ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2325/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.07.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, solicitând anularea acestuia și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 220/CA din 2 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia și-a declinat competența Tribunalul Constanța prin Sentința nr. 4797/CA din 19 decembrie 2013, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva Sentinței nr. 220/CA din 2 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și, după rejudecarea cauzei pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, recurentul a argumentat că instituția conflictului de interese, în ceea ce privește aleșii locali, este guvernată exclusiv de dispozițiile Legii nr. 161/2003.

Dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, reținute în Raportul de evaluare, definesc situațiile în care aleșii locali, care au un anumit interes într-o pricină, trebuie să aducă acest aspect la cunoștință instituției prin completarea declarației de interese, făcând parte din capitolul privind Registrul de interese.

Situațiile enumerate în acest articol nu pot fi asimilate celor definite prin dispozițiile Legii nr. 161/2003. În măsura în care legiuitorul ar fi înțeles să facă trimitere la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, ar fi prevăzut această relație de conexitate între cele două norme în mod expres.

Ca atare, nu este permisă asimilarea situațiilor enumerate la art. 75 din Legea nr. 393/2004 în categoria situațiilor expres prevăzute ca și conflict de interese.

Recurentul a mai susținut că cele două acte normative, Legea nr. 161/2003, respectiv Legea nr. 393/2004, prevăd proceduri diferite pentru situațiile reglementate, care contrazic concluzia instanței de fond. Legea nr. 161/2003 arată că primarii și viceprimarii sunt obligați să nu încheie un act administrativ, să nu emită un act administrativ sau o dispoziție dacă prin aceasta se produce un folos material pentru sine, soț sau rudă de gradul I, iar Legea nr. 393/2004 face vorbire doar despre împrejurarea ca acești consilieri locali care au un interes personal într-o situație sunt obligați să se abțină de la vot.

Ambele acte normative sunt legi speciale, iar interpretarea acestora una prin cealaltă nu este permisă. Interpretarea judecătorului fondului este nelegală, întrucât acesta folosește dispozițiile din art. 75 din Legea nr. 393/2004, care nu au o sancțiune potrivit acestei legi, pentru a aplica o sancțiune prevăzută de Legea nr. 161/2003.

În aceste condiții, întrucât d-na B. nu are calitatea de rudă de gr. I, fiind doar afin, situația concretă nu se circumscrie dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 161/2003, astfel încât, pe cale de consecință, nu poate fi reținută existența conflictului de interese, în sensul Legii nr. 161/2003.

Recurentul a evocat circumstanțele încheierii contractului de arendă nr. x/25.04.2012 și a arătat că beneficiarul contractului de arendă este Consiliul Local Bărăganu și că semnarea contractului a fost doar un act material prin care s-a asigurat punerea în executare a hotărârii de consiliu local, recurentul neavând nici o contribuție în comisia de evaluare a ofertelor.

Legal citată, intimata Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

A arătat că în mod corect a reținut prima instanță incidența atât a dispozițiilor art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, cât și a art. 75 din Legea nr. 393/2004.

În speță sunt întrunite condițiile pentru existența unui conflict de interese, anume exercițiul unei demnități publice, recurentul având calitatea de primar al comunei Bărăganu, și existența unui interes personal, contractul de arendare nr. x/25.04.2012 fiind încheiat de Primăria Bărăganu, reprezentată de recurent, și SC C. SRL, al cărei administrator este d-na B., afin de gr. I.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul realizat în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurentul-reclamant și raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Se reține că, potrivit art. 71 din Legea nr. 161/2003:

"Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

Art. 70 din Legea nr. 161/2003 prevede că:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Așa cum a reținut și prima instanță, aceste prevederi legale se coroborează cu cele cuprinse în Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, care, la art. 75 lit. a) prevede:

"Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

Prin aleși locali, în sensul art. 2 alin. (1) din acest act normativ, se înțelege consilierii locali și consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului București, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene.

Toate aceste norme reglementează conflictul de interese în activitatea desfășurată de alesul local în funcția publică, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o demnitate/funcție publică să a adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese.

Recurentul critică aplicarea, în situația sa, a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004, care conturează o sferă mai largă a conflictului de interese, comparativ cu dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, argumentând că instituția conflictului de interese, în ceea ce privește aleșii locali, este guvernată exclusiv de dispozițiile Legii nr. 161/2003.

Înalta Curte constată, însă, că potrivit art. 115 din Legea nr. 161/2003, "alte cazuri de incompatibilități și interdicții sunt cele stabilite prin legi speciale", iar art. 32 din Legea nr. 176/2010 permite ca dispozițiile acesteia să fie completate cu dispozițiile care reglementează alte incompatibilități sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare Legii nr. 176/2010 și Legii nr. 161/2003.

Dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 urmează principiile înscrise în Legile nr. 176/2010 și nr. 161/2003, intră în sfera de "alte incompatibilități sau conflicte de interese", iar faptul că lărgesc sfera incompatibilităților și conflictelor de interese în privința aleșilor locali nu poate duce la concluzia că ar fi contrare celor cuprinse în Legile nr. 176/2010 și nr. 161/2003.

Concluzionând asupra acestui aspect, se poate afirma că dispozițiile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 au fost în mod corect reținute de prima instanță și autoritatea intimată.

Înalta Curte mai constată, în acord cu prima instanță, că recurentul, care îndeplinea funcția de primar al Comunei Bărăganu, s-a aflat, conform art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 393/2004, în conflict de interese, semnând contractul de arendare nr. x/25.04.2012 încheiat cu SC C. SRL, al cărei administrator este d-na B., afin de gr. I, fiind evident avantajul de natură patrimonială produs în patrimoniul rudei sale.

Emiterea și semnarea actelor de către primar, chiar dacă este ulterioară unor etape obligatorii prealabile, nu transformă această semnare a actelor administrative într-o simplă formalitate sau o obligație a primarului, acesta având aptitudinea de verificare a legalității actului administrativ precum și posibilitatea de a se abține pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la corectitudinea și legalitatea actului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 220/CA din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV