ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 864/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în temeiul art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare (în continuare "Legea nr. 554/2004") raportate la art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și la pct. 5.4. din Ordinul președintelui Administrației Naționale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015 (în continuare "OPANAF nr. 3741/2015"), a solicitat să se dispună:

(i) Anularea Deciziei de soluționare nr. 368/12.10.2017 emise de DGSC, privind soluționarea contestației formulată de B. și comunicată Societății în data de 17.10.2017 (denumită în continuare "Decizia de Soluționare", atașată în Anexa nr. 1) prin care a fost respinsă în parte contestația Societății înregistrată la organele fiscale sub nr. A-SLP 1383 din data de 07.06.2017 (denumită în continuare "Contestația fiscală", atașată în Anexa nr. 2) îndreptată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 (în continuare denumită "Decizie de impunere", atașată în Anexa nr. 3) și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2016 (în continuare denumită "Raport de inspecție fiscală", atașat în Anexa nr. 4);

(ii) Anularea Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală în ceea ce privește obligațiile suplimentare de plată stabilite nelegal în sarcina Societății în cuantum de 3.677.588 RON, compuse din:

• Impozit pe profit stabilit suplimentar la plată în cuantum de 1.798.599 RON, din care:

- 311.637 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar aferent cheltuielilor reprezentând indemnizații pentru drepturi salariale acordate d-lui C., considerate nedeductibile;

- 206.760 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar aferent cheltuielilor cu chiriile și cazările persoanelor detașate, considerate nedeductibile;

- 162.347 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar aferent cheltuielilor de deplasare ale angajaților B. și persoanelor detașate, considerate nedeductibile;

- 1.117.857 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar aferent cheltuielilor de deplasare ale persoanelor detașate din Germania, facturate de către D.;

• TVA stabilită suplimentar la plată în cuantum de 1.878.989 RON, din care:

- 467.455 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar aferent cheltuielilor reprezentând indemnizații pentru drepturi salariale acordate d-lui C.;

- 3.055 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar aferent cheltuielilor cu chiriile și cazările persoanelor detașate;

- 51.846 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar aferent cheltuielilor de deplasare ale colaboratorilor interni;

- 1.086.362 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar aferent cheltuielilor de deplasare ale persoanelor detașate din Germania, facturate de D.;

- 196.389 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar aferent achizițiilor intracomunitare de servicii primite de la E.., F. și G.;

- 73.882 RON reprezentând TVA stabilit suplimentar aferent cheltuielilor cu personalul detașat aferent anului 2008;

(iii) Restituirea către Societate a sumelor achitate cu titlu de obligații suplimentare de plată reținute nelegal în sarcina Societății în cuantum de 3.677.588, precum și a accesoriilor aferente;

(iv) Obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 3777 din data de 25 septembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru a pronunța această sentință Curtea de Apel București a reținut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Curtea a reținut că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la dispozițiile cuprinse în C. proc. civ., în raport de două criterii și anume: poziția organului emitent în structura aparatului administrației publice și în cazul actelor administrative ce privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, cuantumul sumei de formează obiectul actului contestat.

Din interpretarea textului legal menționat se desprinde concluzia că dacă litigiul poartă asupra unui act administrativ care se referă la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, competența materială a instanței se stabilește exclusiv în funcție de criteriul valoric, indiferent de poziționarea în cadrul organelor administrației publice a autorității publice emitente a actului contestat. Astfel, tribunalele soluționează în fond litigiile ce au ca obiect acte administrative care privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON, iar curțile de apel, litigiile în cazul cărora suma contestată este mai mare de 1000.000 RON.

Cum în speța de față, reclamanta a solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-a reținut în sarcina acesteia obligația de plată a unei sume mai mare de 1.000.000 RON, neavând relevanță faptul că pârâtă Administrația Județeana a Finanțelor Publice Mureș este o autoritate publică locală, competența materială de soluționare în primă instanță a litigiului aparține curții de apel.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Ca situație premisă, Curtea a reținut că reclamanta și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș au sediul în raza teritorială de competență a Curții de Apel Mureș, în timp ce pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili are sediul în raza teritorială de competență a Curții de Apel București.

Astfel, pentru soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței este necesară stabilirea conținutului și a sensului sintagmei "instanța de la domiciliul pârâtului" prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Procedând la interpretarea teleologică și sistematică a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-a reținut că prin sintagma "instanța de la domiciliul pârâtului" se înțelege instanța de la sediul pârâtei care a emis actul administrativ-fiscal, care produce efecte juridice față de reclamantă în sfera raporturilor de drept fiscal, în accepțiunea art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc. .

Potrivit art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc. actul administrativ fiscal reprezintă actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., s-a reținut că existența calității procesuale pasive a unui pârât presupune identitatea între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic obligațional dedus judecății.

Astfel, în litigiile de contencios administrativ calitatea procesuală pasivă revine autorității publice care a emis actul administrativ-fiscal care produce efecte juridice în sfera raporturilor de drept fiscal, potrivit art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc. , iar competența teritorială de soluționare a cererii se determină prin raportare la sediul autorității publice pârâte care a emis actul administrativ-fiscal care produce efecte juridice față de reclamantă în sfera raporturilor de drept fiscal.

În prezenta cauză, actul administrativ-fiscal care produce efecte juridice față de reclamantă în sfera raporturilor de drept fiscal este reprezentat de Deciziei de impunere emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, strada x, nr. 1 - 3, jud. Mureș, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată în cuantum de 3.677.588 ron.

Așadar, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială alternativă de soluționare a litigiilor de contencios administrativ în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului sau în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului.

Or, prin "instanța de la domiciliul pârâtului" se înțelege instanța de la sediul pârâtului care a emis actul administrativ-fiscal, care produce efecte juridice față de reclamantă în sfera raporturilor de drept fiscal, în cazul de față, instanța de la sediul pârâtei Administrația Județeana a Finanțelor Publice Mureș, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, strada x, nr. 1 - 3, jud. Mureș, care a emis Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice, în cuantum de 3.677.588 ron.

Curtea a reținut că prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu reglementează o competență teritorială alternativă de soluționare a litigiilor de contencios administrativ în favoarea instanței de la sediul pârâtului care a emis actul administrativ-fiscal, care produce efecte juridice față de reclamantă în sfera raporturilor de drept fiscal sau în favoarea instanței de la sediul pârâtei care a emis decizia de soluționare a contestației administrative, o astfel de interpretare fiind de natură să adauge la lege și să extindă în mod nejustificat sfera de aplicarea prevederilor legale menționate anterior.

Așadar, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că reclamanta se poate adresa fie instanței de la sediul pârâtei, Administrația Județeana a Finanțelor Publice Mureș, care a emis decizia de impunere, care produce efecte juridice față de reclamantă în sfera raporturilor de drept fiscal, fie instanței de la sediul pârâtei ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, care a soluționat contestația administrativ-fiscală.

Împrejurarea că reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu și cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu este de natură să conducă stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță în a cărei rază teritorială se află sediul acestor pârâte.

Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov este chemată în judecată în mod artificial, întrucât aceasta nu are calitatea de emitentă a vreunui act administrativ-fiscal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.

Curtea de Apel a reținut că pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, care a emis Decizia de impunere este subordonată administrativ pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, însă această împrejurare nu este de natură să confere calitate procesuală pasivă pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

În litigiile de contencios administrativ stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei se face în funcție de sediul autorității publice pârâte care a emis actul administrativ-fiscal, în accepțiunea art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc. , care produce efecte juridice față de reclamantă, iar nu prin raportare la sediul autorității publice pârâtei în subordinea căreia se află autoritatea publică care a emis actul administrativ a cărui anulare se solicită.

Or, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov nu a emis vreun act administrativ-fiscal a cărui anulare să se solicite în prezenta cauză, astfel încât competența teritorială de soluționare a cauzei nu se poate stabili în funcție de sediul acestei pârâte.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Potrivit art. 112 din C. proc. civ.:

(1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

(2) Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au caracterul unor norme de procedură civilă cu caracter special, care derogă de la prevederile de drept comun cuprinse în art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., în ce privește prorogarea legală de competență teritorială în cazul cererilor de chemare în judecată introduse împotriva mai multor pârâți, urmând a se aplica dispozițiile cuprinse în norma procedură civilă cu caracter special.

Așadar, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o normă de procedură civilă cu caracter special, care derogă de prevederile de drept comun prevăzute de art. 112 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 281 alin. (2) din C. proc. fisc. , deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Așadar, în lumina prevederilor art. 281 alin. (2) din C. proc. fisc. , obiectul acțiunii în contenciosul administrativ este reprezentat de decizia emisă în soluționarea contestației administrative, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, însă prevederile legale menționate anterior nu pot fi interpretate în sensul determinării competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află sediul autorității publice care a emis decizia de soluționare a contestației administrative.

Curtea de Apel a reținut că prevederile art. 281 alin. (2) din C. proc. fisc. se completează cu prevederile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și reglementează obiectul acțiunii în contenciosul administrativ, iar nu și competența teritorială de soluționarea a acțiunii în contenciosul administrativ, care se determină în funcție de dispozițiile cuprinse în art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dacă intenția legiuitorului ar fi fost să se stabilească competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află sediul autorității publice care a soluționat contestația administrativă, ar fi menționat acest lucru în mod expres în conținutul prevederilor art. 281 din C. proc. fisc.

De altfel, din conținutul prevederilor art. 281 alin. (2) din C. proc. fisc. rezultă că deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Sintagma "în condițiile legii" prevăzută de art. 281 alin. (2) din C. proc. fisc. face trimitere la dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reprezintă norma juridică de procedură civilă cu caracter special care se aplică în litigiile de contencios administrativ și care derogă de la dispozițiile de drept comun cuprinse în C. proc. civ. referitoare la competența materială și teritorială de soluționare a litigiilor.

Or, prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială alternativă de soluționare a litigiilor de contencios administrativ în favoarea instanței de la sediul reclamantului sau în favoarea instanței sediul pârâtei, aceasta din urmă fiind instanța în a cărei rază teritorială se află autoritatea publică care a emis actul administrativ-fiscal care produce efecte juridice față de reclamantă, potrivit art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc.

Cu alte cuvinte, competența teritorială de soluționare a cauzei nu se determină în funcție de sediul autorității publice care a emis decizia de soluționare a contestației administrative, ci în funcție de sediul autorității publice care a emis actul administrativ-fiscal care produce efecte juridice față de reclamantă, potrivit art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc.

Conclusiv, Curtea de Apel a reținut că prevederile potrivit art. 281 alin. (2) din C. proc. fisc. prezintă relevanță juridică doar pentru determinarea obiectului acțiunii în contenciosul administrativ,potrivit art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei relevanță juridică prezintă sediul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, care a emis Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice.

Or, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș are sediul în municipiul Târgu Mureș, strada x, nr. 1 - 3, jud. Mureș, aflându-se în raza teritorială de competență a Curții de Apel Mureș.

Astfel, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea de Apel București a concluzionat că nu este competentă teritorial să soluționeze cererea cu care a fost învestită, întrucât în raza teritorială de competență a acesteia nu se află nici sediul reclamantei, nici sediul autorității publici pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș care a emis Decizia de impunere a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Dimpotrivă, atât sediul reclamantei, cât și sediul pârâtei care a emis actul administrativ-fiscal, în accepțiunea art. 1 pct. 1 din C. proc. fisc. , care produce efecte juridice în sfera raporturilor de drept fiscal se află în raza teritorială de competență a Curții de Apel Mureș, care este instanța competentă teritorială să soluționeze prezenta cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Mureș, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.11.2018 sub același nr. x/2/2018.

Prin Sentința nr. 180 din data de 19 decembrie 2018 Curtea de Apel Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Târgu Mureș, invocată de reclamantă și a declinat competența teritorială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare A Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut cu titlu prealabil, că se impune a se reține că la momentul înregistrării acțiunii Legea nr. 554/2004 nu era modificată prin Legea nr. 212/2018, astfel că apărarea pârâtei Direcția Generală de Administrare a marilor Contribuabili cu referire la forma modificată a legii [art. 10 alin. (3)] nu a fost primită.

De asemenea, nici invocarea de către pârâta amintită a autorității de lucru judecat de care s-ar bucura Sentința nr. 3777/2018 a Curții de Apel București sub aspectul competenței nu este corectă față de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. care obligă instanța să-și verifice din oficiu competența, la primul termen de judecată, cu consecința, în cazul declinărilor reciproce de competență, a incidenței prevederilor art. 135 C. proc. civ.

Astfel, prin acțiunea promovată în fața Curții de Apel București, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 368/12.10.2017 emise de DGSC, privind soluționarea contestației formulată de B. și comunicată Societății în data de 17.10.2017 prin care a fost respinsă în parte contestația Societății înregistrată la organele fiscale sub nr. A-SLP 1383 din data de 07.06.2017 îndreptată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2016, precum și anularea Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală în ceea ce privește obligațiile suplimentare de plată stabilite nelegal în sarcina Societății în cuantum de 3.677.588 RON.

Așadar, suntem în prezența unei acțiuni în contencios administrativ fiscal. Reclamanta a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației, decizie prin care s-a respins în parte contestația formulată împotriva deciziei de impunere.

Din coroborarea prevederilor art. 268 și art. 269 din Legea nr. 207/2015 rezultă că împotriva titlului de creanță fiscală se poate formula contestație administrativă care se soluționează de organul competent la care face referire art. 272 din același act normativ. Ulterior soluționării contestației administrative prin decizie, aceasta poate fi atacată în instanță. În acest ultim sens, prevederile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 stipulează că "deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Dispozițiile art. 281 din C. proc. fisc. trebuie interpretate teleologic, astfel că se impune a se reține că "condițiile legii" - la care face referire alin. (2) - trebuie raportate la obiectul acțiunii în contencios fiscal - care este decizia de soluționare a contestației. Aceasta înseamnă că, în situația în care instanța este sesizată cu o cerere de anulare a unei decizii date în soluționarea contestație, devin incidente normele de drept comun în materia contenciosului administrativ cuprinse la art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența teritorială a instanței, prin raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal.

Concluzionând, instanța a reținut că obiectul acțiunii de contencios fiscal este stabilit de Titlul VIII din Legea nr. 207/2015 - respectiv decizia dată în soluționarea contestației - cu excepția situației prevăzute de art. 281 alin. (5) din același act normativ, situație care însă nu se verifică în cauză.

Ca o consecință a raționamentului expus anterior, instanța a apreciat că actul administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantei este reprezentat de decizia de impunere care nu are relevanță sub aspectul competenței materiale a instanței.

S-a reținut că decizia de soluționare a contestației a fost emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Or, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la momentul promovării acțiunii), "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Așadar, legea prevede o competență teritorială alternativă, iar Curtea a reținut că în materia contenciosului administrativ suntem în prezența unor norme de competență teritorială absolută.

În cauză, reclamantul nu a optat pentru instanța de la sediul său, ci a optat pentru cea în a cărei rază teritorială își are sediul organul care a soluționat contestația, drept care îi este recunoscut de legiuitor.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că prezenta cauză are ca obiect anularea Deciziei nr. 368/12.10.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulată de B. împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2017, precum și anularea deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2017.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, Înalta Curte va avea în vedere că obiectul acțiunii de contencios fiscal este stabilit de Titlul VIII din Legea nr. 207/2015 - respectiv decizia dată în soluționarea contestației, deoarece, dispozițiile art. 281 alin. (2) din acest act normativ stipulează că "deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Aceasta înseamnă că, în situația în care instanța este sesizată cu o cerere de anulare a unei decizii date în soluționarea contestație, dispozițiile sus-citate se coroborează cu normele de drept comun în materia contenciosului administrativ cuprinse la art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența teritorială a instanței, prin raportare la obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, se constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport de două criterii și anume: poziția organului emitent în structura aparatului administrației publice și în cazul actelor administrative ce privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, cuantumul sumei de formează obiectul actului contestat.

Din interpretarea textului legal menționat se desprinde concluzia că dacă litigiul poartă asupra unui act administrativ care se referă la taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, competența materială a instanței se stabilește exclusiv în funcție de criteriul valoric, indiferent de poziționarea în cadrul organelor administrației publice a autorității publice emitente a actului contestat. Astfel, tribunalele soluționează în fond litigiile ce au ca obiect acte administrative care privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON, iar curțile de apel, litigiile în cazul cărora suma contestată este mai mare de 1000.000 RON.

Cum în speța de față, reclamanta a solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-a reținut în sarcina acesteia obligația de plată a unei sume mai mare de 1.000.000 RON, neavând relevanță faptul că pârâtă Administrația Județeana a Finanțelor Publice Mureș este o autoritate publică locală, competența materială de soluționare în primă instanță a litigiului aparține curții de apel.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Având în vedere faptul că, dispozițiile legale în materie reglementează competența alternativă a instanței de contencios administrativ, reclamanta a contestat atât Decizia nr. 368/12.10.2017 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulată de B. împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2017, precum și actele subsecvente, respectiv decizia de impunere nr. x/31.03.2017 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.03.2017 și a optat pentru instanța de la sediul pârâtului care are sediul în București, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. SRL în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV