ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2019

Ședința publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, să dispună:

- anularea deciziei nr. 284/20.08.2015 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziilor de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, nr. x/11.12.2014, nr. y/11.02.2015 și nr. 218/10.09.2014;

- pe fond, admiterea contestației și anularea deciziilor de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, nr. x/11.12.2014, nr. y/11.02.2015 și nr. 218/10.09.2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2990 din 11 octombrie 2016, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Națională de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative cu numărul 284/20.08.2015 și a obligat pârâtele să soluționeze pe fond contestația administrativă, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice au declarat recurs.

I. Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin recursul formulat, solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive a D.G.A.M.C., având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 13

1

alin. (1) din H.G. nr. 816/2015 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice în subordinea Agenției se organizează și funcționează Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenției.

Astfel, în ceea ce privește anularea parțială a Deciziei nr. 284/20.08.2015 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, calitate procesuală activă are Agenția Națională de Administrare Fiscală și nicidecum Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Instanța de fond, a reținut în mod greșit că Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 a fost comunicată la sediul Societății de Avocați B..

Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014, a fost comunicată la data de 09.02.2015, data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile și se sfârșește în data de miercuri 11.03.2015, inclusiv, ultima zi de depunere a contestației fiind joi 12.03.2015. Decizia de impunere a fost comunicată conform procedurilor de administrare fiscală în vigoare și a fost transmisă prin poștă și primită de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvență C., potrivit dovezilor de comunicare a declarațiilor depuse la dosarul cauzei.

Decizia de impunere din oficiu nr. 160-SDB/02.02.2015 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014, a fost comunicată la data de 12.02.2015, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile și se sfârșește în data de sâmbătă 14.03.2015, inclusiv, ultima zi de depunere a contestației fiind luni 16.03.2015.

Instanța de fond, în mod eronat a reținut faptul că Decizia de impunere nr. x/02.02.2015 a fost comunicată la data de 09.02.2015. Astfel, conform documentelor aflate la dosarul cauzei, reiese în mod clar că Decizia de impunere a fost comunicată la sediul administratorului judiciar, din str. x, București și confirmată de primire la data de 12.02.2015.

Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014, a fost comunicată la data de 16.10.2014, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile și se sfârșește în data de sâmbătă 15.11.2014, inclusiv, ultima zi de depunere a contestației fiind luni 17.11.2014.

Înștiințarea a fost comunicată conform procedurilor de administrare fiscală în vigoare și a fost transmisă prin poștă și confirmată de primire de administratorul judiciar Cabinet individual de insolvență C., astfel cum reiese din confirmările de primire anexate la dosarul cauzei.

Pe baza confirmării de primire remisă de către poștă, organul fiscal a înregistrat data comunicării către reclamantă a înștiințării privind nedepunerea în termen a declarațiilor fiscale, respectiv data de 24.02.2015.

De asemenea, în termen de 20 de zile de la data comunicării înștiințării privind nedepunerea în termen a declarațiilor fiscale, organul fiscal a actualizat lista contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, prin eliminarea contribuabililor care, urmare a înștiințărilor primite, au depus declarațiile fiscale restante.

După expirarea termenului de 20 de zile, datorită faptului că, reclamanta S.C. A. S.R.L., nu și-a îndeplinit obligația declarativă, organele fiscale în mod corect și legal au emis Decizia de impunere din oficiu nr. 160-SBD/02.02.2015 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014, care a fost comunicată reclamantei, la sediul Cabinetului de Insolvență C., cu confirmare de primire în data de 12.02.2015, așa cum reiese din documentele aflate la dosar.

II. Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin recursul formulat, critică hotărârea instanței de fond cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește anularea Deciziilor de impunem din oficiu nr. x/22.12.2014, nr. y/02.02.2015, nr. x/11.12.2014 și nr. y/10.09.2014.

Instanța de fond retine ca argument pentru respingerea excepției împrejurarea că prevederile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu fac distincție intre modalitatea de soluționare a contestației - respectiv respingerea ca tardivă sau respingerea pe fond.

Recurenta consideră că raționamentul instanței este greșit, întrucât din interpretarea logico-juridică a prevederilor Codului de procedură fiscală se "înțelege că decizia de soluționare care se atacă la instanța trebuie să conțină argumente de fapt și de drept asupra fondului cauzei, în caz contrar obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile rămânând fără efect.

Instanța de fond reține în considerentele hotărârii atacate împrejurarea că DGSC a emis decizia de soluționare cu exces de putere, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 44 și art. 45 din Codul de procedură fiscală.

Instanța de fond și-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea în întregime a susținerilor intimatei, fără a ține cont de apărările formulate în acest sens și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Astfel, termenul de depunere a contestației prevăzut de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală are caracter imperativ și începe să curgă de la data comunicării deciziilor ce fac obiectul contestației.

Decizia de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014 a fost comunicată la data de 11.12.2014, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârșește în data de 10.01.2015, ultima zi de depunere a contestației fiind luni 12.01.2015.

Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 a fost comunicată la data de 09.02.2015. care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârșește în data de miercuri 11.03.2015, ultima zi de depunere a contestației fiind joi 12.03.2015.

Decizia de impunere din oficiu nr. 160-SDB/02.02.2015 a fost comunicată la data de 12.02.2015, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârșește în data de sâmbătă 14.03.2015, ultima zi de depunere a contestației fiind luni 16.03.2015.

Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014 a fost comunicată la data de 16.10.2014, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile care se sfârșește în data de sâmbătă 15.11.2014, ultima zi de depunere a contestației fiind luni 17.11.2014.

Din actele existente la dosarul cauzei reiese că intimata a depus două contestații identice împotriva deciziilor menționate prin poștă la data de 18.03.2015, ambele fiind înregistrate la DGAMC sub nr. 24.868/19.03.2015 și nr. 25317/20.03.2015, peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Deși instanța de fond a dispus anularea în totalitate a Deciziei nr. 284/20.08.2015, în ceea ce privește pct. 2 al acesteia nu arată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, astfel încât hotărârea este nemotivată.

Potrivit dispozițiilor art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, contestația va cuprinde motivele de fapt și de drept și dovezile pe care se întemeiază.

În opinia recurentei, intimata nu invocă motive bazate pe documente justificative și argumente privind starea de fapt și de drept, prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală și din care să rezulte o situație contrară față de cea constatată

Astfel, având în vedere situația de fapt expusă în raport de dispozițiile legale aplicabile, cu privire la suma de 261.869 RON reprezentând accesorii pentru plata cu întârziere a impozitului pe veniturile din salarii, taxei pe valoarea adăugată și contribuțiilor sociale, în mod corect organul de soluționare a decis respingerea contestațiilor îndreptate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.02.2015 ca nemotivate.

III. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, prin recursul formulat, arată că termenul de depunere a contestației prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are caracter imperativ și începe să curgă de la data comunicării deciziilor ce fac obiectul contestației.

Din actele existente la dosarul cauzei reiese că S.C. A. S.R.L. a depus contestațiile împotriva deciziilor mai sus menționate prin poștă la data de 18.03.2015, ambele fiind înregistrate la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 24.868/19.03.2015 și nr. 25317/20.03.2015, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încălcându-se astfel dispozițiile imperative referitoare la termenul de depunere.

Mai mult, din conținutul deciziilor contestate se reține că a fost menționată calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată.

De asemenea, se reține ca neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, astfel încât S.C. A. S.R.L. a pierdut dreptul procedural ca urmare a neexercitării sale înăuntrul termenului statornicit de lege și faptul că speței îi sunt aplicabile și prevederile art. 185 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prezentând detaliat situația de fapt, recurenta susține că, în cauză, contestațiile îndreptate împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr. x/05.11.2014 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 06/2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014, Deciziei de impunere din oficiu nr. 160-SDB/02.02.2015 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014 și Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014, au fost respinse, în mod corect de către organul fiscal, ca nedepuse în termen.

Astfel, prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, organele fiscale au stabilit obligații de plată accesorii în sumă de 157.487 RON.

Dobânzile și penalitățile de întârziere au fost calculate pentru obligațiile de plată stabilite prin Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014 și prin Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014, cu scadența în datele de 27.10.2014 și 25.11.2014, accesoriile fiind calculate, până la data intrării în insolvență a societății, respectiv 11.12.2014.

Din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că prin Anexa la Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015 sunt inserate documentele prin care s-a individualizat suma de plată, respectiv Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014 și Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015 pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014. Totodată se reține că, din eroare, în Anexa la Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015, organele fiscale au înscris alte date de emitere pentru cele două decizii de impunere din oficiu în baza cărora s-au calculat accesoriile, însă baza de calcul a accesoriilor contestate a fost preluată corect din Decizia de impunere din oficiu nr. x/22.12.2014 și Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015.

Având în vedere faptul că prin Decizia de soluționare nr. 284/20.08.2015 au fost respinse ca nedepuse în termen contestațiile împotriva actelor administrativ fiscale în baza cărora s-a emis Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/20.04.2015, debitele fiind datorate de societate, potrivit principiului de drept conform căruia accesoriul urmează principalul, recurenta solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și pentru accesoriile în sumă de 157.487 RON aferente impozitului pe profit, impozitului pe venituri din salarii, taxa pe valoarea adăugată și contribuții sociale.

În susținerea recursurilor sunt redate și indicate texte de lege incidente pricinii, precum și practică judiciară.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinări la recursurile formulate prin care a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că, în cauză, au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și va răspunde acestora prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 284/20.08.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională de soluționare a contestațiilor au fost respinse ca nedepuse în termen contestațiile formulate de către reclamanta A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr 1295693/5.11.2014 pentru impozitele,taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 06/2014, Decizie de impunere din oficiu 1335410/22.12.2014 pentru impozitele,taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 09/2014, Decizie de impunere din oficiu x/2.02.2015 pentru impozitele,taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă pentru perioada de raportare 10/2014 și împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.09.2014 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma totală de 15.368.242 RON.

Totodată, prin Decizia nr. 284/20.08.2015 emisă de ANAF- Direcția Generală Regională de soluționare a contestațiilor au fost respinsă ca nemotivată contestația formulată de către reclamanta împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/11.02.2015 emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma totală de 261.969 RON.

De asemenea, s-a reținut și faptul că deciziile de impunere menționate anterior au fost comunicate reclamantei în mod legal în procedura reglementată de prevederile art. 44 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, cât și prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Având în vedere faptul că recurenta-pârâtă este emitentul deciziilor de impunere din oficiu a căror anulare se solicită în cadrul acestui dosar, este evidentă calitatea sa procesuală pasivă, indiferent de faptul că în proces figurează și un alt pârât, emitent al deciziei de soluționare a contestației prealabile.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 155 alin. (1.) pot. 5 C. proc. civ., potrivit cărora cei supuși procedurii insolvenței, vor fi citați la sediul acestora, după deschiderea procedurii citarea va fi efectuată potrivit legii speciale.

Conform art. 41 alin. (5) din Legea 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.

Totodată, potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. civ., comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.

În același sens sunt și dispozițiile art. 44 alin. (1) Codul de procedură fiscală (în vigoare la data comunicării actului) în conformitate cu care actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

Înalta Curte cobstată că Decizia de impunere din oficiu nr. x/05.1,1.2014 a fost comunicată la o adresă incompletă, respectiv comuna Chiajna, Șos. x A, jud. Ilfov, lipsind cu desăvârșire blocul/clădirea și apartamentul/camera.

În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ. care sancționează în mod expres cu nulitate nerespectarea prevederilor art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) C. proc. civ., dat fiind faptul că dovada de comunicare a deciziei de impunere nr. x/11.12.2014 nu cuprinde adresa completă, respectiv nu este indicat blocul/clădirea D. și apartamentul/camera subscrisei, Depozit KLC1.

Instanța de fond corect a reținut că în mod nelegal, decizia nr. x/22.12.2014 a fost comunicată la sediul SCA B. aceasta fiind primită de SPARL B. iar nu a administratorului judiciar - CII C., cum în mod greșit indică recurenta.

De asemenea, societatea civilă de avocați care a primit notificarea nu a fost însărcinată cu primirea corespondenței, între aceasta și reclamantă neexistând vreun mandat de reprezentare.

În aceste condiții, este evidentă încălcarea prevederilor legale privind comunicarea deciziei în cauză, motiv pentru care raționamentul instanței de fond este corect și în conformitatea cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că și Decizia de impunere din oficiu nr. x/02.02.2015 a fost comunicată în mod nelegal, fiind primită de SPARL B. iar nu de administratorul judiciar, CII C., cum în mod greșit indică recurenta.

De asemenea, și Decizia nr. 218/10.09.2014 a fost comunicată în mod nelegal, la o adresă incompletă, respectiv com. Chiajna, Șos. x A, jud. Ilfov, în loc de com. Chiajna, Șos. x A, incinta D., depozit KLC1, jud. Ilfov.

În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ., care sancționează în mod expres cu nulitate nerespectarea prevederilor art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) C. proc. civ., dat fiind faptul că dovada de comunicare nu cuprinde adresa completă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității Înalta Curte constată că această excepție a fost respinsă în mod corect de către instanța de fond.

A fost invocată excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea deciziilor de impunere, motivat de faptul că poate fi supusă cenzurii instanței de judecată numai decizia de soluționare a contestației administrative, iar nu și actele administrativ fiscale în cazul în care organul fiscal nu s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Prin sentința, civilă recurată, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, reținând că dispozițiile art. 218 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2003 nu fac distincție între felul în care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva deciziilor de impunere în sensul că a fost respinsă ca tardivă contestația administrativă sau că a fost respinsă pe fond contestația.

Totodată, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea deciziilor de impunere din oficiu în cauză, considerând că soluționarea acestui capăt de cerere excede competenței generale a instanței de judecată, care nu se poate substitui autorității publice în exprimarea deplină a dreptului de apreciere al acesteia în ceea ce privește soluționarea contestației administrative prevăzută de art. 205 și urm. Codul de procedură fiscală

Așadar, instanța a reținut că Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Națională de Soluționare a Contestațiilor are competență funcțională exclusivă de soluționare a contestației administrative prevăzută de art. 205 și urm. Codul de procedură fiscală instanței de contencios administrativ revenindu-i doar competența cenzurării actelor administrative pe care autoritatea administrativă, le emite în limitele atribuțiilor conferite de lege.

În aceste condiții, chiar dacă instanța de fond a apreciat că nu se pune problema unei inadmisibilități a capătului de cerere în discuție, ci o problemă de netemeinicie, din considerentele sentinței civile recurate, rezultă în mod clar faptul că, în realitate, instanța de fond, a admis apărările pârâtei, capătul de cerere privind anularea deciziilor de impunere din oficiu fiind respins, chiar pentru considerentele pe care le invocă ca și motiv de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată că mod corect instanța de fond a dispus anularea deciziei nr. 284/20.08.2015 emisă de ANAF-DGSC.

Instanța de fond a arătat în mod concret și detaliat motivele pentru care a apreciat că fiecare decizie de impunere a fost comunicată în mod nelegal reclamantei.

Sentința recurată cuprinde motivele pentru care decizia nr. 284/20.08.2015 de soluționare a contestației administrative a fost anulată în totalitate, inclusiv punctul 2 prin care organul fiscal a respins contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/11.02.2015 prin care s-au stabilit accesoriile creanței principale.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele, în solidar, la plata sumei de 2.035 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. SRL

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. . 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. . 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2990 din 11 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele, în solidar, la plata sumei de 2.035 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019.