- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 29 septembrie 2004
Decizia nr. 7266/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: R.I., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, a solicitat anularea hotărârii nr. 5721 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 1 iulie 1953 - 22 decembrie 1955, cât a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 434 din 13 octombrie 2003, a admis acțiunea. Considerând hotărârea, nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Muncii.
Recursul este nefondat. Prin Legea nr. 309/2002, s-au recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.
Livretul militar dovedește că în perioada 1 iulie 1953 - 22 decembrie 1955, reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente ale serviciului muncii, ca „mână de lucru”. Față de probele administrate, în mod justificat instanța a admis acțiunea; astfel, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 434 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2004.