ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5940/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5940/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 924 din 13 iulie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul Z.I. Condamnatul a fost obligat la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că, prin cererea sa, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința nr. 503 din 22 mai 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, întrucât familia sa, compusă din 8 persoane, trece printr-o criză financiară, iar concubina sa este singura care lucrează.
A mai arătat condamnatul că, ambii săi părinți sunt bolnavi, casa în care locuiesc necesită reparații urgente și majore, iar apropierea anotimpului rece, face necesară prezența sa în mijlocul familiei. Din referatul de anchetă socială rezultă că familia condamnatului se compune din opt persoane, că venitul familiei este în cuantum de 4.000.000 lei și că nici unul dintre membrii acesteia nu are probleme de sănătate. În baza art. 456, raportat la art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., instanța a apreciat ca nefiind întemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei, Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând să fie-i fie admisă cererea, întrucât familia sa se confruntă ci mari probleme financiare și necesită ajutorul său.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 606/ A din 17 august 2004, a respins ca nefondat, apelul condamnatului, obligându-l la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul Z.I., reluând motivele din apel. Recursul este nefondat. Potrivit art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care a lucrat.
În acest caz, executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată. Din ancheta socială efectuată în cauză, nu au rezultat motive care să conducă la întreruperea executării pedepsei, astfel că, în mod corect cele două instanțe au apreciat că, nu sunt împrejurări speciale ce ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului. Neexistând alte motive de recurs care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat. Condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.I., împotriva deciziei penale nr. 606/ A din 17 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.