ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1091/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1091/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 17
iunie 2003, reclamantul S.D. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii
Mureș, solicitând anularea hotărârii nr. 3025 din 12 mai 2003 și acordarea
drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, până la 1 septembrie 1955, când a
fost lăsat la vatră.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 231 din 2
septembrie 2003, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei soluții a declarat
recurs Casa Județeană de Pensii Mureș, susținând în esență, că perioada
efectuată în unitățile militare, nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002,
întrucât unitățile militare fac parte din Ministerul Forțelor Armate, și nu din
cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Recursul este nefondat.
Art. 1 din Legea nr. 309/2000,
prevede că: „Beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean
român, care a efectuat stagiul militar în detașamentul de muncă din cadrul
Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961”.
În vederea aplicării Legii nr.
309/2002, a fost emisă H.G. nr. 1114/2002, privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea legii.
Cu toate acestea, nici în cuprinsul
legii și nici în normele metodologice de aplicare, nu sunt menționate
detașamentele sau unitățile militare care se încadrează în Direcția Generală a
Serviciului Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin.
(2) din Legea nr. 309/2002, stabilirea drepturilor prevăzute de lege se face la
cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele
eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Cu livretul militar,
reclamantul-intimat a dovedit că în perioada 10 iunie 1952 – 1 septembrie 1955,
a efectuat stagiul militar în la Unitatea nr. 504 Făgăraș, funcționând ca „mână
de lucru”.
Faptul că aceste detașamente nu
figurează în tabelul trimis de Arhivele Naționale, este lipsit de relevanță, pe
de o parte pentru că această instituție nu are nici o prerogativă legală în
aplicarea și interpretarea prevederii Legii nr. 309/2002, iar pe de altă parte,
pentru că prin adresa nr. 2784 din 15 iulie 2003, Casa Națională de Pensii și
Alte Drepturi de Asigurări Sociale a precizat că atunci când în livretul
militar, în fișa de evidență eliberată de U.M. 02405 Pitești sau în adeverința
eliberată de Centrul militar județean este înserată pentru detașament muncă,
diferite detașamente de muncă, fără specificarea detașamentului de muncă, se
poate considera că solicitantul a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției
Generale a Serviciului Muncii.
Altfel, ar însemna că o simplă
omisiune în tabelul Arhivelor Statului să-l prejudicieze pe solicitant de
încasarea drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Așa fiind, se va respinge recursul
declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței nr. 231 din 2 septembrie 2003 a
Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 martie 2004.