ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3807/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 18 aprilie 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. și LL., toți în calitate de judecători la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel București solicitând:

- obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea în termen de 10 zile a unor acte administrative legale, respectiv a unor ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, în acord cu art. 1 alin. (5)

1

și art. 5 alin. (1) și (1)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la plata diferenței între remunerațiile plătite reclamanților începând cu 9.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit legii, ținând cont, în cazul promovărilor în funcție și a numirii în funcții de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării, incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 230/F- CONT din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au dispus următoarele:

"Admite în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., MM., E., F., G., H., I., J., K., L., M., NN., OO., P., Q., R., S. Gheorghe, T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF, din București, Splaiul Independenței nr. 5, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Justiției, Ministerul Justiției, ambii cu sediul în București, str. x, sector 5 și Curtea de Apel București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 5.

Obligă pârâtul Ministrul Justiției să emită ordine de salarizare în favoarea reclamanților, cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței.

Obligă pe pârâtul Ministerul Justiției să vireze și pe pârâta Curtea de Apel București să plătească sumele reprezentând diferențele între remunerațiile plătite reclamanților începând cu 9.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 230/F-CONT din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției - prin Ministrul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Minsterul Justiției.

A susținut în esență pârâtul că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a reținut în mod eronat că dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor aflați în situația prevăzută de norma legală, în condițiile în care aceasta este o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului de justiție, categoria funcționarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

Apreciază recurentul - pârât că, în realitate, instanta de fond a extins aplicarea normei legale aratate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazandu-si solutia pe intenția legiuitorului, ca masura reparatorie, de înlăturare a diferențelor salariale între persoane aflate in aceleasi condiții de vechime în muncă și în funcție.

Or, menționează recurentul - pârât, instanta de fond are atributii în ce priveste aplicarea legii si nu atributia de a completa norma legala prin interpretarea intenței legiuitorului în ce priveste înlaturarea sensului discriminatoriu instituit prin dispozitii legale. Mai mult, nici Curtea Constitutională nu are competenta de a se pronunta asupra lipsei unei reglementari, stabilind constant în jurisprudenta sa ca nu este legislator pozitiv si nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea in textul legii in vigoare a unei alte dispozitii decat cele existente in cuprinsul acesteia (Decizia nr. 171 din 28 februarie 2006, publicatain Monitorul Oficial nr. 316 din 7 aprilie 2006).

In aceste condiții, câtă vreme textul in discuție constituie o norma de excepție, de stricta interpretare, care nu a fost declarat neconstiturional, apreciază că instanta de fond era tinuta sa-l aplice ca atare.

Prin cererea de recurs, recurentul - pârât a invocat cazul de casare reglementat de dispozițiile art. . 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs

Nici intimata-pârâtă Curtea de Apel București și nici intimații-reclamanți A., B., C., MM., E., F., G., H., I., J., K., L., M., NN., OO., P., Q., R., S. Gheorghe, T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., nu au formulat întâmpinări în cauză.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru,în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului promovat de Ministerul Justiției - prin Ministrul Justiției, la data de 10 septembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Instanța de contencios adminstrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții A., B., C., MM., E., F., G., H., I., J., K., L., M., NN., OO., P., Q., R., S. Gheorghe, T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., judecători în cadrul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Jusțiției și Curtea de Apel București, obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea în termen de 10 zile a unor acte administrative legale, respectiv a unor ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, în acord cu art. 1 alin. (5)

1

și art. 5 alin. (1) și (1)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la plata diferenței între remunerațiile plătite reclamanților începând cu 9.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit legii, ținând cont, în cazul promovărilor în funcție și a numirii în funcții de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării, incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin hotărârea ce face obiectul prezentei judecăți, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtului ca la emiterea ordinelor de sanarizare să țină cont, în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date, reclamanții nu au dovedit că pe parcursul perioadei scurse de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, până la data pronunțării hotărârii de fond a intervenit vreuna dintre aceste situații.

De asemenea, a apreciat judecătorul fondului că nici cererea de obligare a pârâtului la emiterea ordinelor în termen de 10 zile, nu poate fi primită, în condițiile în care legea nu prevede un astfel de termen, dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010 nefiind aplicabile reclamanților care beneficiază de reglementarea specială a art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 și, pe de altă parte, deoarece autoritatea publică are la dispoziție termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru executarea hotărârii.

Față de aceste considerente, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanți, fiind obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită ordine de salarizare în favoarea reclamanților, cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței.

Totodată, același pârât, Ministerul Justiției a fost obligat să vireze și pârâta Curtea de Apel București să plătească sumele reprezentând diferențele între remunerațiile plătite reclamanților începând cu 9.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

A reținut în esență prima instanță că, în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

di O.U.G. nr. 83/2014, sintagma " salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de " același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea în cursul anului 2015, în plată a salariilor la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014, neputându-se reține că noțiunea exclude judecătorii, referindu-se numai la funcționarii publici și personalul contractual din sistemul de justiție.

Soluția primei instanțe este îmbrățișată și de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, în ceea ce privește rămânerea fără obiect a acțiunii, invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiției, în cadrul Notelor scrise depuse la dosar pe parcursul judecării recursului, Înalta Curte urmează a respinge această cerere, ca fiind neîntemeiată, întrucât nu există la dosar vreo dovadă din care să reiasă că reclamanților le-au fost plătite efectiv diferențele salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, Ordinul nr. 1490/C/2017 și anexele depuse la dosar făcând doar dovada că, începând cu data de 09.04.2015 reclamanților li s-a stabilit indemnizația la nivel maxim. Ori, în condițiile în care reclamanții solicită și plata diferenței între remunerațiile plătite începînd cu data de 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, iar această dovadă nu a fost făcută de recurentul-pârât, acțiunea nu a rămas fără obiect, cu greșit susține acesta.

În concluzie, Înalta Curte constată că, prin documentele depuse la dosar, recurentul - pârât Ministerul Justiției nu a făcut dovada că ceea ce s-a dedus judecății a fost executat întocmai de autoritatea pârâtă, de bunăvoie, motiv pentru care constată că susținerea recurentului, în sensul că acțiunea a rămas fără obiect, este neîntemeiată.

Deopotrivă, Înalta Curte apreciază această poziție a recurentului -pârât, ca reprezentând un argument în plus al legalității și temeiniciei sentinței recurate și nu ca o rămânere fără obiect a acțiunii.

În ceea ce privește criticile aceluiași recurent referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte le consideră a fi, de asemenea, nefondate, reținând că aceste prevederi vizează și categoria profesională a judecătorilor, astfel cum corect a stabilit instanța de fond.

Problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 și care prevede următoarele:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, nu se poate susține că eliminarea unor asemenea discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Recurentul -pârât Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției a considerat că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, interpretare pe care prima instanță a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de " același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noțiune avute în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) și (2) ale articolului 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și prin care executivul a intenționat păstrarea, în cursul anului 2015, în plată a salariilor la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia instanței de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o, ulterior introducerii acțiunii, prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanța supremă a statuat următoarele:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

În mod corect a reținut judecătorul fondului că, aceeași concluzie se desprinde și din cuprinsul Raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (disponibil online la secțiunea http://www.x.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf.), de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Înalta Curte constată că, cele reținute de instanța de fond nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Prin această decizie Curtea Constituțională nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordrea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât, instanța de control judiciar apreciază ca nefondate crititice formulate de recurentul-pârât.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanța de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia, nu poate fi reținut, instanța de judecată având dreptul, dar și obligația, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din restul actelor normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică.

Prin urmare, textul de lege în discuție se aplică personalului tuturor instituțiilor și autorităților publice, inclusiv celui din sistemul de justiție, în cazul în care se constată o salarizare diferită între persoane care sunt încadrate în aceeași funcție și aceeași clasă de salarizare, având aceeași vechime în muncă și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Din această perspectivă, refuzul Ministrului Justiției de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Instanța supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei dedusă judecății, considerente pentru care criticile recurenților - pârâți sunt nefondate.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada plății integrale a drepturilor salariale ale intimaților-reclamanți, ci doar pentru o anumită perioadă de timp, în cauză este incident principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de dispozițiile art. 1381 din C. civ., care presupune păstrarea valorii reale a obligației bănești și acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate, sens în care, astfel cum corect a apreciat instanța de fond, este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata diferenței între remunerațiile plătite reclamanților începând cu 09.04.2015 și cea la care erau îndreptățiți, potrivit art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, ca nefondat, cu consecința menținerii în integralitate a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției împotriva sentinței nr. 230/F-CONT din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.