ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții DNA București și B., a solicitat: (i) obligarea pârâților la recunoașterea dreptului reclamantei de a-i fi comunicate înscrisurile din dosarele nr. x/2008 și nr. y/2004; (ii) obligarea la comunicarea legală a acestor înscrisuri, conform art. 94 alin. (2) C. proc. pen. (iii) obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor interese zilnice de 100 de RON, care să compenseze suferința fizică și psihică a salariaților, de la data de 08.01.2015 - data refuzului comunicării, pâna în ziua în care pârâții își vor îndeplini obligațiile ce le incumbă legal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1103 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții DNA București și B., ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1103/20.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și C., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. Recurenții consideră că prima instanță a interpretat greșit adresa emisă la data de 08.01.2015, apreciind în mod nelegal că aceasta nu are natura juridică a unui act administrativ. La dosarul cauzei a fost depusă dovada din care rezultă că, într-un alt dosar penal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat un aviz favorabil, în sensul de a-i fi predate reclamantei înscrisurile solicitate. Instanța de fond a refuzat sa aplice unitar legea, în sensul obligării pârâtei Direcția Națională Anticorupție la eliberarea înscrisurilor solicitate, deși cererile adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Direcției Naționale Anticorupție, sunt similare. Recurenții consideră că acțiunea a fost respinsă fără încuviințarea de probe, deși au formulat o cerere de administrare a unui probatoriu adecvat aflării adevărului. Prin soluția pronunțată în aceste condiții, recurenții apreciază că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respingând nejustificat cererile reclamantei privind administrarea probei cu interogatoriul pârâților, atașarea dosarelor penale indicate, precum și administrarea probei cu martori. O altă critică formulată de recurenți privește nemotivarea sentinței atacate, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. și a prevederilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 304/2004, hotărârea fiind sumar motivată și contradictorie. Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. obligă instanța de judecată să indice, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile reclamantei, nerespectarea acestora ducând la nulitatea sentinței conform art. 174 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Direcția Națională Anticorupție și B. nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 03 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 01 noiembrie 2017, completul de filtru, analizând recursurile formulate în cauză, a dispus următoarele: 5.1. Referitor la recursul formulat de C., Înalta Curte a admis excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1103/20.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 5.2. Referitor la recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs II.1. Analizând recursul declarat de C., din perspectiva soluției de admitere a excepției inadmisibilității, pronunțată prin încheierea de admitere în principiu din data de 01 noiembrie 2017, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se succed: Din cuprinsul cererii de recurs rezultă că aceasta este formulată atât de reclamanta A. S.R.L., cât și de persoana fizică C., în nume propriu, în calitate de "părți vătămate prin soluția fondului". Potrivit art. 458 din C. proc. civ.: "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane". Raportat la cadrul procesual existent la fondul cauzei, Înalta Curte reține că recurentul C. nu a figurat drept parte în cauză, semnând cererea de chemare în judecată doar în calitate de administrator al reclamantei A. S.R.L., astfel încât nu beneficiază de dreptul de a formula calea de atac a recursului în nume propriu. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 458, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.. II.2. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: II.2.1. Referitor la critica din recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca nefondată, apreciind că dispozițiile art. 22 și art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. au fost respectate și nu subzistă o cauză de nulitate a sentinței, potrivit art. 174 C. proc. civ. Analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat elementele de fapt și de drept ale dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este inadmisibilă. Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză. În speță, întrucât prima instanță a apreciat doar asupra cerințelor de admisibilitate ale cererii, hotărârea este motivată în mod corespunzător, sub aspectul lipsei caracterului de act administrativ al actului dedus judecății, respectiv adresa din data de 08.01.2015, emisă de pârâta Direcția Națională Anticorupție, fiind indicate atât dispozițiile legale incidente, cât și raționamentul propriu al judecătorului, în ceea ce privește modul de interpretare și aplicare a acestor dispoziții la cauza de față. Pe de altă parte, deși recurenta-reclamantă a criticat hotărârea de fond pentru caracterul său contradictoriu și eliptic, criticile expuse au un caracter teoretic, general, fără a se indica, în mod concret, aspectele contradictorii, sau insuficient motivate, din cuprinsul sentinței recurate. Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins. II.2.2. Referitor la critica din recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte observă că aceasta privește două aspecte, respectiv încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea cererii de administrare a probelor solicitate în dovedirea acțiunii și greșita apreciere a actului juridic dedus judecății, ca nefăcând parte din categoria actelor administrative. În ceea ce privește probele încuviințate și administrate în cauză, instanța de fond, față de obiectul cererii cu care a fost învestită, a apreciat ca fiind utilă soluționării cauzei doar proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, dispoziție pe care instanța de control judiciar o apreciază a fi legală și temeinică. Chiar dacă reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, administrarea probei cu interogatoriul pârâților și proba testimonială cu un martor, precum și atașarea dosarului penal înregistrat sub nr. x/2008, instanța de judecată are dreptul să cenzureze această cerere în condițiile art. 258 C. proc. civ., încuviințând doar acele probe care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., respectiv sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea procesului. Astfel, pentru soluționarea petitelor cererii de chemare în judecată, precum și a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, nu se impunea nici administrarea probei cu interogatoriul pârâților și nici a probei testimoniale, teza probatorie indicată de reclamantă (dovedirea motivului real al respingerii cererii sale de către pârâți) neprezentând utilitate în raport de obiectul cauzei. Totodată, cererea privind atașarea dosarului penal indicat este, în mod evident, inadmisibilă, cât timp litigiul poartă asupra recunoașterii dreptului reclamantei de a avea acces la înscrisurile din aceste dosar, astfel încât, prin administrarea probei, instanța de fond s-ar fi antepronunțat cu privire la existența dreptului. Referitor la critica de nelegalitate privind caracterul de act administrativ al adresei din data de 08.01.2015, emisă de pârâta Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte o apreciază, de asemenea, a fi nefondată. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 2 lit. c din același act normativ, condiția esențială de contestare a unui act pe calea contenciosului administrativ este aceea ca actul atacat să întrunească toate caracterele unui act administrativ, condiție pe care adresa emisă la data de 08.01.2015 nu o îndeplinește. Astfel, deși adresa contestată reprezintă un act unilateral, emis de o autoritate publică, procedurile și condițiile de emitere ale acestui act sunt reglementate de dispozițiile C. proc. pen. din 2010, prin urmare și căile de atac puse la dispoziția persoanelor interesate se raportează la aceste prevederi speciale și nu la dispozițiile Legii nr. 554/2004. Cererea de consultare a dosarelor penale este reglementată de dispozițiile art. 94 din C. proc. pen. din 2010, care, în primele două alineate dispune că: "(1) Avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv. (2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informații din dosar, precum și de a obține fotocopii pe cheltuiala clientului." Împotriva modului de soluționare a cererii de consultare a dosarului, se poate exercita calea de atac a plângerii, în condițiile art. 95 raportat la art. 336-339 din C. proc. pen. din 2010, aceasta urmând a fi soluționată, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau de procurorul ierarhic superior. În raport de aceste dispoziții normative, Înalta Curte constată că adresa emisă la data de 08.01.2015, de către pârâta Direcția Națională Anticorupție, are natura juridică a unui act de procedură penală, putând fi atacată în termenele și condițiile prevăzute de C. proc. pen., cu înlăturarea aplicării dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Având în vedere și prevederile art. 1 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora "Normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală.", Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ nu are competența de a analiza legalitatea unui act emis de organele de urmărire penală în desfășurarea activităților de soluționare a unei cauze cu care au fost învestite. În consecință, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) din legea nr. 554/2004, fiind întemeiată concluzia inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A. S.R.L., ca nefondat.