ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3364/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 28 septembrie 2015 emis de pârâtă.

Prin Sentința nr. 39/CA2016-PI din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x din 28 septembrie 2015, emis de pârâtă, instanța apreciind că reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1050 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată, fiind invocate motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1724 din 2 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 39/CA/2016-PI din 29 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a casat în parte sentința atacată, s-a admis în parte acțiunea, s-a anulat în parte raportul de evaluare nr. x din 29 septembrie 2015, pentru perioada 13 septembrie 2012 - 21 octombrie 2014 și s-a menținut raportul de evaluare în ceea ce privește perioada 7 august 2012 - 12 septembrie 2012.

A fost, de asemenea, menținută dispoziția sentinței referitoare la obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că intimatul-reclamant a fost ales în funcția de viceprimar al Comunei Păulești la data de 7 august 2012 conform Hotărârii Consiliului Local Păulești nr. 12.

Împotriva Hotărârii Consiliului Local Păulești nr. 12 din 7 august 2012 a fost promovată acțiunea în anulare la data de 12 septembrie 2012, actul atacat fiind suspendat de drept conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea formulată de Prefectul Județului Satu Mare vizând anularea Hotărârii nr. 12 din 7 august 2012 a Consiliului Local Păulești a fost respinsă prin sentința nr. 184 CA din 17 ianuarie 2013, rămasă definitivă la data de 5 martie 2013.

Ca urmare, în perioada 12 septembrie 2012 până la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 184CA/2013, intimatul-reclamant nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, considerentele expuse de prima instanță fiind corecte.

A reținut, de asemenea, că prin Hotărârea Consiliului Local Păulești nr. 8 din 25 februarie 2013 a fost anulată HCL nr. 12 din 17 august 2012, fiind aprobată schimbarea din funcția de viceprimar al comunei Păulești a intimatului-reclamant A., iar prin HCL nr. 9 din 27 februarie 2013 a fost aleasă o altă persoană în funcția de viceprimar al comunei Păulești.

Este evident că Hotărârea Consiliului Local Păulești nr. 8/2013 a produs efecte din momentul adoptării până la data de 15 octombrie 2014, când prin dispoziția nr. 346, intimatul-reclamant a preluat funcția de viceprimar, dar la data de 27 octombrie 2014 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36 a fost ales un alt viceprimar.

La data când a fost ales viceprimar prin HCL nr. 8 din 7 august 2012, intimatul-reclamant avea încheiate trei contracte de prestări servicii, respectiv contractul nr. x din 21 februarie 2011 cu Primăria Comunei Săuca, contractul nr. x din 22 decembrie 2011 cu Primăria Comunei Santău și contractul nr. x din 23 decembrie 2011 cu Primăria Comunei Pir.

S-a constatat, astfel, că intimatul-reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. k) doar în perioada 7 august 2012 - data adoptării Hotărârii Consiliului Local Păulești nr. 12, până la data de 12 septembrie 2012 când Hotărârea Consiliului Local a fost suspendată de drept, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a promovării acțiunii în anulare.

Intimatul-reclamant avea obligația prevăzută de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 de a renunța la funcțiile deținute anterior, respectiv la activitatea de expert contabil fapt ce nu s-a întâmplat.

Restituirea sumelor de bani încasate în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu Primăriile Comunelor Pir, Santău și Săuca după emiterea Raportului de evaluare contestat, nu înlătură starea de incompatibilitate, în condițiile în care, în perioada menționată, intimatul-reclamant a deținut calitatea de viceprimar și a desfășurat activități remunerate în baza celor trei contracte arătate.

Renunțarea de care face vorbire dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2001 a avut loc la data de 21 octombrie 2013 când au fost reziliate contractele de prestări servicii, efectul acestei rezilieri vizând doar perioada 15 octombrie 2014 până la 27 octombrie 2014, perioadă în care nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

La data de 9 iunie 2018, revizuentul A. a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1724/2018 din 2 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, susținând, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și expune împrejurări de fapt și de drept referitoare la raporturile juridice deduse judecății.

Ulterior, atât prin concluziile scrise, cât și oral în ședința publică de la termenul din 16 octombrie 2018, revizuentul a arătat că cererea de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În esență, revizuentul a susținut că dreptul de a aplica sancțiunea stabilită prin raportul de evaluare contestat era prescris, motiv pentru care pârâta ANI nu a cerut menținerea parțială a raportului de evaluare.

A mai susținut revizuentul că menținerea în parte a raportului de evaluare echivalează cu elaborarea unui nou raport, ceea ce intră în competența ANI.

Modificarea raportului de evaluare prin decizia atacată atrage după sine și modificarea punctului 2 din dispozițiile acestuia, referitor la comunicarea raportului.

În fine, a precizat revizuentul că, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța de recurs admițând recursul formulat de Agenția Națională de Integritate, a casat în parte sentința recurată și a rejudecat cauza. Astfel, în urma rejudecării cauzei, instanța de recurs a anulat în parte raportul de evaluare, deși prin recursul formulat s-a solicitat menținerea în tot a respectivului raport.

În acest context, prin decizia pronunțată instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

II. Decizia Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuentul a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

În esență, prin criticile formulate, revizuentul susține că instanța de recurs a depășit limitele învestirii sale întrucât, deși s-a solicitat, expres prin motivele de recurs admiterea recursului și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, cu consecința respingerii acțiunii și menținerii ca temeinic și legal a raportului de evaluare întocmit în cauză, aceasta a casat în parte sentința recurată și a anulat în parte raportul de evaluare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce a cerut, fără însă a se depăși limitele investirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Prin urmare, instanța este ținută să respecte cadrul procesual fixat de părți, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluționeze pricina în întregul ei.

Alegațiile revizuentului tind să omită faptul că dispozițiile mai sus invocate se referă strict la obiectul cererii de chemare în judecată, ignorând cu desăvârșire dispozițiile procedurale prevăzute de art. 496 din C. proc. civ. care, reglementând soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, consacră la alin. (2) al acestui articol, în situația instanței de recurs, soluția casării în tot sau în parte.

Cât privește motivul invocat de revizuent referitor la prescripția dreptului ANI de a aplica sancțiunea stabilită prin raportul de evaluare contestat, acesta nu a fost dedus judecății instanței de fond și nici instanței de recurs, astfel încât motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizând nepronunțarea instanței de recurs asupra unui lucru cerut nu este, nici sub acest aspect, incident în cauză.

În fapt, se constată că prin motivele invocate, revizuentul tinde, în realitate, să obțină o rejudecare a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de revizuentul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1724 din 2 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM