ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4002/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Notei de constatare nr. x din 28 mai 2015 întocmită de către Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, cu privire la măsurile 1, 4 și 6 stabilite în sarcina sa prin acest act administrativ și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 838 din 13 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 838 din 13 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

3.1 Cu referire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta reclamanta a susținut că prima instanță nu a motivat concluziile sale în ceea ce privește următoarele aspecte:

- constatarea în sensul că autorizația de mediu interzice depozitarea agregatelor pe alte amplasamente decât cel autorizat;

- opinia în sensul că agregatul rezultat din reciclarea zgurii metalice ar fi un deșeu;

- opinia în sensul că cele două controale efectuate de autoritatea pârâtă reprezintă activitate de inspecție periodică;

- opinia în sensul că măsurile 4 și 6 impuse prin nota de constatare sunt în conforme cu dispozițiile Legii nr. 211/2011.

3.2. În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamanta a formulat următoarele critici:

- Societatea a fost supusă la două controale inopinate efectuate de aceeași autoritate, în mai puțin de o săptămână, cu privire la aceeași situație de fapt, care nu au cum să se subsumeze noțiunii de activitate de inspecție periodică, întrucât aceasta presupune o activitate de inspecție planificată, context în care actul contestat- emis în urma celui de-al doilea control- fără a avea legătură cu verificarea realizării măsurilor dispuse în urma celui dintâi, contravine principiului unicității actelor administrative, care pot fi revocate numai în condițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum și principiului legalității.

- Autorizația de mediu nu are aptitudinea de a interzice desfășurarea de către societate a altor activități și pe alte amplasamente decât cel autorizat, prin urmare, atât concluzia intimatei cât și a primei instanțe, în sensul autorizația ar interzice depozitarea agregatului rezultat din reciclarea zgurii într-o altă locație, este lipsită de fundament, fiind rezultatul confuziei dintre zgura metalică și produsele rezultate din reciclarea acesteia, cu privire la această din urmă categorie cerința fiind aceea de a nu se crea depozite definitive în perimetrul autorizat.

- Confuzia putea fi evitată dacă prima instanță ar fi luat în considerare adresa B. Tulcea nr. 15601 din 27 noiembrie 2013, prin care aceasta a comunicat societății că pentru depozitarea agregatului pe terenul concesionat de la Primăria Somova nu este necesară obținerea autorizației de mediu.

- Măsura interzicerii depozitării agregatului mineral pe terenul concesionat este nelegală, dat fiind faptul că autoritatea Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Tulcea decisese anterior în această privință prin intermediul Notei de constatare nr. x din 22 mai 2012, act necontestat, devenit irevocabil în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și adus la îndeplinire de către societate.

- Autorizația de mediu produce efectele specifice actelor administrative individuale, reglementând o situație specifică cu privire la o anumită activitate și un amplasament determinat, nefiind apt să interzică desfășurarea de către o societate a unei activități pe un alt amplasament decât cel pentru care a fost emisă, iar concluzia contrară încalcă dispozițiile art. 46 din Constituție, privind garantarea accesului liber al unei persoane la desfășurarea unei activități economice.

- Agregatul mineral rezultat din procesarea zgurii metalice nu este un deșeu în accepțiunea Legii nr. 211/2011, astfel că, în lipsa unor constatări prin prisma definiției date noțiunii de deșeu, care potrivit pct. 9 din anexa 1 la Legea nr. 211/2011 reprezintă "orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau obligația să-l arunce", trimiterile primei instanțe la dispozițiile acestei legi în fundamentarea măsurilor de la pct. 4 și 5 din nota de constatare atacată, sunt neîntemeiate.

Pentru a demonstra că agregatul mineral nu se încadrează în definiția legală a noțiunii de deșeu se mai arată: produsul este comercializat ca material de construcție, activitate demonstrată prin prezentarea unor facturi fiscale; acesta este certificat în baza Certificatului nr. XXX, conform Regulamentului 305/2011/UE al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții; așa cum rezultă chiar din conținutul autorizației de construire, agregatul trebuie considerat un produs și nu un deșeu, nefiind menționat la categoria deșeuri rezultate din activitate.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât criticile aduse hotărârii de fond nu se încadrează în motivele de nelegalitate invocate, ci reprezintă o reiterare a apărărilor de fond și exced motivelor de recurs limitativ și expres prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursul formulat de către reclamantă ca neîntemeiat, cu menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală

Față de motivele de nelegalitate ale hotărârii instanței de fond, invocate de către reclamantă prin cererea de recurs, intimata a formulat următoarele apărări:

Autorizația de mediu stabilește obligația societății de depozitare a deșeurilor doar în perimetrul zonei de recuperare și doar pentru amplasamentul definit ca "unitate de recuperare feroaliaje din zgură amplasată în intravilanul Municipiului Tulcea - zona industrială vest, str. x, FN, județul Tulcea", și nu pentru cel din satul Minări, comună Somova, pentru care societatea nu avea declarat nici punct de lucru, nu doar act de reglementare, deși cantitatea depozitată pe amplasamentul respectiv este de 273.602,58 tone.

În plus, adresa ANPM Tulcea, la care face referire reclamanta, potrivit căreia nu ar avea nevoie de autorizație de mediu pentru depozitarea deșeurilor, ANPM Tulcea precizează că reclamantei îi revine obligația de a respecta condițiile din avizul emis de către ARBDD, care stipulează că, "titularul are obligația de a desfășura activitate de procesare a zgurii și depozitare temporară (..) numai în perimetrul alocat haldei de zgură fără a afecta vecinătățile acestuia și în condițiile impuse prin autorizația de mediu emisă de către B. TULCEA ".

Astfel în temeiul atribuțiilor ce îi revin comisarului Gărzii de mediu prin care: "pot lua măsuri de sancționare, de suspendare/sistare a activității ca urmare a poluării și deteriorării mediului său pentru nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare și a măsurilor (stabilite în notele de constatare și în rapoartele de inspecție și control), măsurile contestate au fost dispuse tocmai în aprecierea caracterului periculos al deșeurilor provenite din activitatea recurentei-reclamantei, aspect apreciat și de către instanța de fond, dar neînțeles de către recurenta-reclamantă.

Instanța de fond a reținut că, potrivit Ordinului nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, activitatea de inspecție se realizează periodic, în vederea verificării respectării condițiilor legale, considerent pentru care nu se poate reține nelegalitatea celor două controale efectuate de către reprezentanții intimatei.

Sub acest aspect, pentru a lămuri motivele pentru care la un interval scurt de timp s-au efectuat cele două controale, intimata invocă dispozițiile Ordinului nr. 464/2009, arătând că cele două controale sunt distincte, iar actele de control încheiate nu aveau drept scop anularea sau excluderea unui control prin efectuarea celuilalt, așa cum greșit a interpretat recurenta -reclamantă.

Față de cele menționate mai sus, având în vedere domeniul de activitate al societății, precum și obligația respectării actelor de reglementare care stau la baza funcționării societății din punct de vedere al mediului, consideră că se impune menținerea tuturor măsurilor dispuse prin notele de constatare emise de către comisarii Gărzii de Mediu.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 8 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 19. noiembrie 2018.

Acțiunea în anulare formulată de reclamantă are ca obiect verificarea legalității Notei de constatare nr. x din 28 mai 2015 întocmită de Comisariatul Județean Ilfov ca urmare a controlului efectuat în data de 26 - 28 mai 2015.

În susținerea cererii s-a arătat că măsura dispusă cauzat încetarea activității societății reclamante de procesare a zgurii care reprezintă obiectul său principal de activitate, ca și recuperarea metalelor din deșeurile feroase și neferoase.

Controlul efectuat de GNM - Comisariatul general în perioada 26 - 28 mai 2015 a vizat activitatea desfășurată de reclamantă în temeiul Autorizației de mediu nr. x din 28 martie 2013, emisă de B. Tulcea, conform căreia societatea trebuia să respecte următoarele condiții: depozitarea temporară a deșeurilor industriale se va face exclusiv pe șorturi de deșeuri, produsele rezultate vor fi depozitate temporar în perimetrul unității de recuperare, urmând să fie valorificate integral la terți, fără să se admită crearea de depozite definitive în perimetrul amplasamentului, stocările temporare de material și deșeu se vor realiza în locuri special amenajate cu asigurarea protecției solului și a apei subterane.

Prima instanță a reținut, analizând actului contestat, că terenul situat în satul Mineri, concesionat de reclamantă în baza Contractului de concesiune nr. x din 4 martie 2013 încheiat cu Consiliul Local al Comunei Somova, Jud. Tulcea, se află în vecinătatea Rezervației Biosferei Delta Dunării și societatea nu are declarat la ONRC punctul de lucru pentru activitatea de depozitare a agregatelor, deși B. Tulcea, prin adresa nr. x i-a comunicat că trebuie să dețină un certificat constatator pentru punctul de lucru de realizare a depozitării temporare.

Prin Nota de constatare s-au stabilit următoarele măsuri:

1) Conform autorizației de mediu se va asigura depozitarea temporară a agregatelor numai în perimetrul unității de recuperare cu asigurarea protecției solului și a apei subterane;

2) Se menține măsurile 1 și 2 impuse în urma controlului din 22 mai 2015;

3) Se va declara punctul de lucru din satul Mineri comuna Somona la sediul ONRC;

4) Se va transmite la Garda Națională de mediu - Comisariatul General rezultatul buletinelor de analiză din care să rezulte caracterul periculos sau nepericulos al agregatelor conform Legii nr. 211/2011;

5) Se va transmite punctul de vedere privind necesitatea emiterii avizului pentru desfășurarea activității de depozitare a zgurii procesate pe amplasamentul situat în satul Mineri;

6) Se vor efectua buletine de analiză pentru slamul rezultat din decantarea apei ecologice, iar rezultatul analizelor se va transmite în format electronic la GNM.

Prima instanță a considerat că măsurile dispuse prin Nota de constatare ca urmare a controlului efectuat se întemeiază pe actele normative care au stat la baza emiterii autorizației de mediu nr. x/28 martie 2013, care are valabilitate 10 ani și în care sunt prevăzute condițiile ce trebuie respectate de către titularul activității din punct de vedere al mediului, autorizația fiind emisă în baza O.U.G. nr. 195/2005.

Potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 96 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modif. și compl. ult., obligația persoanelor fizice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației de mediu și a persoanelor juridice de a funcționa cu respectarea prevederilor autorizației pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului se află la baza măsurilor impuse de către actul de constatare a cărui anulare parțială se solicită. De asemenea, potrivit autorizației de mediu, depozitarea deșeurilor se face doar pe amplasamentul autorizat, neputând fi reținută afirmația reclamantei conform căreia nu este interzisă depozitarea deșeurilor în afara amplasamentului. Prin autorizația emisă au fost stabilite tipurile de deșeuri și modul de gestionare, conform H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor, iar potrivit H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, reclamanta avea obligația depozitării deșeurilor numai pe amplasamentele autorizate potrivit dispozițiilor Legii nr. 211/2011 privind regimul juridic al deșeurilor. De asemenea, este de reținut și aspectul că reclamanta nu a contestat decizia de emitere a autorizației de mediu, astfel încât are obligația de a respecta condițiile acesteia.

Potrivit Ordinului nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind aprobarea și desfășurarea activităților de control în domeniul protecției mediului, activitatea de inspecție se realizează periodic în vederea verificării respectării condițiilor legale, astfel încât nu se poate reține afirmația reclamantei că cele două activități de control efectuate sunt nelegale.

În ceea ce privește măsurile 4 și 6, prin care societatea a fost obligată să transmisă GNM rezultatul buletinelor de analiză din care să rezulte caracterul periculos sau nepericulos al agregatelor, aceasta este în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 211/2011 privind regimul juridic al deșeurilor și are drept scop aprecierea activității reclamantei asupra mediului, iar efectuarea buletinelor de analiză privind apa tehnologică și rezultatul analizelor care trebuie transmise către GNM are, de asemenea, drept scop, aprecierea gradului de pericol pentru mediu.

Față de cele reținute, prima instanță a concluzionat că, raportat la domeniul de activitate al reclamantei, cât și dispozițiile legale incidente, aceasta are obligația respectării autorizației de mediu care stă la baza funcționării acesteia, actul administrativ bucurându-se de prezumția de legalitate și de autenticitate, iar reclamanta nu a adus probe împotriva celor constatate prin actele administrative atacate, prin care să demonstreze nelegalitatea actului prin prisma reglementărilor legale incidente, respectiv O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modif. și compl. ult., H.G. nr. 1005/2012 privind funcționarea GNM și H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor pe teritoriul României și ale H.G. nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor coroborate.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse de intimata pârâtă, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Cu referire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta reclamanta a susținut că prima instanță nu a motivat concluziile sale în ceea ce privește următoarele aspecte:

- constatarea în sensul că autorizația de mediu interzice depozitarea agregatelor pe alte amplasamente decât cel autorizat;

- opinia în sensul că agregatul rezultat din reciclarea zgurii metalice ar fi un deșeu;

- opinia în sensul că cele două controale efectuate de autoritatea pârâtă reprezintă activitate de inspecție periodică;

- opinia în sensul că măsurile 4 și 6 impuse prin nota de constatare sunt în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 211/2011.

Motivarea hotărârilor judecătorești, potrivit practicii constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin prisma exigențelor impuse de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, obligă instanțele să examineze efectiv problemele esențiale ale cauzei fără a impune instanțelor să dea un argument explicit la fiecare argument prezentat de părți.

În acest context, prima instanță a amintit că reclamanta, în activitatea desfășurată, trebuie să respecte condițiile stabilite prin Autorizația de mediu nr. x din 28 martie 2013, emisă de B. Tulcea, condiții care arată în mod explicit că produsele rezultate din procesarea zgurii vor fi depozitate temporar în perimetrul unității de recuperare, urmând să fie valorificate integral la terți, fără să se admită crearea de depozite definitive în perimetrul amplasamentului, stocările temporare de material și deșeu se vor realiza în locuri special amenajate cu asigurarea protecției solului și a apei subterane.

În raport de această obligație a reclamantei, care este clară și neechivocă, și care vizează condițiile de autorizare a activității pe un amplasament determinat, susținerea acesteia în sensul că se impunea ca prima instanță să arate motive suplimentare pentru care consideră că aceeași activitate nu se putea desfășura pe un alt amplasament, sunt neîntemeiate. Ceea ce este esențial, prin prisma condiției stabilite prin autorizația de mediu, este caracterul temporar al depozitării produselor rezultate din procesarea zgurii și interdicția creării de depozite definitive pe perimetrul amplasamentului. Dacă această interdicție vizează în mod expres perimetrul autorizat, concluzia firească care se impune este aceea că asemenea depozite definitive nu putea fi create nici pe alte amplasamente. Așa fiind, dacă depozitarea produselor rezultate din procesare zgurii (agregate minerale) pe amplasamentul autorizat puteau să aibă exclusiv caracter temporar, fiind interzisă crearea de depozite definitive, este neconcludentă apărarea în sensul că autorizația nu poate restricționa desfășurarea activității pe alte amplasamente.

În aceeași ordine de idei, lipsa unei analize cu referire la natura de deșeu a agregatului rezultat din procesarea zgurii este de asemenea nerelevantă, întrucât restricția privind crearea de depozite definitive operează indiferent de faptul că acest produs, rezultat din operațiunea de valorificare, de transformare a zgurii neprocesate (cod deșeu 10 02 02), este la rândul său deșeu sau nu sau trebuie considerat un produs folosit în domeniul construcțiilor de drumuri.

Înalta Curte nu poate reține insuficiența motivării sentinței atacate în raport de soluția adoptată nici prin prisma considerentului prin care s-a reținut că cele două controale inopinate efectuate de Garda Națională de Mediu se încadrează în activitatea de inspecție periodică, potrivit Ordinului nr. 464/2009, întrucât periodicitatea inspecției de mediu nu se asociază exclusiv controalelor planificate (art. 6 din Ordinul menționat).

În concluzie, Înalta Curte apreciază că, prin prisma criticilor invocare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se rețin următoarele:

Într-o primă critică, recurenta reclamantă a susținut că efectuarea a două controale inopinate de aceeași autoritate, în mai puțin de o săptămână, cu privire la aceeași situație de fapt, contravine principiului unicității actelor administrative, ca o consecință a revocabilității acestora numai în condițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, fapt ce atrage nelegalitatea celui de al doilea control și a actului de constatare contestat.

Instanța de fond a reținut că, potrivit Ordinului nr. 464/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activităților de control și inspecție în domeniul protecției mediului, activitatea de inspecție se realizează periodic în vederea verificării respectării condițiilor legale, considerent pentru care nu poate constata nelegalitatea celor două controale efectuate de către reprezentanții intimatei.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, pentru a verifica susținerile reclamantei privind încălcarea normelor care reglementează inspecția de mediu și implicit nelegalitatea actului de constatare atacat nr. 25LP/28 mai 2015, trebuie avute în vedere motivele care au determinat efectuarea celor două controale.

În prealabil, trebuie reamintit că, potrivit dispozițiile art. 15 și 16 din Anexa la Ordinul nr. 464/2009, inspecția de mediu, atât cea planificată cât și cea neplanificată, poate avea mai multe obiective, iar inspecțiile neplanificate pot fi dispuse în mai multe situații, cum ar fi: verificarea respectării actelor de reglementare; investigarea unor incidente sau accidente care au avut un impact semnificativ asupra mediului; în urma unor sesizări sau autosesizări.

Prima notă de constatare, întocmită de GNM - CJ Tulcea în data de 22 mai 2015, consemnează verificările efectuate și măsurile dispuse în urma sesizării înregistrate privind colmatarea unui canal cauzat de alunecările de teren din zona Vararie Tulcea, prin care locuitorii au reclamat faptul că în zona gropii de deșeuri a combinatelor SC C. S.A. și SC D. SRL miroase puternic a sulf, iar în jurul digului, care s-a fisurat, se observă un strat de sodă.

La data verificării, s-a constatat că suprafața de 5,75 ha teren aflat în lunca fluviului Dunării a fost concesionată de către SC A. SRL în scopul depozitării produselor rezultate din procesarea zgurii, cantitatea de zgură de diferite sorturi fiind de cca. 273.602 tone pe o suprafață de o aproximativ 3 ha, iar datorită condițiilor de depozitare "inclusiv pe malul canalului a fost afectată stabilitatea terenului, producându-se alunecări de teren în zona digului, pe o lungime de aproximativ 100 m, obturând parțial canalul care face obiectul sesizării".

Prin măsurile stabilite s-a dispus interzicerea continuării depozitării în zona afectată și vecinătatea acesteia, decolmatarea canalului și refacerea zonei afectate, solicitarea punctului de vedere a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării cu privire la necesitatea emiterii avizului de vecinătate.

Totodată, s-a menționat că, pentru neconformitățile constatate, urmează să fie aplicată sancțiunea contravențională prevăzută de Legea nr. 107/1996 legea apelor, art. 87 pct. 18.

Cea de-a doua notă de constatare a fost întocmită de GNM - CG la data de 28 mai 2015, în urma controlului operativ și inopinat efectuat în raza teritorial administrativă a județului Tulcea, dispus prin Decizia de delegare de atribuții nr. 373 din 21 mai 2015 emisă de comisarul general al GNM

Verificând activitatea desfășurată de recurenta reclamantă - recuperarea feroaliajelor din zgura metalurgică, efectuată în temeiul Autorizației de mediu nr. x din 28 martie 2013, au fost efectuate următoarele constatări:

Terenul concesionat în scopul depozitării produselor rezultate din procesarea zgurii metalice, înscris în cf. x, nr. top x, N142 se află în vecinătatea Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Din cantitatea totală de zgură metalică brută adusă până la data controlului s-a procesat cantitatea de 351.889,49 tone, din care cantitatea valorificată este de 78.286 tone, iar cantitatea depozitată pe amplasamentul din satul Minari com. Somova este de 273.602 tone.

Măsurile dispuse (supuse analizei prin prisma acestei critici) obligă societatea: să asigure depozitarea temporară a agregatului mineral (zgurii procesate) numai în perimetrul unității de recuperare, în zone și locuri special amenajate, cu asigurarea protecției solului și a apei subterane, menținând măsurile impuse prin controlul din data de 22 mai 2015, impun societății înregistrarea punctului de lucru din satul Minari- locul de depozitare a zgurei procesate, precum și la interpretarea unor buletine de analize cu privire la caracterul periculos sau nepericulos al zgurei procesate, respectiv efectuarea unor analize pentru slamul rezultat din decantarea apei tehnologice.

Examinând criticile recurentei reclamante privind nelegalitatea activității de inspecție fiscală, în acord cu apărările intimatei pârâte, Înalta Curte reține că cele două controale sunt distincte prin obiectivele urmărite, s-au finalizat cu încheierea unor acte de control care nu sunt contractorii și nu se exclud/anulează reciproc, fiind mai degrabă complementare.

În consecință, este neîntemeiată susținerea recurentei reclamante, în sensul că efectuarea a două controale inopinate de aceeași autoritate, în mai puțin de o săptămână, cu privire la aceeași situație de fapt, contravine principiilor care reglementează efectele actelor administrative prin prisma condițiilor de revocabilitate a acestora, prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din cele anterior relevate cu privire la cadrul legislativ ce vizează inspecția de mediu, se poate conchide că cele două controale reprezintă controale inopinate, primul control vizând regimul apelor iar cel de-al doilea respectarea autorizației de mediu. Așa fiind, chiar dacă nu se subsumează noțiunii de "activitate de inspecție periodică", iar cel de-al doilea control nu a avut legătură cu verificarea realizării măsurilor dispuse în urma celui dintâi, Înalta Curte apreciază că efectuarea a două controale inopinate cu referire la activitatea recurentei nu încalcă normele care reglementează desfășurarea inspecției de mediu.

Cea de-a doua critică a recurentei se referă la lipsa de fundament a măsurii prin care se interzice societății desfășurarea activității de depozitarea zgurii procesate pe alte amplasamente decât cele la care se referă autorizația de mediu. În acest sens se arată că măsura este rezultatul confuziei dintre zgura metalurgică și produsele rezultate din reciclarea acesteia, confuzie ce putea fi evitată dacă prima instanță ar fi luat în considerare adresa B. Tulcea nr. 15601 din 27 noiembrie 2013, prin care aceasta a comunicat societății că pentru depozitarea agregatului pe terenul concesionat de la Primăria Somova nu este necesară obținerea autorizației de mediu.

Potrivit Autorizației de mediu nr. x din 28 martie 2013, emisă de B. Tulcea, societatea reclamantă, în desfășurarea activității, trebuia să respecte următoarele condiții:

- depozitarea temporară a deșeurilor industriale se va face exclusiv pe sorturi de deșeuri, în perimetrul unității de recuperare;

- produsele rezultate în urma procesării zgurii metalurgice (agregatul mineral) vor fi depozitate temporar în perimetrul unității de recuperare, urmând să fie valorificate integral la terți, fără să se admită crearea de depozite definitive în perimetrul amplasamentului,

- stocările temporare de material și deșeu se vor realiza în locuri special amenajate cu asigurarea protecției solului și a apei subterane.

Cu referire la agregatul mineral, autorizația prevede depozitarea temporară, urmată de valorificarea către terți, cu interdicția expresă de a se crea depozite definitive în cadrul perimetrului.

Înalta Curte observă că, într-adevăr, autorizația de mediu reglementează în mod distinct modalitatea de stocare a deșeurilor față de condițiile de depozitare a produselor rezultate din procesarea zgurii metalurgice, ceea ce este comun însă în privința ambelor categorii de materiale este se impune depozitarea acestora în perimetrul unității de recuperare.

Cu toate că autorizația nu interzice desfășurarea unor activități pe alte amplasamente, aceasta nici nu permite. Cu alte cuvinte, dacă autorizația interzice crearea de depozite definitive în perimetrul unității de recuperare, aceasta nu însemnă că această depozitarea ar fi permisă pe alte amplasamente decât cel autorizat.

Adresa B. Tulcea nr. 15601 din 27 noiembrie 2013, prin care această autoritate a comunicat societății că pentru depozitarea agregatului mineral pe terenul concesionat de la Primăria Somova nu este necesară obținerea autorizației de mediu este neconcludentă, bazată pe o stare de fapt nereală. Atât întrebarea societății cât și răspunsul autorității vizează desfășurarea activității de depozitare a agregatelor minerale cu caracter temporar, fără a face vreo referire la durata depozitării sau cantitatea de produs depozitată. Având în vedere că până la data controlului s-a procesat cantitatea de 351.889,49 tone, din care cantitatea valorificată a fost de 78.286 tone, iar cantitatea depozitată pe amplasamentul din satul Mineri, comuna Somova, este de 273.602 tone, Înalta Curte apreciază că activitatea de depozitare ce se desfășoară pe acest amplasament nu are caracter temporar, întrucât momentul valorificării produsului, având în vedere cantitatea acestuia, nu se poate determina. De altfel, acesta este și motivul pentru care autoritatea de mediu a stabilit în sarcina societății declararea punctului de lucru din satul Minari la ORC.

Este vădit neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că măsura interzicerii depozitării agregatului mineral pe terenul concesionat este nelegală, dat fiind faptul că autoritatea Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Tulcea decisese anterior în această privință prin intermediul Notei de constatare nr. x din 22 mai 2012, act necontestat, adus la îndeplinire de către societate.

Așa cum anterior s-a relevat, Nota de constatare nr. x din 22 mai 2012, la care face referire recurenta reclamantă, s-a întocmit ca urmare a faptului că depozitarea agregatului mineral s-a efectuat cu încălcarea art. 87 pct. 18 din Legea nr. 107/1996, Legea apelor, care interzice depozitarea pe malul cursurilor de apă canalelor (…) pe baraje și diguri sau în zonele de protecție a acestora de materiale de orice fel, iar măsurile stabilite prin respectivul act au urmărit înlăturarea consecințelor produse prin fapta săvârșită, prin interzicerea continuării depozitării în zona afectată, în vecinătatea acesteia și decolmatarea canalului, refacerea zonei afectate.

Așa fiind, legalitatea măsurilor dispuse în urma unui control efectuat pentru a analiza respectarea actului de reglementare a unei activități supuse autorizației de mediu nu poate fi verificată prin prisma măsurilor anterior dispuse în vederea înlăturării consecințelor produse de săvârșirea unei contravenții, fiind nerelevant faptul că, în momentul constatării contravenției, autoritatea de mediu nu s-a autosesizat în vederea verificării și altor aspecte decât cele care i-au fost sesizate prin reclamația înregistrată.

Reclamanta consideră că măsura este nelegală și prin prisma efectelor produse de autorizația de mediu - act administrativ individual, ce reglementează o situație specifică cu privire la o anumită activitate și un amplasament determinat, nefiind aptă să interzică desfășurarea de către o societate a unei activități pe un alt amplasament decât cel pentru care a fost emisă, în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 46 din Constituție, privind garantarea accesului liber al unei persoane la desfășurarea unei activități economice.

În acest context, Înalta Curte reține că obligațiile stabilite de autorizația de mediu care reglementează desfășurarea unei activități pe diferite etape, stabilind condițiile specifice acestor etape, nu poate fi eludată prin mutarea unora dintre aceste etape pe un alt amplasament, neautorizat și neînregistrat ca punct de lucru al societății, întrucât autorizația impune desfășurarea tuturor etapelor respectivei activități pe perimetrul autorizat. Astfel, dacă autorizația nu admite crearea de depozite definitive de agregat mineral în perimetrul amplasamentului autorizat, obligație clar și neechivoc stabilită, se subînțelege că asemenea depozite definitive nu puteau fi create nici în afara perimetrului autorizat.

Prin cea de-a treia critică s-a susținut că, deși agregatul mineral rezultat din procesarea zgurei metalice nu este un deșeu, în accepțiunea Legii nr. 211/2011, cu toate acestea, fără a avea în vedere definiția noțiunii de deșeu, care potrivit pct. 9 din anexa 1 la Legea nr. 211/2011 reprezintă "orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau obligația să-l arunce", în fundamentarea măsurilor de la pct. 4 și 5 din nota de constatare atacată, prima instanță face trimiteri la dispozițiile acestei legi.

Pentru a demonstra că agregatul mineral nu se încadrează în definiția legală a noțiunii de deșeu se mai arată: produsul este comercializat ca material de construcție, activitate demonstrată prin prezentarea unor facturi fiscale; acesta este certificat în baza Certificatului nr. XXX în baza Regulamentului 305/2011/UE al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții; așa cum rezultă chiar din conținutul autorizației de construire, agregatul este considerat un produs și nu un deșeu, nefiind menționat la categoria deșeuri rezultate din activitate.

Cu referire la aceste susțineri Înalta Curte apreciază, în acord cu intimata pârâtă, că solicitarea autorității de prezenta buletine de analiză evaluate pentru a stabili caracterul periculos sau nepericulos a produselor rezultate din procesarea zgurei metalurgice, având în vedere depozitarea acestora direct pe sol, nu i-au fost trasate recurentei reclamante obligații de natură în a-i prejudicia drepturile sau interesele legitime, condiții obligatorii pentru a se putea opera anularea măsurii dispuse prin actului administrativ emis de către Comisarii Gărzii de Mediu.

Această măsură respectă întocmai dispozițiile art. 9 din Legea nr. 211/2011, potrivit cărora "(1) Pe baza originii, testelor, buletinelor de analiză și a altor documente relevante puse la dispoziție de producătorii și deținătorii de deșeuri prevăzuți la art. 8 alin. (4) și (5), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului consideră că un deșeu este periculos chiar dacă acesta nu figurează ca atare pe lista deșeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1), dacă acesta prezintă una sau mai multe dintre proprietățile prevăzute în anexa nr. 4. ".

Drept urmare, temeiul măsurii fiind indicat prin nota de constatare contestată (anexa 4 din Legea nr. 211/2011), referirea primei instanțe la legea aplicabilă fără indicarea expresă a articolului nu poate susține concluzia privind greșita aplicare a legii.

În concluzie, Înalta Curte apreciază, prin prisma criticilor invocare, că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței nr. 838 din 14 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM