ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, suspendarea Deciziei de impunere x nr. 300 din 31.05.2016, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare având ca obiect această decizie.

Prin Sentința civilă nr. 396 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

A respins excepția tardivității formulării cererii de suspendare, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

A respins excepția inadmisibilității formulării cererii de suspendare, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Pe fond, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

A dispus suspendarea Deciziei de impunere x nr. 300 din 31.05.2016 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare având ca obiect această decizie.

A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj să plătească reclamantei "A." SRL suma de 50 de RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 396 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că motivele contradictorii reținute de instanța de fond atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor, cât și în ceea ce privește fondul cererii de suspendare, sunt următoarele:

Deși în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează suspendarea executării actului administrativ, dat fiind că în acest domeniu există reglementări cu caracter derogatoriu, instanța de fond a reținut că art. 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează în fapt o astfel de cerere;

Instanța de fond a respins excepția tardivității cererii de suspendare cu motivarea că aceasta a fost formulată înainte de soluționarea acțiunii în fond, respectiv înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la această acțiune, ceea ce reprezintă rezultatul unei adăugări la lege și nu a unei interpretări legale.

Considerentul instanței de fond legat de aplicarea vechiul C. proc. civ. nu își găsește aplicarea în contextul raportului juridic dedus judecății.

Aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă din faptul că pe fond cererea a fost admisă, instanța de fond reținând ca fiind caz bine justificat anularea deciziei printr-o hotărâre de prima instanță.

Intimata "A." SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de ar. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata "A." SRL, Înalta Curte apreciază că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., invocate de recurentă în cererea de recurs.

Analizând criticile expuse de recurentă, în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

La data de 03 noiembrie 2017, reclamanta "A." SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere x nr. 300 din 31.05.2016 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acestei decizii.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză, este esențial de stabilit momentul până la care poate fi formulată cererea de suspendare în baza 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

Este, așadar, de observat că dreptul de formulare a cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu este unul absolut și nelimitat, ci dimpotrivă este limitat în timp până la soluționarea acțiunii în primă instanță, neputându-se solicita suspendarea actului administrativ după dezînvestirea instanței de fond.

Or, în cauză, atât reclamanta în argumentarea cererii de suspendare, cât și instanța în considerentele sentinței recurate, au arătat că acțiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, a fost deja soluționată anterior formulării prezentei cereri (03.11.2017), respectiv la 14.10.2017 prin Sentința nr. 327 din 14.10.2017 pronunțată în Dosar nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj, care în prezent este în stadiul de judecată a recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că, așa cum s-a arătat anterior și cum s-a statuat și în literatura de specialitate, sintagma până la soluționarea acțiunii în fond, nu ar putea fi interpretată ca dispunând de fapt limitarea temporală până la judecata inclusiv a recursului, așadar până la soluționarea definitivă în fond, o atare interpretare neputând fi susținută juridic.

Astfel, în primul rând este de observat că textul legal folosește expresia soluționare în fond, iar nu soluționare definitivă în fond. Or, ori de câte ori legiuitorul a înțeles să aibă în vedere soluționarea definitivă, a făcut-o prin exprimarea în mod expres a acestui lucru. Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie chiar articolul disputat - art. 15, care în același alineat - intenționând ca reglementarea efectelor suspendării în condițiile art. 15 să fie pentru o perioadă mai lungă decât cea în cazul suspendării în condițiile art. 14, a definit acest moment temporal, expres, exprimându-se de această dată cu sintagma până la soluționarea definitivă a cauzei. Ca urmare, utilizarea în același articol, același alineat, a celor două noțiuni în mod diferit, soluționare (pentru termenul de formulare a cererii) vs. soluționare definitivă (pentru efectele hotărârii de suspendare), nu poate fi în afara intenției și deosebirii pe care a înțeles să o facă legiuitorul, intenție căreia i se cuvine astfel a se da interpretarea corectă și valoarea aferentă juridic.

Este apoi de adăugat că deși este cert că legiuitorul a intenționat limitarea în timp a exercitării acestui drept [cererea se poate formula (...) până la soluționarea acțiunii în fond], a considera că acest moment temporal este finalizarea recursului iar nu a judecății în primă instanță, înseamnă a nu limita exercitarea acestui drept pe parcursul întregului proces care parcurge de regulă și etapa recursului. Or, un text se interpretează în sensul în care produce efect, iar nu în sensul în care efectele sale sunt înlăturate.

Față de cele arătate, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției tardivității acțiunii pe motiv că sintagma soluționarea acțiunii în fond poate fi interpretată ca referindu-se la soluționarea definitivă a acțiunii.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva Sentinței nr. 396 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge acțiunea reclamantei A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2019.

GGC - GV