ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea supusă revizuirii Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M.L. în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a solicitat obligarea acestuia să-l numească prin ordin procuror stagiar, cu motivarea că a absolvit Institutul Național de Magistratură, promoția 2000 și ca urmare a solicitării de a fi numit procuror stagiar, a fost supus unui test psihologic la 4 aprilie 2001. Întrucât nu a fost numit în funcția solicitată a formulat reclamație la care a primit răspuns nefavorabil, motivat de concluziile testului psihologic prin care s-a conchis că nu este apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcției de magistrat.

Prin sentința civilă nr. 175/CA din 26 noiembrie 2001, s-a respins excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției privind lipsa calității procesuale active a reclamantului ca și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile. S-a respins acțiunea reclamantului M.L. ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut în esență că la data de 19 ianuarie 2001 s-a procedat la nivelul Spitalului Universitar de Psihiatrie Iași la examinarea psihologică a reclamantului M.L., fiind întocmit referatul comisiei anexa 2 la întâmpinare. La 10 aprilie 2001, s-a procedat la testarea psihologică a reclamantului, în cadrul Ministerului Justiției.

Din rapoartele de testare psihologică, testele de inteligență, de personalitate și a interviului realizat, a rezultat fără echivoc faptul că reclamantul nu este recomandabil pentru profesia de magistrat, raportat la diagnostic stabilit, mai ales că pe viitor există riscul complicării și creșterii în amploare a manifestărilor psihopatologice existente. Recursul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3323 din 5 noiembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut în esență că din actele medicale depuse la dosar rezultă că recurentul nu este compatibil cu profesia de magistrat.

S-a arătat în considerentele deciziei de recurs că deși actele medicale depuse la dosar emană din două surse diferite, concluziile testării psihologice la care reclamantul a fost supus la Ministerul de Justiției coincid cu constatările examinării la nivelul Spitalului de Psihiatrie „S.”, privind integrarea acestuia socio-profesională. 2. Cerere a de revizuire Împotriva acesteia decizii a formulat cerere de revizuire M.L., solicitând admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice de admitere a acțiunii introductive. În motivarea cererii, revizuentul a susținut în esență următoarele: Instanțele de judecată au ignorat faptul că, înainte de orice altceva, rapoartele psihologice efectuate în cauză nu au fost întocmite de o comisie numită prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 92/1992.

Mai mult, cele două rapoarte fiind extrajudiciare, nu au nici o valoare probatorie în cadrul unui proces. Judecătorii menționați au respins cererea mea de administrare a unei expertize judiciare, cu respectarea garanțiilor procesuale prevăzute de C. proc. civ. Mijloacele de probă care pot fi administrate în cadrul procesului civil sunt expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, legea prevede foarte exact și condițiile de administrare a tuturor mijloacelor de probă. Acceptarea ca probe a unor elemente neprevăzute de lege și inventarea de mijloace de probă noi, neprevăzute de lege, „proba cu acte”, este un abuz monumental, care nu poate fi justificat prin ideea de greșeală, fiind vorba de o intenție directă vădită.

În anul 2010, a chemat în judecată Spitalul S. Iași, în vederea anulării referatului, constituindu-se Dosarul 25254/245/2010. Din materialele prezentate de pârât, au fost efectuate 5 lucrări. Fiecare lucrare are aplicată o ștampilă profesională, și numai una. Acest lucru denotă că respectiva lucrare a fost efectuată de psihologul a cărui ștampilă o poartă. Astfel, 4 lucrări poartă ștampila lui B. și o singură lucrare poarta ștampila lui D.G. Nici o lucrare nu are aplicată ștampila doamnei M.L., tocmai din cauza faptului că ea nu a participat la ședință și nu a efectuat nici o lucrare. Psihologul M.L. a declarat în instanță că nu a participat la elaborarea referatului a cărui anulare se cere, ci doar l-a semnat.

Prin urmare, deși referatul nu cuprinde concluziile profesionale ale psihologului M.L., aceasta a fost trecută ca și un autor al acestuia, fiind întrunite condițiile de existență a infracțiunii de fals intelectual în formă comisivă. Pe de altă parte, în cursul judecății în primă instanță, psihologul D.G. a prezentat un înscris, despre care a afirmat că a fost întocmit de psihologul M.L., și care cuprinde caracterizări extrem de favorabile revizuentului. Din moment ce acel înscris a fost prezentat de partea adversă, din proprie inițiativă, și îi este favorabil, nu-l contestă și îl acceptă ca valid. Revizuentul a arătat că existența acestui înscris determină concluzia existenței infracțiunii de fals intelectual și în forma omisivă, întrucât referatul nu cuprinde concluziile din acest înscris, deși ar fi trebuit să le includă, din moment ce psihologul M.L.

a fost trecută ca autor al referatului și l-a și semnat. Psihologul D.G. a declarat în instanță că, concluziile cuprinse în acest înscris sunt diametral opuse celor conținute în referatul atacat. Prin urmare, revizuentul consideră că referatul întocmit de comisia numită la nivelul Spitalului S., și care a fost determinant în soluționarea cauzei, este fals. II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326 pct. (3) C. proc. civ. C. proc. civ. reglementează în Titlul V, Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-art. 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...)”.

Or, în cauza dedusă judecății prin sentința nr. 175/CA din 26 noiembrie 2001, s-a respins acțiunea reclamantului M.L. ca nefondată, iar în recurs, instanța de control judiciar a respins recursul ca nefondat. Instanța de revizuire constatată că cererea de revizuire formulată nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., întrucât decizia atacată nu evocă fondul. Și este concluzia pe care Înalta Curte a menținut-o constant prin deciziile sale, pronunțate în această materie. Astfel, Înalta Curte reține faptul că cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, este inadmisibilă, întrucât respingând recursul, instanța nu a pronunțat ea însăși o hotărâre asupra fondului cererii de chemare în judecată, ci a analizat motivele de recurs invocate.

Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea atacată. Hotărârea prin care s-a judecat și evocat fondul cauzei este susceptibilă de revizuire, fiind pronunțată de instanța în fața căreia s-au administrat probele, inclusiv referatul de evaluare psihologică în discuție. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de M.L. împotriva deciziei nr. 3323 din 5 noiembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de M.L. împotriva deciziei nr. 3323 din 5 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.