ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2019

HOTĂRÂRE
20.11.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 1329 din 26 iunie 2019, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 47 din 11 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Verificând conținutul primei cereri de revizuire, Înalta Curte a constatat că nu se poate extrage niciun argument care să susțină contrarietatea de hotărâri, o atare critică fiind adusă în mod neechivoc numai în cuprinsul precizării cererii de revizuire, depusă la 12 decembrie 2017, cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., calculat de la data pronunțării ultimei hotărâri considerate potrivnice, respectiv Decizia nr. 323 din 11 octombrie 2017 a Tribunalului Argeș, secția civilă.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 103, art. 104, art. 310 și art. 324 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că excepția tardivității nu a fost invocată după prima zi de înfățișare, astfel cum s-a susținut în recurs, ci în chiar prima zi de înfățișare, la data de 4 februarie 2019.

S-a observat că prezenta cauză a parcurs două cicluri procesuale, în cel de-al doilea instanța fiind legal învestită cu soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a rezultat din Decizia civilă nr. 210 din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, prin care s-a casat, în parte, decizia atacată, acordându-se termen la 4 februarie 2019 pentru soluționarea acesteia, dată la care instanța a rămas în pronunțare, pe care a amânat-o la 11 februarie 2019.

Prin urmare, s-a constatat că în cauză a fost acordat un singur termen de judecată, la 4 februarie 2019, care constituie și prima zi de înfățișare.

Recurentul a susținut că au fost încălcate și prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., însă nu a arătat care ar fi fost argumentele aduse în susținerea vreunuia dintre motivele de recurs, limitativ prevăzute de art. 304 din cod, pe care instanța nu le-ar analizat, astfel încât critica, fiind susținută doar formal, nu a putut fi analizată.

Critica prin care recurentul a susținut și nelegala compunere a completului de judecată care a pronunțat Decizia nr. 47/2019 a Curții de Apel Pitești, după casare cu reținere spre rejudecare, a fost găsită nefondată, deoarece judecarea pricinii s-a realizat ca urmare a păstrării de către această instanță de recurs a cauzei spre competentă soluționare, în urma admiterii recursului, prin Decizia civilă nr. 210/2018, în cuprinsul căreia instanța de recurs a făcut aplicarea art. 312 alin. (7) C. proc. civ.

Cum textul evocat vorbește despre soluționarea cauzei de către o "instanță de recurs", potrivit competenței sale, s-a reținut că în mod corect cauza a fost rejudecată în complet de 3 judecători.

Ca atare, s-a constatat că nu este întrunită ipoteza nerespectării unei norme de competență de ordine publică prin încălcarea competenței materiale, când procesul ar fi fost de competența unei instanțe de alt grad, astfel cum a susținut recurentul, invocând art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.

A arătat că a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 47/2019 a Curții de Apel Pitești, demonstrând că nu se putea admite excepția de tardivitate a cererii de revizuire a Deciziei nr. 323/2017 pronunțată de Tribunalul Argeș.

A susținut că Tribunalul Argeș nu avea competența legală de a judeca cererea de revizuire, care a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 324 C. proc. civ. în raport de data pronunțării deciziei atacate.

În opinia contestatorului, dacă ar fi fost tardivă, instanța ar fi reținut incidența art. 101 - 104 C. proc. civ.. A menționat, de asemenea, că la primul termen din data de 12 decembrie 2017 a depus precizare pentru încadrarea în drept, întrucât a primit comunicarea deciziei la 14 noiembrie 2017, situație în care nu se putea invoca tardivitatea cererii ci, eventual, nulitatea revizuirii pentru nemotivare, potrivit art. 306 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu este admisibilă contestația în anulare, care urmează a fi respinsă ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., temei de drept invocat de contestator, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație "când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

În înțelesul textului de lege menționat, care reglementează contestația în anulare specială, se constată că această cale extraordinară de atac poate fi primită numai în situația îndeplinirii cerințelor expres determinate.

Așadar, sunt condiții de admisibilitate atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Promovarea unei contestații în anulare presupune raportarea la niște motive limitative, pe care partea care exercită calea de atac le cunoaște când recurge la o atare procedură judiciară.

Or, în cauză, prin contestația în anulare formulată nu se specifică care sunt motivele omise "din greșeală" a fi cercetate de instanța de recurs, contestatorul limitându-se a relua motivele pentru care, în opinia sa, excepția tardivității cererii de revizuire a fost admisă în mod eronat.

În cauză însă, prin decizia atacată, nu au fost omise a fi cercetate motive de recurs, ci dimpotrivă acestea au fost amplu analizate.

Prin urmare, reluând motive de recurs, contestatorul nu s-a conformat unei condiții de admisibilitate a căii de atac exercitate, respectiv cea referitoare la motivele ce pot fi formulate pe calea contestației în anulare, limitativ prevăzute de textul de lege.

Aceasta în condițiile în care promovarea contestației în anulare nu deschide calea unui nou recurs, prin care să se formuleze critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate.

Ca atare, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu poate fi primit, contestația în anulare, astfel formulată, urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1329 din 26 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-26
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1329/2019
însă instanța, în mod greșit nu ar fi observat acest aspect, reținând că motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. ar fi fost menționat pentru prima dată în cuprinsul precizării aduse cererii inițiale
ÎCCJ 2021-10-12
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2076/2021
., calculat de la data 19 iunie 2019. Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs, la data de 31 iulie 2020, revizuentul A.. Recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate, admiterea cererii de revizuire,
ÎCCJ 2020-11-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești: Prin decizia nr. 3166 din 3 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel P
ÎCCJ 2019-12-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2352/2019
a reclamantei prin încheierea pronunțată la 13 februarie 2019. Prin Sentința civilă nr. 135 din 27 martie 2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel recla
ÎCCJ 2024-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2024
dosarul nr. x/1/2023 a fost declinată în favoarea Curții de Apel Pitești competența de soluționare a cererii de revizuire formulate împotriva deciziilor civile nr. 232/18.01.2022, nr. 2551/17.05.2022 și nr. 3628/22.09.2022, pronunțate de Cu
Sursă