ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

revizuirii

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul

M.L. în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a solicitat obligarea acestuia să-l

numească prin ordin procuror stagiar, cu motivarea că a absolvit Institutul Național

de Magistratură, promoția 2000 și ca urmare a solicitării de a fi numit procuror

stagiar, a fost supus unui test psihologic la 4 aprilie 2001.

Întrucât nu a fost numit în funcția solicitată

a formulat reclamație la care a primit răspuns nefavorabil, motivat de concluziile

testului psihologic prin care s-a conchis că nu este apt din punct de vedere psihologic

pentru exercitarea funcției de magistrat.

Prin sentința civilă nr. 175/CA din 26

noiembrie 2001, s-a respins excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției privind

lipsa calității procesuale active a reclamantului ca și excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile. S-a respins acțiunea reclamantului M.L. ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel

a reținut în esență că la data de 19 ianuarie 2001 s-a procedat la nivelul Spitalului

Universitar de Psihiatrie Iași la examinarea psihologică a reclamantului M.L., fiind

întocmit referatul comisiei anexa 2 la întâmpinare.

La 10 aprilie 2001, s-a procedat la testarea

psihologică a reclamantului, în cadrul Ministerului Justiției.

Din rapoartele de testare psihologică,

testele de inteligență, de personalitate și a interviului realizat, a rezultat fără

echivoc faptul că reclamantul nu este recomandabil pentru profesia de magistrat,

raportat la diagnostic stabilit, mai ales că pe viitor există riscul complicării

și creșterii în amploare a manifestărilor psihopatologice existente.

Recursul formulat de reclamant a fost respins

ca nefondat prin decizia nr. 3323 din 5 noiembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această decizie,

Înalta Curte a reținut în esență că din actele medicale depuse la dosar rezultă

că recurentul nu este compatibil cu profesia de magistrat.

S-a arătat în considerentele deciziei de

recurs că deși actele medicale depuse la dosar emană din două surse diferite, concluziile

testării psihologice la care reclamantul a fost supus la Ministerul de Justiției

coincid cu constatările examinării la nivelul Spitalului de Psihiatrie „S.”, privind

integrarea acestuia socio-profesională.

Împotriva acesteia decizii a formulat cerere

de revizuire M.L., solicitând admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot

a hotărârii atacate în sensul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice de admitere

a acțiunii introductive.

În motivarea cererii, revizuentul a susținut

în esență următoarele: Instanțele de judecată au ignorat faptul că, înainte de orice

altceva, rapoartele psihologice efectuate în cauză nu au fost întocmite de o comisie

numită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății, în

conformitate cu prevederile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 92/1992. Mai mult, cele

două rapoarte fiind extrajudiciare, nu au nici o valoare probatorie în cadrul unui

proces. Judecătorii menționați au respins cererea mea de administrare a unei expertize

judiciare, cu respectarea garanțiilor procesuale prevăzute de C. proc. civ. Mijloacele

de probă care pot fi administrate în cadrul procesului civil sunt expres și limitativ

prevăzute de lege. De asemenea, legea prevede foarte exact și condițiile de administrare

a tuturor mijloacelor de probă. Acceptarea ca probe a unor elemente neprevăzute

de lege și inventarea de mijloace de probă noi, neprevăzute de lege, „proba cu acte”,

este un abuz monumental, care nu poate fi justificat prin ideea de greșeală, fiind

vorba de o intenție directă vădită.

În anul 2010, a chemat în judecată Spitalul

S. Iași, în vederea anulării referatului, constituindu-se Dosarul 25254/245/2010.

Din materialele prezentate de pârât, au

fost efectuate 5 lucrări. Fiecare lucrare are aplicată o ștampilă profesională,

și numai una. Acest lucru denotă că respectiva lucrare a fost efectuată de psihologul

a cărui ștampilă o poartă. Astfel, 4 lucrări poartă ștampila lui B. și o singură

lucrare poarta ștampila lui D.G. Nici o lucrare nu are aplicată ștampila doamnei

M.L., tocmai din cauza faptului că ea nu a participat la ședință și nu a efectuat

nici o lucrare.

Psihologul M.L. a declarat în instanță

că nu a participat la elaborarea referatului a cărui anulare se cere, ci doar l-a

semnat. Prin urmare, deși referatul nu cuprinde concluziile profesionale ale psihologului

M.L., aceasta a fost trecută ca și un autor al acestuia, fiind întrunite condițiile

de existență a infracțiunii de fals intelectual în formă comisivă.

Pe de altă parte, în cursul judecății în

primă instanță, psihologul D.G. a prezentat un înscris, despre care a afirmat că

a fost întocmit de psihologul M.L., și care cuprinde caracterizări extrem de favorabile

revizuentului. Din moment ce acel înscris a fost prezentat de partea adversă, din

proprie inițiativă, și îi este favorabil, nu-l contestă și îl acceptă ca valid.

Revizuentul a arătat că existența acestui

înscris determină concluzia existenței infracțiunii de fals intelectual și în forma

omisivă, întrucât referatul nu cuprinde concluziile din acest înscris, deși ar fi

trebuit să le includă, din moment ce psihologul M.L. a fost trecută ca autor al

referatului și l-a și semnat. Psihologul D.G. a declarat în instanță că, concluziile

cuprinse în acest înscris sunt diametral opuse celor conținute în referatul atacat.

Prin urmare, revizuentul consideră că referatul

întocmit de comisia numită la nivelul Spitalului S., și care a fost determinant

în soluționarea cauzei, este fals.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

revizuirii

Examinând cererea în condițiile art. 326

alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele

motive.

Revizuirea este o cale extraordinară de

atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele

expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care

o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cererea de revizuire se judecă potrivit

dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind

limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326

pct. (3) C. proc. civ.

C. proc. civ. reglementează în Titlul V,

Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-art. 328), cale extraordinară de

atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. „revizuirea

unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și

a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere (...)”.

Or, în cauza dedusă judecății prin sentința

nr. 175/CA din 26 noiembrie 2001, s-a respins acțiunea reclamantului M.L. ca nefondată,

iar în recurs, instanța de control judiciar a respins recursul ca nefondat.

Instanța de revizuire constatată că cererea

de revizuire formulată nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art.

322 alin. (1) C. proc. civ., întrucât decizia atacată nu evocă fondul. Și este concluzia

pe care Înalta Curte a menținut-o constant prin deciziile sale, pronunțate în această

materie.

Astfel, Înalta Curte reține faptul că cererea

de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs,

decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă, întrucât

respingând recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului

cererii de chemare în judecată, ci a analizat motivele de recurs invocate. Hotărârile

instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul

și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea atacată.

Hotărârea prin care s-a judecat și evocat

fondul cauzei este susceptibilă de revizuire, fiind pronunțată de instanța în fața

căreia s-au administrat probele, inclusiv referatul de evaluare psihologică în discuție.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport

cu dispozițiile art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de M.L. împotriva deciziei nr. 3323 din 5 noiembrie

2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată

de M.L. împotriva deciziei nr. 3323 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

ianuarie 2014.