ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la data de 26 noiembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta societatea A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. a solicitat instanței obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 84.860,88 euro debit principal, reprezentând contravaloarea mărfii pe care acestea s-au obligat să o transporte și care nu a mai ajuns la beneficiar, cu dobândă legală în cuantum de 4.028,17 euro aferentă debitului principal, calculată de la data de 21 aprilie 2015 și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, precum și în continuare până la data achitării efective a debitului principal, precum și cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 142/2017 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2015 au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C. S.R.L., care au fost obligați în solidar să plătească reclamantei suma de 84.860 euro reprezentând contravaloare marfă și dobânda legală calculată începând cu data de 21 aprilie 2015 și până la momentul achitării integrale a debitului și suma de 4607 euro echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

Prin încheierea din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării apelurilor formulate de pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., până la soluționarea cauzei penale nr. x/2015, aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, recurenta A. a solicitat în principal, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului penal nr. x/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea soluționării apelurilor formulate, iar în subsidiar, casarea în tot a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării de probe necesare soluționării cererii de suspendare a cauzei, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal, remarcând în primul rând lipsa motivării instanței de apel, singura motivare fiind aceea că față de criticile din cererile de apel, măsura suspendării cauzei până la soluționarea dosarului penal se impune.

În opinia sa, recurenta consideră că această motivare nu poate fi apreciată ca respectând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, iar aspectele reținute de instanța de apel nu reprezintă o motivare a soluției pronunțate, astfel încât părțile să poată înțelege în concret de ce instanța a considerat că se impune suspendarea cauzei, iar instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar care se impune.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., textul de lege vorbește de o suspendare facultativă în sensul că, inclusiv atunci când instanța de judecată constată că există o influență hotărâtoare a dosarului penal asupra cauzei civile, va analiza în ce măsură se impune suspendarea cauzei prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei.

În acest sens, recurenta consideră că împrejurările concrete ale cauzei ar fi trebuit să conducă în mod clar la respingerea măsurii suspendării, întrucât dosarul penal a fost inițiat la începutul anului 2015, fiind începută în mod automat urmărirea penală in rem, iar timp de 3 ani de zile nu doar că nu s-a dispus o soluție de trimitere în judecată, dar nici măcar nu a fost începută urmărirea penală in personam.

Or, prezenta instanță civilă are specializarea necesară pentru analiza judicioasă și tranșarea acestor elemente, față de o instanța penală care nu are specializarea necesară prin raportare la specificul raporturilor deduse judecății.

Drept urmare, instanța de apel avea calificarea necesară și superioară unei instanțe de drept penal pentru a tranșa litigiul dintre părți, instanța penală analizând exclusiv existența unei infracțiuni. De altfel, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, la dosarul cauzei există toate probele necesare pentru ca instanța civilă să decidă dacă apărarea intimatei în sensul că altcineva ar fi operat în numele său este una temeinică sau nu și aptă să ducă la respingerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o privește pe reclamantă.

Mai arată recurenta că în toată această situație, singurul prejudiciu cert este cel suferit de societatea reclamantă, fiind făcută dovada că datorită culpei intimatelor aceasta a fost obligată să achite către D. contravaloarea transportului, în cuantum de 84.860 euro și, deși s-a achitat această sumă de bani încă din anul 2015, recurenta se află în situația în care nu-și poate recupera prejudiciul o perioadă îndelungată de timp.

În acest context, se arată că niciuna dintre intimate nu poate invoca vreun prejudiciu ca urmare a continuării judecății prezentei cauze, până la obținerea unei soluții definitive, iar instanța de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a soluției instanței de fond de respingere a cererii de suspendare a cauzei formulată de pârâte pentru aceleași motive.

Astfel, apreciază că singura ipoteză în care instanța de apel putea pune din nou în discuție suspendarea cauzei era în contextul în care situația de fapt avută în vedere de instanța de fond atunci când a respins cererea de suspendare s-ar fi schimbat.

Prin urmare, având în vedere că nu au fost invocate sau probate aspecte noi față de cele avute în vedere de instanța de fond, instanța de apel nu avea posibilitatea de a dispune suspendarea cauzei decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a soluției instanței de fond.

Față de aceste aspecte, recurenta solicită modificarea în tot a încheierii recurate și respingerea cererii de suspendare a cauzei, cu consecința trimiterii cauzei către instanța de apel în vedere pronunțării unei soluții asupra apelurilor formulate.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară, de casare a încheierii recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecarea măsurii suspendării după administrarea de probe noi, recurenta apreciază că, în ipoteza în care instanța de recurs consideră că nu poate aprecia asupra măsurii suspendării pe baza probelor de la dosar, solicită casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării de probe suplimentare.

Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite instanței admiterea prezentului recurs, astfel cum a fost formulat în scris.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 aprilie 2018, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 iunie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 3 iulie 2018, părțile nedepunând punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a acordat termen la data de 31 ianuarie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul recurentei A. este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, context în care, recurenta susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cauzei penale nr. 25/P/2015 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, fără a motiva măsura dispusă.

În acest context, recurenta consideră că împrejurările concrete ale cauzei ar fi trebuit să conducă la respingerea măsurii suspendării, întrucât dosarul penal a fost inițiat la începutul anului 2015, fiind începută în mod automat urmărirea penală in rem, iar timp de 3 ani de zile nu s-a dispus o soluție de trimitere în judecată și nici nu a fost începută urmărirea penală in personam.

Din această perspectivă se constată că recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind dispusă în mod eronat măsura suspendării cauzei.

Această susținere a recurentei este întemeiată, având în vedere că din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, conform art. 492 C. proc. civ., se constată că prin adresa din 5 noiembrie 2018 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Arad - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice s-a menționat că dosarul penal nr. x/2015 a fost trecut în evidența pasivă a dosarelor cu autori necunoscuți din data de 18 iulie 2017.

În ceea ce privește trecerea în evidența pasivă a unui dosar, recurenta precizează că sediul materiei îl reprezintă Normele metodologice privind înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de politie de către procuror aprobate prin Ordinul Viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne nr. 56/10.04.2014 și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. x/2014.

Conform art. 13 alin. (1) din Normele metodologice, se prevede că, dacă până la împlinirea termenelor prevăzute la art. 12 ori la finalizarea activităților și verificărilor stabilite, autorii infracțiunii nu au fost descoperiți, organele de cercetare penală ale poliției judiciare care au instrumentat cauza întocmesc un referat în care prezintă, pe scurt, rezultatul cercetărilor și propun trecerea dosarului în evidențele dosarelor cu autori neidentificați, precizând data împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, iar la alin. (4) se prevede că după aprobarea de către procuror a trecerii dosarului cauzei în evidențele dosarelor cu autori neidentificați, organele de cercetare penală ale poliției judiciare predau dosarul penal, însoțit de referatul prevăzut la alin. (2), compartimentului de evidență operativă al unității de poliție respective.

În continuare, art. 17 stabilește că în cazul în care nu intervine niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 16, dosarul penal rămâne în evidențele dosarelor cu autori neidentificați până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, iar la împlinirea termenului se va întocmi un referat cu propunere de clasare, care se înaintează procurorului de caz.

Astfel, acest aspect presupune că din investigațiile întreprinse nu s-au putut identifica autorul sau alte elemente de natură să conducă la continuarea urmăririi penale față de o anumită persoană, motiv pentru care activitatea de urmărire penală intră într-o etapă de stagnare, antemergătoare cauzei de clasare dată de prescripția răspunderii penale.

Concluzia care se desprinde din textele normelor metodologice evocate este că, în prezent, în dosar nu se va mai întreprinde niciun fel de act de procedură sau de cercetare, până la împlinirea termenului de prescripție pentru clasarea cauzei.

Conform prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ce vizează suspendarea facultativă "instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel".

Din analiza dispozițiilor evocate, se observă că măsura suspendării reprezintă un incident în cursul desfășurării acțiunii, constând în oprirea vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor, aceste prevederi reglementând un caz de suspendare facultativă a judecății și nu obligația instanței de a suspenda judecata cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția ce urmează a se pronunța în prezenta cauză nu depinde de soluția ce se va da în cauza penală nr. x/2015, care a fost trecută în evidența pasivă a dosarelor cu autori necunoscuți, întrucât în speță nu s-a început urmărirea penală și nici nu se va mai întreprinde niciun fel de act de procedură sau de cercetare, până la împlinirea termenului de prescripție pentru clasarea cauzei, aspect în considerarea căruia, Înalta Curte constată că instanța de apel a suspendat în mod eronat cauza în raport cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Așadar, prin menținerea măsurii suspendării judecății cauzei s-ar încălca și dispozițiile constituționale care prevăd liberul acces la justiție și garantarea dreptului la apărare, precum și cele referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, totodată se va aprecia dacă nu cumva suspendarea judecății, cu consecința întârzierii soluționării pe fond a cauzei, poate prejudicia grav pe oricare dintre părți.

Astfel, suspendarea judecății urmărește acordarea posibilității celor interesați de a lua măsurile necesare în vederea continuării procesului, în funcție de împrejurarea ivită, iar în speța de față nu a apărut nici unul din motivele de suspendare, care să conducă la măsura suspendării cauzei, conform prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitată de recurentă, Înalta Curte o va respinge cu motivarea că acestea urmează a fi avute în vedere la momentul soluționării pe fond a cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării încheierii atacate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza instanței de apel pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.