ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1623/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1..Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 5 februarie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției, pentru a se dispune obligarea acestuia la emiterea unor ordine de salarizare cu o indemnizație de reîncadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) și art. 5 alin. (1) și alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, ținând cot de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită. S-a solicitat obligarea pârâtului și la plata diferenței de remunerație de care reclamanții au fost lipsiți cu dobânda legală, sub sancțiunea plății unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere.

Soluția primei instanțe

La termenul de judecată din data de 1 iunie 2016 au avut loc dezbaterile asupra cauzei și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 3 iunie 2016, întocmind astfel încheierea de amânare a pronunțării din 1 iunie 2016, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre.

Prin Sentința civilă nr. 125/F - CONT din 3 iunie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 125/F - CONT din 3 iunie 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea formulată, reclamanții au menționat că declară recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2016, însă criticile formulate se îndreaptă împotriva încheierii de dezbateri din data de 1 iunie 2016.

În esență, în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți formulează 2 critici:

- prima critică se referă la lipsa de procedură cu recurentele-reclamante E. și F. pentru termenul de judecată din data de 1 iunie 2016. Susțin astfel recurenții că, așa cum se reține în încheierea de dezbateri, deși nu au fost restituite dovezile de înmânare a citațiilor cu reclamantele E. și F., instanța de fond a reținut că procedura este îndeplinită totuși cu aceste părți, față de precizarea din cererea de chemare în judecată și dispozițiile art. 202 C. proc. civ.

Or, susțin recurenții că, deși s-au conformat dispozițiilor date de instanța de fond, ținând cont de numărul mare de părți și au indicat existența mandatarilor, prin rezoluție, prima instanță nu a dispus îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarilor, la domiciliul ales al acestora, părțile fiind citate în mod individual. Astfel, reclamantele E. și F. nu au fost citate prin mandatar, la domiciliul ales al acestora și citarea separată a mandatarilor, care la rându-le sunt părți în proces, nu echivalează cu citarea respectivelor părți; fiind astfel încălcate dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 153, coroborat cu art. 175 alin. (2) și art. 219 C. proc. civ.

- Cea de-a doua critică subsumată motivului de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispozițiilor de procedură privind sarcina probei (art. 249 C. proc. civ.), respectiv obligația părții de a prezenta înscrisul (art. 293 coroborat cu art. 299 C. proc. civ.).

Susțin recurenții în acest sens că, deși în cererea de chemare în judecată și în precizarea ulterioară au arătat că au solicitat autorității pârâte, direct, prin cerere înregistrată la aceasta sub nr. x din 18 decembrie 2015, emiterea unor noi ordine de salarizare, în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanții nu au făcut această probă, respingând cererea ca inadmisibilă. Astfel, în condițiile în care intimatul pârât este cel ce deține dovezi, în acest sens, registrul aflându-se în posesia sa, era obligatoriu ca acest registru să fie prezentat de către autoritate, în copie certificată.

Apreciază recurenții-reclamanți că, prin modul de soluționare a acestui aspect, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 249 coroborat cu art. 293 alin. (2) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind ignorate normele de procedură privind probațiunea iar nerespectarea cerințelor legale privind probațiunea a produs reclamanților o vătămare evidentă (respingerea cererii), care nu poate fi înlăturată decât prin casarea încheierii de ședință din data de 4 mai 2016 și a Sentinței nr. 125 din 3 iunie 2016 și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., susțin recurenții-reclamanți că au formulat o cerere, înregistrată sub nr. x din 18 decembrie 2015, având ca obiect emiterea unor acte administrative pentru stabilirea salarizării după apariția Legii nr. 71/2015. În lipsa răspunsului la solicitarea lor, recurenții-reclamanți au contestat lipsa răspunsului, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 iar instanța de fond, prin sentința recurată a respins pretențiilor reclamanților, pentru lipsa procedurii prealabile și neexercitarea recursului grațios, în condițiile art. 2 lit. l) din aceeași lege, însă recurenții-reclamanți nu văd cum puteau exercita acest recurs grațios în lipsa răspunsului autorității publice, în condițiile refuzului nejustificat a acestuia de a răspunde la cererea formulată. Susțin în continuare recurenții-reclamanți că nici excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă nu avea legătură cu dosarul și obiectul pricinii. Art. 7 din Legea nr. 285/2010 vorbește de contestația ce poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Cum după apariția Legii nr. 71/2015, reclamanților nu le-au fost emise acte administrative de stabilire a drepturilor salariale ce priveau această lege, recurenții susțin că nu înțeleg cum a ajuns instanța de fond la concluzia privind inadmisibilitatea cererii, în lipsa contestației (recurs grațios). Astfel, în condițiile în care nu poate fi contestat un ordin inexistent, hotărârea cuprinde motive străine pricinii dedusă judecății.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. h), art. 7 alin. (5) coroborat cu art. 2 alin. (2) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, precum și dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

În cadrul acestui motiv de recurs susțin recurenții-reclamanți că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică și care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) (act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din lege). Potrivit art. 7 alin. (5) din aceeași lege în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Susțin recurenții-reclamanți că solicitarea adresată pârâtului a avut drept fundament faptul că, la data de 9 aprilie 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (5

1

) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu un conținut explicit și foarte clar. Or, instanța, cu aplicare greșită a dispozițiilor legale, a apreciat că acțiunea privește o cerere soluționată și nu un refuz de soluționare și a respins cererea pentru lipsa recursului grațios. Astfel, instanta interpretând greșit dispozițiile legale a considerat că recurenții-reclamanți nu pot contesta refuzul de aplicare a Legii nr. 71/2015, lege ce le este aplicabilă, prin raportare la o interpretare greșită a articolelor menționate anterior.

Apărările intimatului

Împotriva recursului, intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a formulat concluzii de respingere a recursului și de menținere a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, întrucât, în mod corect, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

A susținut în esență intimatul-pârât că recurenții-reclamanți nu au urmat procedura prealabilă în raport de ordinele de salarizare prin care au fost stabilite drepturile salariale într-un cuantum pe care aceștia îl consideră nemulțumitor și, pe cale de consecință, în mod corect a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea de amânare a pronunțării din data de 1 iunie 2016 precum și Sentința civilă nr. 125/F-CONT, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, înainte de a proceda la judecarea recursului, Înalta Curte reține că, deși în cererea de recurs recurenții - reclamanți menționează că declară recurs împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2016, în dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți invocă lipsa de procedură cu recurentele-reclamante E. și F. pentru termenul din data de 1 iunie 2016, făcând vorbire de " Încheierea de dezbateri".

Or, analizând actele și lucrările dosarului de fond, în raport de criticile formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că Încheierea în care au fost consemnate dezbaterile părților, inclusiv faptul că nu au fost restituite dovezile de înmânare a citațiilor cu reclamanții E. și F. (astfel cum susțin recurenții-reclamanți în cadrul criticilor ce vizează motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) a fost pronunțată de instanță la data de 1 iunie 2016 și nu la data de 4 mai 2016.

Astfel, constatând că, prin criticile formulate recurenții-reclamanți invocă lipsa de procedură "pentru termenul din data de 1 iunie 2016", Înalta Curte reține că prezenta cale de atac a fost declarată împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 1 iunie 2016, și nu împotriva încheierii de ședință din data de 4 mai 2016, cum din eroare s-a consemnat în cererea de recurs.

Pe cale de consecință, urmează ca Înalta Curte, având de răspuns la criticile recurenților - reclamanți, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va analiza încheierea de amânare a pronunțării din data de 1 iunie 2016, și nu încheierea din 4 mai 2016, menționată în cererea de recurs.

Analizând astfel încheierea de amânare a pronunțării din data de 1 iunie 2016, ce face parte integrantă din Hotărârea nr. 125/F/CONT din 3 iunie 2016 și implicit hotărârea, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente:

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

În speță, analizând actele și lucrările dosarului de fond instanța constată că, deși prin cererea de chemare în judecată recurenții-reclamanți le-au indicat pe doamnele B. și P., reclamante la rândul lor, ca și persoane însărcinate cu primirea corespondenței și mandatare, deopotrivă, desemnate, conform art. 202 C. proc. civ., pe parcursul judecării procesului, instanța de fond nu a dispus prin Rezoluție ca îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură cu reclamanții să se facă numai pe numele mandatarelor, la domiciliul procesual ales, astfel cum impun prevederile art. 202 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, se constată că reclamanților le-au fost comunicate individual actele de procedură, atât în etapa premergătoare judecății, din procedura de regularizare (Adresele ce însoțeau comunicarea formulată de autoritatea publică pârâtă) cât și în etapa de judecată (citațiile comunicate părților pentru termenele din 4 mai, respectiv 1 iunie 2016), la sediul ales - Curtea de Apel București, reclamanții nefiind citați prin mandatar.

Prin urmare, nedispunând prin Rezoluție, ca procedura de comunicare a actelor de procedură cu reclamanții să se îndeplinească numai pe numele mandatarilor, astfel cum impun dispozițiile art. 202 C. proc. civ., instanța de fond în mod greșit a apreciat că procedura de citare cu reclamantele E. și F., de la termenul de judecată din data de 01 iunie 2016 este legal îndeplinită, în condițiile în care nu s-au restituit la dosar dovezile de înmânare a citațiilor către acestea, ca în cazul celorlalți reclamanți.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) C. proc. civ., conform cărora:

"1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel;

2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității".

Astfel, în condițiile în care, la termenul de judecată din data de 1 iunie 2016, au lipsit părțile iar dovezile de înmânare a citațiilor către reclamantele E. și F., nu s-au restituit la dosar, astfel cum s-a întâmplat cu dovezile de înmânare a citațiilor către ceilalți recurenți - reclamanți, Înalta Curte constată că instanța de fond, încălcând dispozițiile art. 153 C. proc. civ., a apreciat greșit să procedura de citare este îndeplinită, reținând cauza în pronunțare.

Astfel, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reprezintă motiv de casare a hotărârii, încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la art. 488 pct. 1 - 4 C. proc. civ.

În consecință, hotărârea pronunțată în aceste condiții este lovită de nulitate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în condițiile în care încheierea de amânare a pronunțării, din 1 iunie 2016, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură (prevederile art. 153 C. proc. civ.) iar aceasta face parte integrantă din hotărârea ce s-a pronunțat, respectiv din Sentința nr. 125/F- CONT din data de 3 iunie 2016, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. civ., potrivit cărora actele de procedură efectuate cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă sunt sancționate cu nulitatea, vătămarea produsă neputând fi înlăturată decât prin anularea lor.

Prin urmare, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condițiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ. iar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În consecință, se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond, pentru a se relua judecata cu citarea tuturor părților implicate în proces, în conformitate cu normele procedurale mai sus menționate.

Față de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 153 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 174 și următoarele C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenții - reclamanți (încălcarea dispozițiilor art. 249, respectiv 293 coroborat cu art. 299 C. proc. civ., subsumată tot motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.), respectiv criticile subsumate motivelor de casare reglementate de disp. art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., acestea având legătură cu fondul litigiului, ele urmând să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța va dispune citarea părților, în conformitate cu normele procedurale aplicabile, va examina toate cererile și argumentele invocate de acestea și va administra toate probele ce se impun în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 1 iunie 2016 și a Sentinței civile nr. 125/F-CONT din 3 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. împotriva încheierii de ședință din 4 mai 2016 și a Sentinței civile nr. 125/F-CONT din 3 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC - LM