ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest România - CRDRP 5 Vest Timișoara, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2013, cu toate consecințele care decurg din acesta.

Prin sentința civilă nr. 1248 din 22 septembrie 2014, Tribunalul Caraș-Severin a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara.

La această din urmă instanță, dosarul a fost înregistrat, sub nr. unic x/2014, pe rolul secției contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent, reorganizată ca Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și art. 488 alin. (1) pct. 8 (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1002 din 15 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare recurenta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., invocând dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea susține că hotărârea contestată a fost dată fără respectarea prevederilor legale privind citarea.

Contestatoarea arată, astfel, că nici administratorul S.C. A. S.R.L, C., nici reprezentantul convențional al acestuia, nu au primit citația pentru termenul de judecată care a avut loc în data de 15 martie 2017. Prin urmare, aceștia nu au luat la cunoștință de termenul de judecată la care trebuiau să se prezinte din vreo cauză care să le poată fi imputată, ci datorită lipsei de citare și a nerespectării art. 154 C. proc. civ., unde este prevăzut faptul că:

"(1) Comunicarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul".

În opinia contestatoarei, o consecință a neîndeplinirii procedurii legale de citare este vătămarea părții nelegal citate și anume punerea acesteia în imposibilitate de a cunoaște data judecății, de a fi asigurat principiul contradictorialității și de a-și pregăti apărările necesare.

Subliniază contestatoarea că prin aceasta i-au fost încălcate principii fundamentale care guvernează raporturile juridice civile, mai exact principiul dreptului la apărare, care este reglementat de prevederile art. 13 C. proc. civ., precum și principiul contradictorialității, care este reglementat de art. 14 C. proc. civ.

Contestatoarea consideră că nu este importantă doar adresa unde s-a îndeplinit procedura de citare, ci și persoana (în cazul de față, persoana juridică) căreia s-a solicitat să-i fie comunicate actele de procedură, primirea lor de altă persoană decât cea desemnată fiind echivalentă cu neîndeplinirea procedurii de citare.

Cum neîndeplinirea acestei condiții echivalează, în opinia contestatoarei, cu nelegalitatea citării, consecința acestei situații fiind reprezentată de vătămarea părții care nu a fost legal citată, fiind astfel pusă în imposibilitate de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a deciziei pronunțate.

Punctează contestatoarea că, întrucât nu a fost legal citată, hotărârea s-a dat cu încălcarea legii, societatea fiind astfel pusă în imposibilitate de a cunoaște termenul de judecată și de a-și întocmi apărările necesare.

Solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Astfel, motivul de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează o situație obiectivă, în care partea nu a fost legal citată și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, legiuitorul prezumând necunoașterea de către aceasta a termenului de judecată și, prin urmare, vătămarea adusă drepturilor sale procesuale. În situația în care există o dovadă din care rezultă că partea a cunoscut, pe orice cale, termenul de judecată acordat în cauză, nu mai subzistă vătămarea prezumată de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă partea nu a fost prezentă în fața instanței de judecată.

În speță, contestatoarea a criticat faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 15 martie 2017, însă acest lucru nu este susținut de actele și lucrările dosarului.

Astfel, pentru termenul de judecată din data de 15 martie 2017 procedura de citare a fost legal îndeplinită, recurenta fiind citată la sediul acesteia, rezultat din toate actele existente în dosar, iar contestatoarea însăși a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 411 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că judecarea recursului declarat în dosarul nr. x/2014 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește citarea și reprezentarea contestatoarei S.C. "A." S.R.L.

Sub acest aspect, față de considerentele expuse anterior și în raport cu dispozițiile legale citate, contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Or, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1002 din 15 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.