ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3712/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL se contestă Decizia de impunere nr. x/22.12.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală efectuată în perioada 24.05.2013-10.12.2015, Raportul de inspecție fiscală nr. x/22.12.2015, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere și Decizia nr. 510/27.07.2017, emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Curtea de Apel Craiova, prin încheierea pronunțată la termenul din 12.03.2018, a dispus suspendarea judecării acțiunii, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, până la soluționarea dosarului penal nr. x/2012, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Instanța a pronunțat această soluție având în vedere răspunsul DIICOT Iași - Serviciul Teritorial Iași, înaintat cu Adresa nr. x/2012 din 22.02.2018, din care rezultă că se află în lucru dosarul nr. x/2012, care privește SC A. SRL, în respectiva cauză urmând a se reface rechizitoriul și actele dispuse de către instanța de judecată, precum și Adresa nr. x/28.12.2017, emisă de Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, din care rezultă că se derulează cercetări cu privire la societatea contestatoare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova în vederea continuării judecării acțiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2017, privind pe recurenta-reclamantă în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

În motivarea recursului declarat se arată că încheierea de suspendare a cauzei din data de 12.03.2018 este nelegală, măsura suspendării neimpunându-se în mod imperios în soluționarea justă a cauzei, în condițiile în care, în opinia recurentei, rezultatul cercetărilor din cadrul dosarului penal nr. x/2012 nu poate influența și nu poate avea nici o consecință asupra administrării de probe în cadrul dosarului nr. x/2017, suspendat la data de 12.03.2018 de pe rolul Curții de Apel Craiova.

Apreciază recurenta că prin suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța de judecată în mod nelegal a făcut aplicarea legii generale, respectiv a dispozițiilor C. proc. civ., fără a ține cont de dispozițiile legii speciale în materia contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie obligativitatea instanței de contencios administrativ de a nu suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii.

Subliniază recurenta că în speța de față dedusă judecății se poate observa faptul că aceasta s-a opus suspendării cauzei, insistând în soluționarea pricinii ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aspect ignorat de instanța de judecată, aceasta făcând aplicabilitatea legii generale în detrimentul legii speciale.

Punctează recurenta că, adoptând o astfel de măsură, instanța de judecată a ignorat și dispozițiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., care instituie regula potrivit căreia: "dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare", de vreme ce, în speța de față, dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă legea specială, au prioritate în fața dispozițiilor legii generale, legiuitorul instituind obligativitatea instanței de a nu suspenda judecarea pricinii în contencios administrativ, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecății.

Totodată, arată recurenta, dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că legea contenciosului se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

A aplica dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendând cauza până la soluționarea dosarului penal nr. x/2012, vine în contradicție cu drepturile și interesele specifice ale recurentei, consfințite de legea contenciosului administrativ, în sensul că acesteia îi este încălcat dreptul la un proces echitabil prin stagnarea derulării procedurii contencioase prin care a solicitat anularea unor acte întocmite în mod abuziv de către organele fiscale.

Totodată, prin măsura suspendării cauzei, instanța a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, articol care prevede faptul că: "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale, cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală, îndreptată împotriva sa ..."

Ori prin suspendarea cauzei, recurenta consideră că ar fi încălcat termenul rezonabil în care o speță contencioasă ar putea fi soluționată, menținându-se în acest fel legalitatea unor acte administrative întocmite în mod abuziv de către organele fiscale, nedându-i-se posibilitatea de a dovedi și de a proba nelegalitatea acestor acte.

Apreciază recurenta că soluționarea dosarului penal nr. x/2012, pentru care s-a dispus suspendarea cauzei în contencios, nu are înrâurire majoră asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în cauza nr. x/54/2017, atâta timp cât actele administrative contestate pe cale contencioasă cuprind creanțe -prejudicii ipotetice ce au făcut obiectul și al altui dosar penal soluționat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, prin soluție de clasare rămasă definitivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunțarea unei hotărâri cu "încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Recalificând temeiul de drept al căii de atac declarate, Înalta Curte reține că dispozițiile legale a căror interpretare și aplicare în mod greșit se reclamă de către recurenta SC A. SRL reglementează chestiuni de ordin procedural ce determină temporizarea cursului judecății în cauza supusă soluționării în fața instanței de contencios administrativ, astfel că motivul de casare incident este cel prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., referitor la "încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a invocat greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susținând, în esență, că încheierea din 12.03.2018 a Curții de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, manifestat, în concret, prin stăruința în soluționarea cauzei înregistrate pe rolul instanței de contencios administrativ competente, în sensul prevăzut prin reglementarea excepției de la regula suspendării facultative a judecării cauzei în cuprinsul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Măsura dispusă de către prima instanță, de suspendare a cursului judecății în fața sa până la soluționarea dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, a fost justificată de împrejurarea rezultată din conținutul adresei emise de Serviciul Teritorial Iași al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în care s-a arătat că se efectuează cercetări în faza urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor:

- evaziune fiscală în forma continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

- spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 din C. pen.

Conform Adresei nr. x/2012 din 09.10.2012 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, înregistrată cu nr. 125210/OT/15.10.2012 la Garda Financiară - Secția Județului Olt, din cercetările efectuate au rezultat date și indicii temeinice în sensul că societățile comerciale SC B. SRL și SC C. SRL au vândut facturi în alb, doar semnate și ștampilate, către SC A. SRL Slătioara, această din urmă societate înregistrând în contabilitate facturile fiscale fictive de achiziții cu mărfuri.

Având în vedere aspectele comunicate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, așa cum au fost menționate mai sus, s-a reținut că prin înregistrarea în evidența contabilă și declararea la organele fiscale în perioada noiembrie- decembrie 2010 a unor tranzacții comerciale, în baza unui număr de douăzeci de facturi de aprovizionare conținând operațiuni fictive, în valoare totală de 1.220.300,17 RON, din care 984.113,04 RON bază impozabilă și 236.187,13 RON TVA, SC A. SRL Slătioara a dedus, în mod ilegal, TVA aferent în sumă de 236.187,13 RON și a înregistrat nelegal pe cheltuieli deductibile suma de 984.113,04 RON (reprezentând costul mărfii fără TVA), facturile respective neîndeplinind condițiile de a fi considerate documente justificative conform reglementărilor legale în vigoare.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii".

Norma de drept suscitată instituie o excepție de la regula statuată prin prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dând prevalență principiului disponibilității persoanei vătămate, ce poate opta, în această situație, pentru continuarea judecății, în scopul obținerii, cu celeritate, a unei soluții cu privire la legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ pe care îl contestă.

Infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași sunt în legătură cu aspectele menționate în situația de fapt descrisă în cuprinsul actelor administrative fiscale contestate în cauză.

Norma de excepție nu limitează câmpul său de aplicare doar pentru situația în care săvârșirea infracțiunii ar privi intrinsec actul administrativ atacat.

Noțiunea de legătură a unei infracțiuni cu actul administrativ atacat presupune existența unor elemente comune care fundamentează atât emiterea respectivului act administrativ, cât și declanșarea urmăririi penale pentru cercetarea unei infracțiuni ce ar putea rezulta din situația de fapt reținută în cuprinsul actului administrativ contestat de persoana vătămată, aceasta având dreptul, în atare condiții, să solicite continuarea judecății în fața instanței de contencios administrativ, pentru a preveni efectele nedorite ale executorialității actului administrativ, precum și pentru a obține, cu celeritate, o soluție asupra legalității sau nelegalității respectivului act administrativ.

În consecință, Înalta Curte reține că judecătorul fondului, dispunând suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal înregistrat sub nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, a ignorat dispozițiile normei de excepție care permiteau persoanei vătămate să solicite continuarea judecății în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind întemeiat, în aceste condiții, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, rezultă că instanța de fond, în mod nelegal, a făcut aplicarea legii generale, respectiv a dispozițiilor C. proc. civ., fără a ține cont de dispozițiile legii speciale în materia contenciosului administrativ, respectiv dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie obligativitatea instanței de contencios administrativ de a nu suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul persoană vătămată stăruie în continuarea judecării pricinii.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în speța de față reclamanta s-a opus suspendării cauzei, insistând în soluționarea pricinii ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aspect ignorat de instanța de fond, care a făcut aplicabilitatea legii generale în detrimentul legii speciale.

Dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd faptul că legea contenciosului se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2012, vine în contradicție cu drepturile și interesele specifice ale reclamantei, consfințite de legea contenciosului administrativ, în sensul că acesteia îi este încălcat dreptul la un proces echitabil prin stagnarea derulării procedurii contencioase prin care a solicitat anularea unor acte întocmite, în opinia sa, în mod abuziv de către organele fiscale.

Pentru considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. S.R.L împotriva încheierii din data de 12 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Urmează ca cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă, să fie reiterată la momentul finalizării litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii din 12 martie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL