ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 691/2019

Prin cererea formulată la data de 4 septembrie 2018 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă sub nr. x/2018, revizuenții A. și B. au solicitat anularea Deciziei nr. 9 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de această instanță în Dosar nr. x/2016.

În motivare, revizuenții au arătat că această hotărâre a fost dată cu încălcarea flagrantă a legilor și cu interpretarea tendențioasă a probatoriului administrat, impunându-se revizuirea ca urmare și a documentelor apărute ulterior pronunțării hotărârii.

Instanța s-a pronunțat plus petita, extrapolând cererea de investire la situații care nu au fost nici măcar evocate, și extra petita, acordând ceea ce nu s-a cerut, în speță fiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. teza întâi. Întrucât a dispus atât anularea contractului de vânzare-cumpărare al antecesoarei lor, cât și a tuturor contractelor subsecvente, cu consecința revenirii la situația de carte funciară existentă înainte de naționalizare, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Stat cu foștii chiriași, rectificarea CF nr. x Timișoara și modificarea în mod corespunzător a Hotărârii nr. 1052/1998 emisă de Consiliul Județean Timiș - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Cu toate că Legea nr. 10/2001 a fost invocată ca temei de drept doar în ceea ce privește anularea contractelor de vânzare-cumpărare, din eroare, instanța de apel a apreciat că este vorba despre un litigiu pe Legea nr. 10/2001, deși nu s-a făcut dovada depunerii unei notificări pe Legea nr. 10/2001 și nu a fost emisă nicio dispoziție/decizie emisă în baza acestui act normativ, iar litigiul s-a judecat în temeiul Legii nr. 10/2001, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor actului normativ.

În cauză a fost dispusă anularea contractelor de vânzare-cumpărare reținând reaua-credință a antecesoarei revizuenților, deși acest fapt nu a fost probat, iar anularea tuturor actelor translative de proprietate ulterioare nu a fost solicitată.

Întrucât între foștii coproprietari nu s-a realizat partajul, rezultă că nu s-a stabilit care dintre apartamentele din imobil s-au aflat în proprietatea antecesoarei intimatului-reclamant C. și, întrucât nu se poate dovedi întinderea dreptului de proprietate al acestuia, hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea legii.

Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenții au arătat că, deși în fața instanțelor au solicitat dovedirea calității procesuale active a reclamanților, abia acum au intrat în posesia documentelor care atestă faptul că reclamanții nu sunt succesorii proprietarilor înscriși în cartea funciară a imobilului presupus revendicat.

În data de 20 iunie 2018 au solicitat Arhivelor Naționale Hunedoara extras după certificatul de naștere D., însă autoritățile au eliberat copia xerox a matricolei botezaților din Deva din anul 1877 privind pe numita D. născută în 19 aprilie 1877.

După ce au apărut pe portalul instanțelor la Dosarul nr. x/2016 extrasele din registrul de deces al acesteia și au observat ca nu există mențiuni referitoare la adopție, nici la extrasul numitei D., nici la E., iar la cea din urmă părinții sunt cei naturali, au făcut demersuri la Arhivele Statului - Deva pentru a obține sentința de adopție a d-nei E. și F., sentință despre care singura mențiune ar fi "jurnalul de ședință" depus de reclamanți.

Jurnalul de ședință din data de 29 iulie 1948 și actul de adopție (fără a fi semnate pentru conformitate) sunt acte depuse cu referire la adopția d-nei E., iar referitor la F. nu există niciun act de adopție, ceea ce a determinat o altă solicitare la Arhivele Statului - Deva, prin care au solicitat sentința din Dosarul x/1948 al Tribunalului Județului Hunedoara - Deva, dosar prin care s-a menționat că ele sunt adoptate.

Răspunsul a fost că la 29 iulie 1948 s-a emis Sentința nr. 1048/1948 din Dosar nr. x/1948 având ca părți pe D. și G., dosar referitor la vânzarea cerealelor la un preț neoficial; Dosarul nr. x/1948 nu face referire la numita D. și înfierea numitelor E. și F.; între sentințele emise de Tribunalul județului Hunedoara - Deva din anul 1948 nu a fost identificată o alta sentință referitoare la înfierea numitelor E. și F. către D.

În data de 28 august 2018 a ajuns de la Arhivele Naționale Deva și Sentința civilă nr. 1049/1948, pronunțată în data de 29 iulie 1948, sentință utilizată de reclamanți, dar care nu are nimic în comun cu adopția celor două surori ai căror moștenitori solicită restituirea imobilului

Mai mult, analizând extrasele pentru uzul organelor de stat, documente depuse la Dosarul nr. x/2016 la Tribunalul Timiș, s-a constatat faptul că nu apare nici o mențiune privind adopția numitei E., care se presupune că este moștenitoarea lui D. Potrivit legislației civile privind adopția (atât în prezent, cât și în momentul presupunerii realizării adopției numitelor E. și F., era obligatorie notarea în actele de stare civilă a mențiunilor privind înregistrarea adopției, date privind numele părinților adoptatori, precum și tipul adopției, cu efecte depline sau cu efecte restrânse, etc. Or, niciuna din informațiile amintite nu apar pe actele de stare civilă existente la serviciile de stare civilă competente. Inexistența vreunui înscris care să evidențieze presupusa adopție a lui F. determină prezumția inexistenței adopției de care s-au prevalat în fals reclamanții de-a lungul timpului. Din analiza conținutului înscrisurilor privind completul semnatar al jurnalului de ședință prin care se presupune că a fost consfințită adopția și conținutul adevăratei Sentinței civile nr. 1048/1948, pronunțată de fapt în Dosarul nr. x/1948, se poate observa că unele nume ale persoanelor din complet sunt identice, deși conținutul se refera la o problemă a doamnei D., dar nu are legătură cu adopția, fiind necesar a se vedea semnătura președintelui de pe jurnalul de ședință, care este una și aceeași persoană cu asistentul din sentința civilă reală pronunțată în 29 iulie 1948.

Din perspectiva noilor documente apreciază că există o mare îndoială privind existența adopției sau a calității de succesori a reclamanților, iar instanța de apel, a cărei hotărâre o contestă, nu a analizat temeinic calitatea procesuală activă a reclamanților.

Prin Decizia nr. 170 din 31 octombrie 2018 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a luat act de renunțarea revizuenților A. și B. la judecata cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1 C. proc. civ. a respins excepțiile lipsei de interes a revizuenților, inadmisibilității cererii de revizuire și autorității de lucru judecat, invocate de intimații H., I. și C.; a admis excepția tardivității, invocată de aceiași intimați, și a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a respins, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a obligat revizuenții, în solidar, la plata, în favoarea intimaților H. și I., a sumei de 1.785 RON reprezentând cheltuielile de judecată; a obligat revizuenții, în solidar, la plata, în favoarea intimatului C., a sumei de 1.785 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.

Referitor la excepția lipsei de interes s-a reținut că, întrucât revizuenții susțin lipsa calității procesuale active a reclamantului C. în dosarul de fond și urmăresc respingerea acțiunii, aceștia justifică interesul cerut de lege.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut că aceasta nu este întemeiată, întrucât între cererea de revizuire din prezentul dosar și cererea de revizuire din Dosarul nr. x/2013, finalizată prin Decizia civilă nr. 1779 din 20 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză. Deși în ambele dosare cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 9/A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2006, temeiul juridic invocat în susținerea revizuirii este diferit. În Dosarul nr. x/2013 s-a invocat art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în timp ce în prezentul dosar s-au invocat punctele 1, 2 și 5 din art. 322 al aceluiași act normativ.

Referitor la tardivitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., s-a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât Decizia civilă nr. 9/A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2006, le-a fost comunicată pârâților A. și B. la 25 februarie 2010, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 4 septembrie 2018, termenul legal fiind depășit cu peste 8 ani.

Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a reținut că revizuenții au depus ca înscrisuri noi doveditoare (obținute ulterior Deciziei civile nr. 9 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara), adresa din 7 august 2018 a Arhivelor Naționale, Serviciul Județean Hunedoara, extrase din registrele de stare civilă privind decesul numitei E. (mama intimatului C.) și decesul numitei D. (proprietara imobilului preluat de stat prin naționalizare), Sentința civilă nr. 1048 din 29 iulie 1948 a Tribunalului Deva - Hunedoara în Dosarul nr. x/1948.

Adresa din 7 august 2018 a Serviciului Județean Hunedoara din cadrul Arhivelor Naționale nu reprezintă un înscris în sensul avut în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu este un înscris care a existat la data pronunțării Deciziei civile nr. 9 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara; este doar un răspuns al unei instituții a statului la o cerere formulată de revizuenta A., cerere înregistrată la această instituție la 31 iulie 2018.

Nici celelalte înscrisuri pe care își întemeiază revizuenții cererea nu îndeplinesc toate cerințele legale, fiind înscrisuri pe care revizuenții le-au obținut, în urma unor cereri formulate în perioada iunie - iulie 2018, de la Arhivele Statului, Serviciul Județean Hunedoara. Așa cum le-au obținut în cursul lunii august a anului 2018, revizuenții le puteau obține de la aceeași instituție publică și în cursul procesului finalizat în 2010 prin hotărârea a cărei revizuire o solicită.

Prin urmare, nu este vorba despre înscrisuri care să fi fost reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, așa cum prevede art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ.

De altfel, revizuenții nici nu susțin această teză prin cererea de revizuire, precizând chiar ei că demersurile către Arhivele Naționale, Serviciul Județean Hunedoara le-au făcut în vara anului 2018.

De altfel, tot revizuenții precizează în cerere că "toate înscrisurile care stau la baza prezentei revizuiri sunt obținute de la autoritățile statului sau din Dosarul nou format nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în fază de apel".

Din cuprinsul cererii de revizuire rezultă că demersurile către Arhivele Statului au fost generate de acest nou dosar, ce are ca obiect acțiunea pentru constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-cumpărare (din 2004 și din 2006) asupra aceluiași imobil, acțiune formulată de reclamanții C. și J. împotriva pârâților B., A., K. și L. În dosarul respectiv, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, au depus reclamanții jurnalul de ședință din 29 iulie 1948 al Tribunalului Județului Hunedoara - Deva din Dosarul nr. x/1948, înscris pe care revizuenții consideră că îl contracarează cu răspunsul primit de la Arhivele Statului, Serviciul Județean Hunedoara și cu Sentința civilă nr. 1048 din 29 iulie 1948 a Tribunalului Deva - Hunedoara din Dosarul nr. x/1948.

În dosarul de față însă, cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 9 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2006 și în considerarea acestei cereri cu care instanța a fost investită, cerere ce reprezintă o cale extraordinară de atac, a fost respinsă și cererea revizuenților de înscriere în fals împotriva jurnalului de ședință din 29 iulie 1948 al Tribunalului Județului Hunedoara - Deva.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 328 C. proc. civ. și următoarele, revizuenții A., B., arătând că în mod greșit instanța care a analizat cererea de revizuire a apreciat că documentele prezentate au fost ca urmare a solicitărilor realizate în anul 2018. Documentele obținute în anul 2018 (care nu ar fi putut fi obținute în anul 2000) sunt determinate de datele contradictorii ce au reieșit din dosarul nr. x/2016, în care s-a depus un certificat de naștere în care s-a menționat un nume ce nu a apărut pe niciun alt înscris emit de vreo autoritate publică îndrituită să înregistreze presupusa adopție.

În mod greșit instanța a respins cererea de revizuire justificat de faptul că documentele depuse nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât datorită falsei reprezentări transmise de intimatul C., acestea nu au putut fi prezentate instanțelor.

Recurenții-revizuenți au reiterat aspectele din cererea de revizuire privind faptul că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanța s-a pronunțat plus petita și extra petita, cele privind istoricul litigiului, precum și cele referitoare la demersurile efectuate de către aceștia pentru de obține documentele despre care arată că reprezintă înscrisuri noi potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Au mai arătat că deși au învederat în mod constant instanțelor excepția lipsei calității active a reclamantului, abia la acest moment au intrat în posesia actelor doveditoare, despre care arată că au fost în imposibilitatea morală de a le prezenta, pentru că nu puteau formula apărări care să pornească de la premisa că toate documentele prezentate în fața instanței sunt false.

În mod greșit a fost respinsă cererea de revizuire atât din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 2 Cod procedură, cât și din cea a pct. 5 al aceluiași articol, în cauză existând serioase dubii că jurnalul de ședință prezentat ar fi contrafăcut (aspect ce justifică cererea de înscriere în fals).

În mod greșit revizuenții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, în raport de care apreciază că se impune reducerea sau respingerea în totalitate.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat, când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., ori când criticile formulate nu au legătură cu considerentele deciziei atacate, calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu vizează soluția adoptată prin decizia care a respins cererea de revizuire, ceea ce atrage nulitatea căii de atac astfel declarate.

Motivele de recurs nu fac referiri la soluția respingerii cererii de revizuire și nu arată care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci expun nemulțumiri ale recurenților legate de modalitatea de soluționare a fondului cauzei, fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate, în contextul în care prin această decizie a fost soluționată o cerere de revizuire.

Prin memoriul de recurs sunt reiterate pe larg atât aspecte privind fondul pricinii, cât și elemente ale cererii de revizuire (motive de revizuire) asupra cărora instanța deja s-a pronunțat.

Astfel, după ce fac istoricul procesual al litigiului, recurenții arată că documentele obținute în anul 2018 (care nu ar fi putut fi obținute în anul 2000) sunt determinate de datele contradictorii ce au reieșit din Dosarul nr. x/2016, în care s-a depus un certificat de naștere în care s-a menționat un nume ce nu a apărut pe nici un alt înscris emit de vreo autoritate publică îndrituită să înregistreze presupusa adopție.

Se mai arată că documentele pe care se bazează cererea de revizuire sunt anterioare pronunțării hotărârii, dar datorită falsei reprezentări transmise de intimatul C., acestea nu au putut fi prezentate instanțelor.

Sunt reluate motivele de revizuire privind faptul că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanța s-a pronunțat plus petita și extra petita, aspectele privind istoricul litigiului, precum și cele referitoare la demersurile efectuate de către revizuenți pentru de obține documentele despre care arată că reprezintă înscrisuri noi potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Sunt reluate afirmațiile potrivit cărora deși au învederat în mod constant instanțelor excepția lipsei calității active a reclamantului, revizuenții abia la acest moment au intrat în posesia actelor doveditoare, despre care arată că au fost în imposibilitatea morală de a le prezenta, pentru că nu puteau formula apărări care să pornească de la premisa că toate documentele prezentate în fața instanței sunt false și că în cauză există serioase dubii că jurnalul de ședință prezentat ar fi contrafăcut (aspect ce justifică cererea de înscriere în fals).

Se solicită înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, în raport de care revizuenții apreciază că se impune reducerea sau respingerea în totalitate, fără a indica însă nelegalitatea săvârșită de instanță în stabilirea acestei obligații.

Or, prin decizia recurată s-a luat act de renunțarea revizuenților A. și B. la judecata cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1 C. proc. civ. s-a constatat tardivă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. s-a reținut că înscrisurile depuse în susținerea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu reprezintă înscrisuri noi în lumina textului legal invocat.

Criticile deduse judecății prin memoriul de recurs nu se raportează la considerentele deciziei atacate în ce privește analiza motivelor de revizuire, iar referitor la cheltuielile de judecată nu se arată în ce constă nelegalitatea acordării acestora.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Întrucât revizuenții sunt părți căzute în pretenții conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de intimatul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, dovedite cu chitanța depusă la dosarul cauzei.

Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de revizuenții B., A. împotriva Deciziei nr. 170 din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă revizuenții la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM