ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x din 14 aprilie 2016, emis de către pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI).
Prin raportul contestat s-a reținut existența unei stări de incompatibilitate, motivată de faptul că reclamanta a cumulat calitatea de primar al comunei Dascălu, județ Ilfov cu calitatea de administrator în două societăți comerciale, respectiv S.C. B. S.R.L. și C. S.R.L.
Prin Sentința nr. 2776 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Integritate (A.N.I.), ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte:
Motivele de recurs au fost încadrate de recurenta-reclamantă în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că prima instanță pronunțând soluția de respingere a acțiunii și de menținere ca legal emis a raportului de evaluare nu a analizat toate aspectele de nelegalitate invocate, iar considerentele nu sunt conforme situației de fapt.
Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 de către instanța de fond care a menținut greșit raportul de evaluare contestat și nu a ținut cont de apărarea formulată de recurenta-pârâtă în sensul că din anul 2009 nu a mai exercitat efectiv funcția de administrator la cele două societății comerciale funcție în raport cu care i s-a reținut situația de incompatibilitate a sa în calitate de primar în mandatele 2008 - 2012 și respectiv 2012 - 2016.
Se susține că a avut numai calitatea de asociat în cele două firme depunând acte în susținerea acestui motiv de casare respectiv certificatul constatator nr. x din 28 octombrie 2016 pentru S.C. C. S.R.L. și nr. y din 28 septembrie 2016 pentru S.C. B. S.R.L.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că raportul de evaluare este legal emis deoarece recurenta - reclamantă în calitate de primar a avut și calitatea de administrator la cele două firme deținute a celor două calității în perioada verificată fiind suficientă pentru a exista situația de incompatibilitate sancționată de norma legală și reținute în raportul de evaluare.
Analizând recursul declarat în raport de motivele de casare invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind incidente condițiile motivului de respins prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză sunt atacate apreciind motivarea în fapt și în drept, inclusiv a susținerilor reclamantei privind lipsa de culpă și lipsa pericolul social al situației de incompatibilitate reținută în sarcina sa.
Motivarea hotărârii recurate respectă dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., prima instanță justificând prin argumente soluția de menținere ca legal a raportului de evaluare plecând de la situația premisă reținută și anume că în cauză simpla deținere a calității de administrator la o societate comercială și funcția publică de primar este suficientă pentru constatarea stării de incompatibilitate, în raport de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2013.
În cauză nu sunt motive de casare cu trimitere spre rejudecare.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
În cauză Curtea apreciază ca nelegală soluția de menținere a raportului de evaluare contestat emis de ANI în raport de reorientarea jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal care prin soluția de principiu adoptată în ședința din 22 mai 2017 a stabilit în legătură cu modalitatea diferită de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente ținând cont și de modificarea Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 87/2017, în sensul că la stabilirea stării de incompatibilitate între funcția publică și calitatea de administrator la o societate comercială se are în vedere exercitarea efectivă a funcției de administrator și nu simpla deținere concomitentă a celor două calități.
În raport de această reorientare a jurisprudenței sentinței atacate din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală plecând de la premisa reținută aceea că legea respectiv dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 în forma în vigoare la data raportului nu condiționează reținerea stării de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcțiilor al căror cumul este interzis de lege. Curtea având o altă situație premisă și verificând în concret, față de actele avute în vedere la data încheierii raportului de evaluare, aspectul de fapt al exercitării efective a funcției de administrator de către reclamantă în calitatea sa de primar în perioadele 2008 - 2012 și respectiv 2012 - 2016, constată din actele depuse că nu rezultă exercitarea efectivă a funcției de administrator la cele două firme în raport cu care s-a constatat situația de incompatibilitate.
Astfel în ceea ce privește S.C. B. S.R.L. aceasta a avut activitatea suspendată legal în perioada 2003 - 2006 și a avut depusă situația financiară numai pentru anii 2007 - 2008, ultima situație financiară fiind depusă în anul 2009 pentru anul 2008 - filele x - furnizare de informații extinse. Ultimul bilanț ANAF este din 2009 cu profit, neexistând dovezi privind exercitarea activității în perioada 2009 - 2016. În lipsa activității nu poate fi considerată exercitată calitatea de administrator a reclamantei în cadrul societății.
În ceea ce privește S.C. C. S.R.L. această societate a avut activitatea suspendată legal în perioada 2003 - 2006 și a avut activitate efectivă până în anul 2008, astfel cum rezultă din furnizarea de informații extinse aflate la dosar fond, ultima declarație din 4 ianuarie 2010 vizând anul 20008. Nu există dovezi de la Registrul Comerțului sau ANAF în sensul continuării activității din anul 2008 și până la data de 15 noiembrie 2012 când a fost dizolvată legal societatea.
Față de situația constatată mai sus, în sensul că reclamanta în calitate de primar nu a exercitat efectiv funcția de administrator la cele două societății, Curtea apreciază că în cauză nu există situația de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare din 14 aprilie 2016 emis de ANI.
Față de considerentele de mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată și rejudecând va admite acțiunea și în consecință va dispune anularea raportului de evaluare nr. x din 14 aprilie 2016 emis de ANI în ceea ce o privește pe recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței nr. 2776 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și rejudecând;
Admite acțiunea și, în consecință, dispune anularea Raportului de evaluare nr. x din 14 aprilie 2016 emis de intimata -pârâtă Agenția Națională de Integritate.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2019.
Procesat de GGC - MM