ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra apelului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 809/A din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 224/08.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014.
S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj, suma de 130 RON, onorariu parțial avocat din oficiu, av. B., sumă ce s-a avansat din FMJ.
De asemenea, a fost obligat contestatorul la 200 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, că niciunul dintre motivele pe care se sprijină contestația în anulare nu face parte dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., astfel cum pretinde art. 431 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat apel, la data de 23.10.2018, contestatorul A.
Înalta Curte, analizând apelul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive:
a. când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b. când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c. când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d. când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e. când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f. când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g. când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h. când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i. când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.
Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
În speța de față, se constată că prin decizia penală nr. 809/A din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori s-a pronunțat cu privire la contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 224/08.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., anterior menționate, precum și faptul că instanța de apel s-a pronunțat prin decizie cu privire la contestația în anulare a contestorului A., se constată că este inadmisibilă calea de atac formulată.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 809/A din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 809/A din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2019.