din Norma nr. 23/2014, în condițiile în care pârâta invocase excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind suspendarea prevederilor art. 51 alin. (5) din normă, aspect ce atrage aplicabilitatea art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, motivat de faptul că toate dispozițiile normative a căror anulare se solicitase au fost abrogate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, constată întemeiată la excepția lipsei de interes a recursului, invocată de instanță din oficiu, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, excepție care face inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat.

Conform celor menționate la pct. 1, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării prevederilor art. 51 alin. (5), art. 52 alin. (1) și alin. (2) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de ASF.

Prevederile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 reglementează obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate.

Din actele dosarului nu rezultă că recurenta-reclamantă a înregistrat pe rolul instanței acțiune în anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită.

Totodată, în urma consultării sistemului informatic ECRIS, se constată că pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, nu există înregistrat un dosar care să aibă ca obiect cererea recurentei de anulare a prevederilor ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Prin urmare, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate, de vreme ce recurenta-reclamantă nu a formulat acțiune în anularea prevederilor a căror suspendare o solicită.

Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu practica sa constantă (Deciziile nr. 4109/2014, nr. 1126/2015), apreciază că, în cauză, recurenta nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Societatea A. SRL împotriva Sentinței nr. 1097 din 20 aprilie 2015 și a Sentinței nr. 1996 din 3 iulie 2015 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV