ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 838/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07 august 2015, reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat:

- anularea parțială a încheierii nr. 59 din 17.07.2015 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv pct. 10 din încheiere, prin care a fost respinsă contestația nr. 6420/28.05.2015 formulată împotriva măsurilor dispuse la pct. 12 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curții de Conturi a României și împotriva pct. 10 din dispozitivul deciziei;

- anularea parțială a Deciziei nr. 16/11.05.2015 emisă de Curtea de Conturi a României, respectiv anularea măsurilor dispuse la pct. II.12 și anularea pct. 10 din dispozitivul deciziei;

- anularea parțială a Raportului de Control nr. x/10.04.2015 emis de Curtea de Conturi, respectiv pct. 3.1.10 din raport, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 173 din 26 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare parțială a Raportului de control nr. x/10.07.2015, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și a anulat, în parte, încheierea nr. 59/17.07.2015, emisă de pârâtă, cu privire la pct. 10, Decizia nr. 16/11.05.2015 emisă de pârâtă, cu privire la măsura dispusă la pct. II.12 din dispozitivul deciziei, precum și pct. 3.1.10 din Raportul de control nr. x/10.04.2015 emis de pârâtă.

Împotriva Sentinței civile nr. 173 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Curtea de Conturi a României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în tot, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că legalitatea actelor atacate trebuia analizată în raport de dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, acest text de lege fiind cel care a stat la baza măsurii dispuse la pct. II.12 din Decizia nr. 16/11.05.2015, deoarece dacă se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, această stare de fapt se comunică entității verificate, căreia îi revin obligațiile stabilirii întinderii prejudiciului și dispunerii măsurilor pentru recuperarea acestuia.

De asemenea, se consideră că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 153

12

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, recurenta-pârâtă susținând, în esență, că acest text de lege reglementează încheierea poliței de răspundere civilă drept o condiție pentru persoanele numite doar în una dintre funcțiile menționate. În cadrul societății intimate, exista prevăzută o astfel de condiție numai pentru administratori, iar Adunarea generală a acționarilor a aprobat încheierea unor polițe de asigurare pentru membrii Consiliului de administrație, fiind încălcate prevederile Legii nr. 31/1990, întrucât încheierea de polițe de asigurare pe principiul solidarității răspunderii persoanelor cu drept de decizie în conducerea unei companii, nu este reglementată prin lege, iar încheierea contractelor de mandat cu directorii companiei nu le conferă acestora calitatea de administratori, pentru a beneficia de dispozițiile art. 153

12

alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Întemeiat pe aceleași aspecte, recurenta-pârâtă critică înlăturarea de către prima instanță a efectelor puterii lucrului judecat raportat la Sentința civilă nr. 6332 din 07 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2722 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă Societatea Națională Nuclearelectrica SA a invocat, în principal, excepția nulității recursului, cu motivarea că aspectele invocate în recurs nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 06 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Referitor la susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia legalitatea actelor contestate trebuie analizată în raport cu dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, se observă că acest argument invocat de către reclamantă a fost apreciat de instanța de fond ca fiind neîntemeiat, în considerentele sentinței recurate reținându-se că, întrucât au fost identificate abateri de la legalitate și regularitate constând în efectuarea de plăți nelegale în sumă estimată de 86.699 RON, pârâta avea obligația de a face aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, urmând ca asupra chestiunii vizând producerea sau nu a unui prejudiciu, să se pronunțe instanța de judecată la momentul examinării legalității actelor emise de Curtea de Conturi.

În ceea ce privește măsura dispusă la pct. II.12 din Decizia nr. 16/11.05.2015, emisă de autoritatea intimată, Înalta Curte apreciază că prima instanță, pe baza unei analize corecte și pertinente a dispozițiilor art. 153

12

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, a înlăturat susținerile pârâtei potrivit cărora directorii cărora le-a fost delegată conducerea societății, alții decât directorii care sunt și administratori, în speță, directorul financiar și directorul Sucursalei CNE Cernavodă, nu au dreptul să fie asigurați pentru răspundere profesională.

În acord cu judecătorul fondului, se reține că societatea reclamantă este o societate pe acțiuni listată la Bursa de Valori București, supusă obligației de auditare și organizată în sistem unitar, fiind aplicabile dispozițiile art. 143 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, care prevăd obligativitatea delegării conducerii societății de la consiliul de administrație către unul sau mai mulți directori, numind pe unul dintre aceștia director general, prevederi care se regăsesc și la art. 20 alin. (1) din Actul constitutiv al societății reclamante.

În conformitate cu dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990, Consiliul de administrație al SNN a delegat conducerea societății către directorul general, directorul financiar și directorul Sucursalei CNE Cernavodă, și întrucât textul art. 153

12

alin. (3) și (4) din legea menționată nu face nicio distincție cu privire la obligația de asigurare între administratorii executivi, desemnați directori ai societății și cei neexecutivi, iar consiliul de administrație este format din administratori, rezultă că în noțiunea de administrator în sensul art. 153

12

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, trebuie să fie incluși toți membrii consiliului de administrație, nu numai administratorii executivi.

Cum art. 152 din Legea nr. 31/1990 stabilește că prevederile art. 153

12

alin. (4) din lege se aplică directorilor, în aceleași condiții ca și administratorilor, iar aceste din urmă dispoziții instituie obligativitatea de a încheia o poliță de asigurare de răspundere profesională, în mod judicios instanța de fond a reținut că cerința în discuție este instituită de lege atât pentru administratorii societății, cât și pentru directorii cărora le-a fost delegată conducerea.

Suportarea de către societate a contravalorii asigurărilor încheiate pentru administratorii executivi și neexecutivi își găsește temeiul și în prevederile statutare și deciziile corporatiste adoptate la nivelul societății reclamante, respectiv art. 20 alin. (7) din Actul constitutiv, art. 20 din Contractul de mandat al directorului general și al directorului Sucursalei CNE Cernavodă, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 18/03.07.2013 și art. 20 din Contractul de mandat al directorului financiar, aprobat prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 11/03.02.2014.

Susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia atribuțiile de conducere trebuiau delegate directorului financiar și directorului Sucursalei CNE Cernavodă de către adunarea generală ordinară a acționarilor, conform art. 137

1

din Legea nr. 31/1990, nu pot fi reținute, având în vedere că dispozițiile art. 143 din aceeași lege stabilesc în mod expres în sensul că cel care deleagă conducerea societății unuia sau mai multor directori, este consiliul de administrație.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte vizând aprecierea greșită de către prima instanță a probelor administrate în cauză, cu referire la adresa ASF nr. x/27.04.2015 și adresa nr. x/24.04.2015, emisă de A., se reține, cu titlu prealabil, că în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în calea de atac a recursului pot fi invocate numai motive de nelegalitate a sentinței atacate, context în care, susținerile recurentei care tind la o reapreciere a probelor administrate, urmează a fi înlăturate.

Distinct de aspectele arătate anterior, se constată că în privința polițelor de asigurare de tip D&O, toate persoanele asigurate sunt identificate individual și enumerate, în mod corect instanța de fond reținând că solicitarea transmisă asigurătorilor în vederea încheierii polițelor pentru perioada 2013 - 2014, cuprinde în anexă lista persoanelor care urmează să fie asigurate, iar în adresa asigurătorului nr. x/24.04.2015 se menționează că persoanele asigurate sunt membrii consiliului de administrație și directorii care au încheiat un contract de mandat cu societatea reclamantă, fiind indicate numele și prenumele acestora, astfel cum reiese și din documentele depuse în cadrul procedurii de achiziție.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, persoanele aflate într-o relație cu membrii executivi și membrii neexecutivi ai consiliului de administrație (spre exemplu, soțul/soția sau concubinul/concubina unei persoane asigurate, reprezentanții legali, moștenitorii, executorii testamentari sau legali ai persoanei asigurate), nu sunt persoane asigurate ci au o legătură patrimonială strânsă cu persoanele asigurate, fiind vizate acele situații în care recuperarea pierderii privește bunurile aflate în folosință sau proprietate comună ori în cazul decesului sau incapacității de plată a acestora.

Astfel, la pct. 3.14 din condițiile de asigurare se prevede că soțul/soția sau concubina/concubinul oricărei persoane asigurate (administratori executivi și neexecutivi) sunt persoane asigurate numai atunci când recuperarea pierderii privește bunurile aflate în folosința sau în proprietate comună de către sau în numele soțului/soției sau concubinei/concubinului. În acest caz, extinderea poliței este justificată de relațiile de coproprietate, astfel cum se menționează în mod expres.

Aceste aspecte sunt precizate de ASF în cuprinsul adresei nr. x/27.04.2015, și respectă întocmai prevederile contractului de asigurare, fiind neîntemeiată, prin urmare, critica recurentei în sensul că au fost asigurate și persoane din afara entității, fără a se cunoaște cu exactitate persoanele care beneficiază de asigurare.

Înalta Curte apreciază că este nefondată și susținerea recurentei-pârâte vizând puterea de lucru judecat invocată în raport cu Sentința civilă nr. 6332 din 07 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2722 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că nu există identitate între situația de fapt analizată în considerentele Sentinței civile nr. 6332/2012 și situația de fapt care face obiectul verificării în prezenta cauză.

Astfel, în anul 2012, problematica asigurării de tip D&O a fost diferită, prin prisma includerii în categoria persoanelor asigurate a unor entități externe societății reclamante, respectiv directorii și administratorii societății B. SA, la care SNN deținea o participație majoritară din capitalul social, ipoteză care nu se regăsește în prezentul litigiu.

Totodată, la data respectivă, Curtea de Conturi a contestat modul în care a fost emisă Hotărârea AGA SNN nr. 18/11.12.2007, în condițiile în care, cu referire la art. 17 din statutul societății, care privea încheierea polițelor de tip D&O, din procesul-verbal al ședinței din data de 05.12.2007, nu rezultă discuțiile purtate de membrii acesteia.

După cum s-a reținut anterior, în speță, sunt identificate în mod clar persoanele care urmează să fie asigurate, numărul și numele acestor persoane rezultând din înscrisurile existente la dosar, respectiv: cererea transmisă asigurătorilor pentru încheierea poliței de asigurare pentru perioada 2013 - 2014, ce are anexată lista persoanelor care urmează să fie asigurate; răspunsul la cererea de clarificări nr. x/04.11.2014, în care sunt indicate persoanele asigurate; adresa A. nr. x/24.04.2015, în care sunt menționate persoanele asigurate, fiind indicate numele și prenumele acestora.

În contextul arătat, faptul că intimata-reclamantă s-a obligat să încheie pentru administratori și directori o poliță de asigurare de tip D&O, obligație ce este inclusă și în contractul de mandat al directorilor și membrilor consiliului de administrație, angajându-se să ofere administratorilor și directorilor acoperirile facultative pe care acest tip de poliță le asigură, constituie o măsură atât în beneficiul persoanelor asigurate, cât și al societății reclamante, cu atât mai mult cu cât, nu există prevederi legale care să interzică societății încheierea acestui tip de poliță de asigurare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 173 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV