ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1048/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 872/A- COM din 18 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x, a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinței nr. 243/CC/19.09.2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. x, și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de B. S.A. PITEȘTI împotriva aceleași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Curtea, examinând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,potrivit disp. art. 295 din vechiul C. proc. civ., aplicabil potrivit disp. art. 725 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., conform căruia "hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căii de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate", a constatat că apelul declarat de revizuent este nefondat.

Astfel, a reținut că potrivit art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., incident în cauză dat fiind faptul că obiectul cererii de revizuire formulate de apelant îl constituie sentința civilă nr. 39/C. civ. din 13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Este corectă aprecierea instanței de fond potrivit căreia înscrisul invocat nu poate reprezenta un înscris care să fi fost reținut de parte, așa cum prevede textul de lege întrucât, fiind vorba de un extras de cont care este deținut de banca emitentă, fiind cea care îl emite, revizuentul nu a dovedit cum că, în urma unui eventual refuz al instituției bancare emitentă a extrasului de cont, ar fi solicitat instanței care a dezlegat fondul procurarea înscrisului deținut de terț (instituția bancară), iar instanța ar fi refuzat solicitarea de relații în acest sens de la instituția bancară.

La fel de adevărat este și faptul că art. 322 pct. 5 C. proc. civ., are în vedere situația în care înscrisul nu a putut fi folosit în soluționarea fondului litigiului datorită reținerii acestuia de către partea adversă și imposibilității obținerii lui în alt mod de către revizuent, respectiv fie direct de la deținătorul înscrisului, fie prin intermediul instanței care a dezlegat fondul.

Suplimentar acestui aspect, analizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul revizuent A., constatăm că aspectele invocate prin cererea de revizuire, referitoare la situația relevată de extrasul de cont invocat, nu se numără printre motivele de nulitate a Hotărârii nr. 92/20.09.2006 arătate în cererea învestitoare din dosarul finalizat cu sentința a cărei revizuire se cere.

În consecință, un motiv nou, întemeiat pe un înscris existent la momentul desfășurării judecății finalizate cu soluția a cărei revizuire se cere, nu poate repune în discuție o hotărâre judecătorească la pronunțarea căreia acest motiv nu a avut nicio înrâurire.

Pe de altă parte, așa cum se reține și în cuprinsul Hotărârii nr. 92/20.09.2006, pentru ședința Adunării generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) din 20.09.2006, convocarea s-a făcut pentru toți acționarii înregistrați în Registrul Acționarilor la data de referință 01 septembrie 2006 (potrivit Convocării depuse la dosar fond), în conformitate cu disp. art. 113-117 din Legea nr. 31/1990 rep., astfel că în mod legal la ședința din data de 20.09.2006 au participat acționarii înscriși la data de referință 01.09.2006.

Modalitatea de restructurare a capitalului social, în sensul reducerii sau majorării, constă într-o procedură mai amplă, iar potrivit disp. art. 219 din Legea nr. 31/1990 rep., hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social produce efecte numai în măsura în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării, alin. (2) al articolului tratând situația nesubscrierii integrale a majorării de capital.

Oricum, nesubscrierea integrală a capitalului majorat, fiind o acțiune ulterioară adunării generale, nu are ca efect nulitatea hotărârii prin care s-a adoptat majorarea capitalului social, sub imperiul nulității, ca și sancțiune juridică, intrând numai actele sau faptele anterioare și concomitente adoptării hotărârii, nu și cele ulterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a sentinței nr. 39/C. civ. din 13 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Comercial Argeș în dosar nr. x, cu consecința anulării Hotărârii A.G.E.A. nr. 92/20.09.2006 și restabilirea acționariatului conform "Structura sintetică consolidată a acționarilor pentru S.C. B. S.A. simbol C., la data de 01.09.2006: D. 5.305.125 acțiuni procent 94,17392%; persoane fizice 325.189 acțiuni, procent 5,80810% și persoane juridice 1013 acțiuni, procent 0,01798%.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform prevederilor art. 322 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților" (pct. 5 teza I).

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Astfel, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.

Prima ipoteză a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci, când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, concluzie desprinsă din împrejurarea că textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. vorbește de descoperirea înscrisului care a fost reținut de adversar sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate, și, înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; nu interesează dacă reținerea înscrisului de către partea adversă a fost intenționată sau involuntară, iar cât privește împrejurarea mai presus de voința părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de revizuire, însă, partea interesată trebuie să o dovedească, și, în fine, ca o ultimă condiție, înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Din interpretarea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reiese, în primul rând, că trebuie să fie vorba de un înscris ce n-a putut fi administrat inițial, independent de voința părții. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecății și partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanță din cauza reținerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată. Desigur că, dacă înscrisul ca atare nu poate să fie un act nou, este posibil să poarte totuși o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiția, însă, să se refere la situații atestate de alte înscrisuri preexistente. În al treilea rând, înscrisul trebuie să aibă o importanță deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.

În înțelesul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri trebuie să fi fost "descoperit" după darea hotărârii, în sensul că, el a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar, până în acel moment, a fost reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Cerința privind preexistența înscrisului este desprinsă din expresia folosită în art. 322 pct. 5 C. proc. civ.- înscrisurile sunt "descoperite" după darea hotărârii; pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii a putut fi reținut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta.

Însă, nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiului textului actul - cum este cazul în speță- emis după pronunțarea hotărârii, chiar dacă în el se confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

Aceasta întrucât, prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ. este de strictă interpretare, ea condiționând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecății a unor acte noi și imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Or, în speță, înscrisul considerat nou de către recurentul- revizuent nu îndeplinește condiția de a fi existat la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat. Cum anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare, față de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că această adresă nu întrunește cerințele impuse de textul de lege invocat ca temei al revizuirii.

Prin urmare, se constată că în mod legal și corect instanța a apreciat că înscrisul invocat de recurentul- revizuent ca "înscris nou", nu a fost depus la dosar la data soluționării nu datorită unei imposibilități obiective, cauzată de faptul că au fost ascunse de partea potrivnică, respectiv, de către intimat, ci datorită lipsei de diligență a acestuia, care, deși avea posibilitatea de a procura înscrisurile, nu a depus diligențe în acest sens.

Recuretului- revizuent îi incumba dovada, alternativă, fie a conduitei obstrucționiste a părții adverse, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului, pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, de același nivel și ivite mai presus de voința părților, dovadă ce nu a s-a produs.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obținerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, simplul fapt că recurentul- revizuent a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, aspect, de altfel, reținut și de către Curtea de Apel, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care să-i fi împiedicat să și le procure în timpul procesului, ceea ce, în speță, nu s-a dovedit.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul- revizuent A. să plătească intimatului B. S.A. ȘTEFĂNEȘTI suma de 4.998 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 872/A- COM din 18 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul- revizuent A. să plătească intimatului B. S.A. ȘTEFĂNEȘTI suma de 4.998 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2018.