ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4130/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 25.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș a solicitat instanței, pe cale de ordonanță președințială, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să sisteze orice rețineri din drepturile de pensie și să restituie suma de 332 RON, reținută în luna mai 2016.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 996 - 997 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2108/7.07.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate pe calea ordonanței președințiale, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Prin Sentința civilă nr. 553/13.01.2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității formulării contestației, în sensul respingerii contestației, ca tardiv formulată.

Această ultimă hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 1014/14.09.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, a fost admis apelul reclamantului, fiind anulată sentința atacată și trimisă cauza spre judecată în primă instanță la Tribunalul Timiș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2016*.

Prin Ordonanța civilă nr. 1544/PI din 26 octombrie 2017, această instanță a respins cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 172 din 22 februarie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca tardiv formulat, apelul reclamantului.

Această din urmă hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamantul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 martie 2018.

La data de 7 septembrie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La aceeași dată, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

În cauză, recurentul a depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs." Alin. (2) al aceluiași articol prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Înalta Curte reține că Decizia civilă nr. 172 din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, atacată cu recurs în prezenta cauză, a fost pronunțată în soluționarea unui litigiu având ca obiect ordonanță președințială, căruia îi sunt aplicabile, pentru determinarea căii de atac, prevederile art. 1000 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu alin. (1) al acestui articol, "Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor."

Rezultă, din cele ce preced, că împotriva ordonanței civile, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, reclamantul A. avea deschisă numai calea de atac a apelului, pe care, de altfel, a și exercitat-o, aceasta fiind respinsă, ca tardiv formulată, prin Decizia civilă nr. 172 din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Pe cale de consecință, decizia atacată în speță este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi reformată pe calea recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 172 din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV