ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza actelor din dosar constată următoare:

Prin decizia penală nr. 414/A din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, în baza art. 431 din C. proc. pen., ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat A., împotriva deciziei penale nr. 317/A din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015, care a fost menținută în întregime și a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune în acest sens, s-a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii, deoarece contestația în anulare a fost introdusă cu mult peste termenul prevăzut de lege, contestatorul condamnat formulând prezenta cale extraordinară de atac la data de 9 august 2018, în condițiile în care decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 23 mai 2017 și comunicată acestuia la domiciliul din județul Cluj la data de 19.06.2017 prin afișarea înștiințării, la adresa din județul Bihor la data de 26.06.2017, tot prin afișarea înștiințării, și la data de 13.06.2017 prin afișare la ușa instanței.

De asemenea, a apreciat că motivele invocate de către contestatorul condamnat nu se regăsesc printre cele prevăzute expres și limitativ de art. 426 din C. proc. pen., iar în sprijinul contestației în anulare nu s-au depus ori invocat dovezi.

Astfel, s-a reținut că, în ceea ce privește motivele și cazurile pe care se sprijină contestația, deși sunt inserate parțial în conținutul art. 426 din C. proc. pen., acestea, pe de-o parte au mai fost examinate în cadrul aceleiași căi extraordinare de atac, cum este cazul referitor la inexistența probelor din care să reiasă vinovăția contestatorului, fiind invocate doar formal prin noua contestație. Cel de-al doilea motiv, privitor la incompatibilitatea procurorului care a emis rechizitoriul, a fost considerat neîntemeiat prin raportare la prevederile textului legal.

Ca urmare, s-a constatat că cererea formulată de contestatorul A. nu respectă exigențele impuse prin norma prevăzută de art. 427 din C. proc. pen. Contestația în anulare nu reprezintă o cale de atac în cadrul căreia să fie verificată corectitudinea soluțiilor dispuse de instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la probele ce se impun a fi administrate în cauză, ci o cale de atac care permite corectarea unor erori procedurale strict prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Având în vedere că pe calea contestației în anulare formulate de către contestatorul condamnat A. au fost invocate erori de procedură care nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., a considerat că, prin raportare la dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., este inadmisibilă contestația în anulare formulată în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A., apreciind că acasta este nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului, a susținut că soluția în cauză a fost pronunțată contrar dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 258, art. 300, art. 321, art. 323, art. 283 alin. (1) din C. pen., fapte săvârșite de fostul procuror B., urmare a întocmirii rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, deși nu mai deținea această funcție.

Totodată, a susținut că protocolul încheiat între instanțe și SRI a fost pus în aplicare la pronunțarea sentinței judecătoriei Morghița nr. 120 din 2 noiembrie 2016, care a avut rolul de a-l proteja și favoriza pe dl. procuror, colaborator al securității.

În ședința publică din data de 4 decembrie 2018, Ministerul Public a ridicat excepția inadmisibilității căii de atac declarate de condamnatul A.

Analizând admisibilitatea apelului declarat de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Atât la nivel constituțional (art. 129 din Constituția României), cât și în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a statuat că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege sau de către o persoană ce nu are calitate procesuală este inadmisibilă.

Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenței sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituție. În exercitarea acestei atribuții, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 408-425 din C. proc. pen., dispozițiile aplicabile căii ordinare de atac a apelului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 408 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., se poate declara apel împotriva sentințelor, respectiv a acelor hotărâri care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește.

Or, obiectul prezentului apel nu îl formează o sentință, ci decizia penală nr. 414/A din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluționată calea extraordinară de atac a contestației în anulare, exercitată de către apelantul din prezenta cauză împotriva unei hotărâri definitive, respectiv a deciziei penale nr. 317/A din 23 mai 2017 a Curții de Apel Oradea.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 432 din C. proc. pen., doar sentința dată în contestația în anulare după admiterea în principiu este supusă apelului.

În concepția C. proc. pen., așa cum se reține în considerentele Deciziei nr. 5 din 04 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Astfel, și în practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. care stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (...), reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, și anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 din C. proc. pen. (ex.: D.p. nr. 41/A din 14.02.2017, ÎCCJ - SP; D.p. nr. 10/A din 16.01.2018, ÎCCJ - SP).

Prin urmare, decizia penală nr. 414/A din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori este definitivă, dat fiind că în legislația națională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecință, această hotărâre nu poate fi supusă controlului instanței superioare, fapt ce determină inadmisibilitatea căii de atac declarate de contestatorul A.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 414/A din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 414/A din 25 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă constestatorul-condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru constestatorul-condamnat A., în cuantum de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.12.2018.