Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2019

HOTĂRÂRE
17.04.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Prin Încheierea din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de recurentul - revizuent A. împotriva încheierii de ședință din data de 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2013 în cauza ce are ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari bloc P.14, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, nemotivat, revizuentul A.. Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat din considerentele ce se vor expune în continuare. Neîndeplinirea prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față, în temeiul art. 137 C. proc.

civ. Astfel, recurentul a fost citat pentru termenul din 17 aprilie 2019, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON, obligație căreia nu i s-a conformat. În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Cum, în cauză, recurentul nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ mai sus menționat, cererea de recurs va fi anulată, ca netimbrată.

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Încheierii din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2019. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3227/2018
Prin decizia nr. 1746 din 15 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 40 din 1 martie 20
ÎCCJ 2019-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 737/2019
le judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condiții
ÎCCJ 2019-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 639/2019
nței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, prin decizia nr. 2334/A din 14 decembrie 2017 a anulat ca tardiv formulat apelul declarat de apelantul-reclamant A.. A re
ÎCCJ 2020-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5169/2020
. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmi
ÎCCJ 2021-06-07
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 231/2021
asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 30 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2009
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă