ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 962/2019

HOTĂRÂRE
26.02.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 962/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Iași sub nr. x/2017 petenta SC A. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x din 16.11.2017, încheiat de Biroul Român de Metrologie Legală.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 194 C. proc. civ.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 7852/27.06.2018 pronunțată de către Judecătoria Iași s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, s-a declinat la Judecătoria Miercurea Ciuc competența teritorială de soluționare a plângerii contravențional.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Or, potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, locul în care a fost săvârșită contravenția nu se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Iași, ci se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

2.2. Prin Sentința nr. 2387/2018 din data de 27 decembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

A fost declinată spre competentă soluționare plângerea contravențională formulată de petenta SC A. SRL în favoarea Judecătoriei Iași.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Miercurea Ciuc și Judecătoria Iași, în vederea soluționării, s-a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut potrivit acelorași dispoziții că petenta nu a fost sancționată pentru fapta de a monta fără deținere de aviz, ci pentru lipsa obținerii acestui aviz anterior desfășurării activității, deci pentru o inacțiune ce constituie latura obiectivă a contravenției reținute în sarcina sa, motiv pentru care locul săvârșirii faptei nu îl poate constitui locul în care s-a desfășurat activitatea de montare.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași, petenta petenta SC A. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal nr. x/16.11.2017, încheiat de Biroul Român de Metrologie Legală prin Direcția Regională de Metrologie Legală Brașov.

Prin procesul-verbal de constatarea contravenției nr. x/16.11.2017, încheiat de Biroul Român de Metrologie Legală prin Direcția Regională de Metrologie Legală Brașov, petenta A. SRL a fost sancționată cu avertisment întrucât, cu ocazia controlului metrologic legal prin inspecție efectuat în data de 05.10.2017 la B. SA - FOL Miercurea Ciuc, jud. Harghita s-a constatat că la data de 26.05.2017 A. SRL a efectuat revizie tehnică periodică a instalației de utilizare a gazelor naturale din Miercurea Ciuc, str. x, conform fișei de evidență a lucrărilor nr. 151/26.05.2017 fără ca petenta să dețină aviz în acest sens, fiind astfel încălcate dispozițiile 23 alin. (3) din O.G. nr. 20/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 20/1992:

"Persoanele fizice sau juridice care repară, modifică, montează, verifică mijloace de măsurare din domeniile cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, republicată, după ce acestea au fost puse în funcțiune, trebuie să solicite și să obțină emiterea de către Biroul Român de Metrologie Legală, în condițiile prevăzute de reglementările specifice, a următoarelor documente, după caz:

a) avize pentru repararea/modificarea și montarea mijloacelor de măsurare;

b) autorizații pentru persoanele juridice privind activitatea de verificare a mijloacelor de măsurare, respectiv de verificator metrolog persoană fizică."

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria "în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția".

Constantă instanța investită cu soluționarea regulatorului de competență că nu se poate reține că fapta contravențională de comiterea cărora este acuzată petenta constă într-o inacțiune, respectiv lipsa avizului, ci într-o acțiune, efectuarea de lucrări fără aviz.

Din această perspectivă, locul săvârșirii contravenției îl reprezintă locul în care s-a efectuat activitatea de revizie și unde a fost depistată neregula, cu atât mai mult cu cât apărarea contravenientei este conturată pe ideea că aceasta nu desfășoară activități de montare contoare de gaz care să necesite obținerea unui aviz.

În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici susținerea că obținerea unui aviz se realizează la sediul persoanei juridice ce repară, modifică, montează, verifică mijloace de măsurare din domeniile cuprinse în anexa nr. 1 la Legea nr. 608/2001, această operație desfășurând-se în mod evident la sediul autorității publice care emite astfel de avize, respectiv Biroul Român de Metrologie Legală.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, secția civilă.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Biroul Român de Metrologie Legală - Direcția Regională de Metrologie Legală Brașov, în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc, secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3992/2017
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 17.01.2017, sub nr. dosar
ÎCCJ 2019-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5627/2019
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată
ÎCCJ 2019-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4627/2019
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chema
ÎCCJ 2019-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4398/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată în
ÎCCJ 2019-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2019
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 13.04.2018 sub num
Sursă