ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 263/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. Cluj-Napoca a soliciat, suspendarea deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2015, emisă de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare având ca obiect decizia de impunere menționată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 26/2016 pronunțată la data de 1 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a suspendat decizia de impunere xnr. 837 din 30.12.2015 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

A apreciat că, în ceea ce privește cazul bine justificat, deși instanța de fond a susținut că nu va face decât o analiză sumară a aparenței de nelegalitate a actului administrativ pentru care s-a solicitat suspendarea, de fapt a analizat pe fond motivul invocat de reclamantă, acela că acesteia nu i s-ar fi respectat dreptul de a avea acces la dosarul administrativ, precum și dreptul la apărare.

Totodată, a susținut că nu există caz bine justificat în litigiul reclamantei, raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, cât și actul în sine, sunt temeinic motivate în fapt și în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabil, până la proba contrarie. Respectiv nu se poate trage concluzia de la simpla vedere a actului administrativ în discuție, că asupra acestuia ar plana puternice dubii privind legalitatea sa.

În ceea ce privește paguba iminentă arată că aceasta ar fi justificată de cuantumul sumei în discuție - 2.838.219 RON, dar plata impozitelor și taxelor constituie o obligație legală și nu înseamnă că aceasta este de natură a provoca vreo pagubă, fiind determinate prin raportare la activitatea desfășurată de contribuabil și la încasările realizate. Deci simpla invocare a cuantumului creanței, în lipsa unei dovezi concrete a pagubei iminente nu este suficientă pentru a se reține îndeplinirea acestei condiții pentru suspendarea actului administrativ.

Având în vedere cele de mai sus, consideră ca în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile (cazul bine justificat și paguba iminentă) prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar soluția pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, fapt pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 26/01.02.2016 și în rejudecare respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 formulată de către reclamantă.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Menționează că dreptul la apărare al societății A. S.R.L. nu a fost respectat, la dosarul cauzei neexistând dovada audierii contribuabilului și a comunicării către acesta a dosarului administrativ, context în care, poate invoca existența cazului bine justificat.

În privința pagubei iminente, a învederat că ea există și în prezent. Conform înscrisurilor depuse la dosar rezultă faptul că organul fiscal a pus în executare decizia de impunere chiar și după suspendarea acesteia în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ceea ce ridică serioase probleme de legalitate. Prin urmare, cu atât mai mult se susține existența unei pagube iminente, condiție pentru admiterea cererii de suspendare reținută de prima instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2015, emisă de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare având ca obiect această decizie de impunere.

În motivarea actelor administrative contestate, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a reținut că, reclamanta a efectuat în perioada verificată (19.11.2009 -30.09.2011) livrări intracomunitare de cartele telefonice ale operatorilor din România către operatori din Uniunea Europeană. Astfel, a constatat organul fiscal existența unor transferuri succesive ale acestor cartele pe relațiile România - Slovenia - România -Ungaria - Italia, România - Ungaria - Italia, România - Ungaria - Slovacia, tranzacții pentru care nu există justificare economică.

Prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 2838219 RON, reprezentând diferențe TVA și obligații fiscale accesorii.

Prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că aceasta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei decizii de impunere, societatea a formulat contestație fiscală, a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr. 11/15.04.2016, până la rezolvarea definitivă a sesizării penale ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect stabilirea de către organele de cercetare penală a existenței sau inexistenței infracțiunii de evaziune fiscală.

Intimata a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea deciziei de impunere xnr. 837 din 30.12.2015 și de obligare a instituțiilor abilitate să soluționeze contestația suspendată. Acțiunea a fost respinsă prin sentința nr. 220/2016 de către Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., dosarul aflându-se în procedura prealabilă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că, privitor la pronuțarea asupra fondului, contestația administrativă formulată de intimată împotriva deciziei de impunere nr. xnr. 837 din 30.12.2015 nu a fost soluționată.

Instanța de recurs mai reține, în acord cu instanța de fond, că argumentele intimatei-reclamantei, privind existența unor neregularități procedurale și încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea de către instituția pârâtă a înscrisurilor ce au stat la baza actului administrativ contestat pentru ca acest contribuabil să își pregătescă apărarea, constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția existenței unui caz bine justificat este realizată și raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat, iar condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecința imediată și directă a afectării activității intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate cu titlul de obligații fiscale suplimentare de plată.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanței, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 26/2016 din 1 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2018.