ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a CCAF la data de 25 aprilie 2014, sub nr. y/115/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest România - CRDRP 5 Vest Timișoara, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14 iunie 2013, cu toate consecințele care decurg din acesta.

Prin Sentința civilă nr. 1248/22 septembrie 2014, Tribunalul Caraș-Severin a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara.

La această din urmă instanță, Dosarul a fost înregistrat sub nr. unic y/115/2014 pe rolul secției contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent, reorganizată ca Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).

PENTru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data 14 iunie 2013 și înregistrat la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu nr. 17.877 din 14 iunie 2013, s-a reținut că reclamanta SC A. SRL a încălcat prevederile Contractului de Finanțare C xxx din 16 februarie 2007 pentru investiția "Modernizarea și extinderea cabanei B., Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni, județul Caraș-Severin", prin nerespectarea articolelor 1, 3, 14 și 15 din Contractul-cadru și a criteriilor de eligibilitate înscrise în Cererea de finanțare, stabilindu-se că reclamanta datorează Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit un debit în valoare de 345.363,760 RON.

A arătat instanța că, în cursul controlului ex post, reclamantei i s-a solicitat înfățișarea unor documente, iar ca urmare a neprezentării tuturor actelor, a fost înștiințată asupra monitorizării, precum și cu privire la obligativitatea transmiterii documentelor neprezentate, dar și dovada redresării economice financiare, aducându-i-se totodată la cunoștință că neprezentarea documentelor solicitate face ca proiectul finanțat prin Program SAPARD, conform Contractului nr. Cxxx din 16 februarie 2007 să devină neeligibil, iar rezoluția controlului ex-post va fi de recuperare a cofinanțării obținute prin Programul SAPARD.

Conform conținutului Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat cu nr. 17.877 din 14 iunie 2013, instanța de fond a constatat că s-a reținut nerespectarea articolelor 1, 3, 14 și 15 din Contractul cadru și a criteriilor de eligibilitate înscrise în Cererea de finanțare, avându-se în vedere balanțele de verificare prezentate pentru perioada de monitorizare (2009 - 2012), precum și analiza bilanțului contabil împreună cu contul de profit și pierdere pentru anii 2009 - 2012, din care a rezultat că la finele exercițiilor financiare aferente anilor 2009 - 2012 beneficiarul a înregistrat pierderi.

Ca urmare a faptului că beneficiarul a înregistrat pierderi, în mod corect echipa de control a apreciat că beneficiarul nu a respectat criteriile de eligibilitate menționate în cererea de finanțare, încălcând termenii Contractului de finanțare Cxxx din 16 februarie 2007, respectiv, EG2 - "Ulterior finalizării, proiectul trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară", criteriu care se coroborează cu criteriul general,,Nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare și datorii fiscale".

Or, din analiza redactării criteriilor generale de cuprinse în Fișa tehnică a Măsurii 3.4 din Ghidul Solicitantului, aprobată prin H.G. nr. 668/2005, rezultă că pentru respectarea acestor criterii de eligibilitate reclamanta trebuia să înregistreze anual venituri semnificative din activitatea finanțată care să ducă la obținerea de profit net.

Potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) din Anexa 1 la Contractul de finanțare, instanța a reținut că "Beneficiarul trebuie să țină înregistrări contabile sistematice și precise referitoare la executarea contractului. Sistemul contabil utilizat va urma procedurile dictate de uzanțele profesionale. Pentru fiecare proiect trebuie ținută evidențierea separată, cu toate veniturile și cheltuielile pe perioada de valabilitate a contractului.", iar în alin. (2) se prevede că "Beneficiarul trebuie să consimtă la inspecțiile pe bază de documente sau la fața locului efectuate de Autoritatea Contractantă, Comisia Europeană și Curtea de conturi a comunității Europene asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile, în conformitate cu Acordul Multianual de Finanțare dintre România și UE."

Deși reclamanta a fost de mai multe ori notificată anterior producerii incendiului, nu a dat curs notificărilor emise de pârâtă de a depune toate documentele necesare în stabilirea menținerii eligibilității proiectului finanțat prin Program SAPARD în perioada de monitorizare.

Referitor la invocarea de către reclamantă a forței majore, instanța a arătat că reclamanta nu se încadrează în situația de forță majoră așa cum este definită de art. 18 din Anexa 1 la Contractul de finanțare - "Prin forță majoră se înțelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil și imposibil de înlăturat independent de voința părților contractante intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului și care exonerează de răspundere partea care o invocă. Pot constitui cauze de forță majoră calamitățile naturale cum ar fi: cutremure, inundații, alunecări de teren, război, revoluție, embargou etc."

Mai mult, reclamanta nu a înștiințat-o pe pârâtă cu privire la incendiul care a distrus cabana, deși potrivit alin. (2) din articolul sus menționat, " Partea contractantă care invocă Forță Majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, în termen de 5 zile de la data apariției respectivului caz de forța majoră, să transmită acte doveditoare în termen de cel mult 15 zile de la data producerii acesteia și este obligată să-i comunice data încetării cazului de forța majora, în termen de 5 zile, și de a lua orice măsuri care ii stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor."

În art. 18 alin. (3) se prevede că "Dacă părțile nu procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute, a începerii și încetării cazului de forță majoră, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa de notificare."

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și art. 488 alin. (1) pct. 8 (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) din C. proc. civ.

A arătat că un incendiu devastator practic a stopat pentru societate toate șansele de redresare și realizare profit.

În acest context, a înțeles să invoce art. 31 din C. pen. și art. 1351 din C. civ., solicitând aplicarea dispozițiilor referitoare la forța majoră și cazul fortuit pentru exonerarea sa de plata debitului.

A mai arătat că nu sunt adevărate susținerile pârâtei referitoare faptul că nu a răspuns la solicitările acestora, întrucât acestea nu i-au fost comunicate.

Investiția a fost realizată integral conform documentelor depuse și, de altfel, pârâta nici nu a contestat faptul că sumele primite nu au fost investite, doar faptul că nu se realizează profit.

Echipa de verificare face precizarea că a analizat performanțele financiare ale societății, dar nu avea competența și nici calitatea necesară să tragă aceste concluzii, chiar în perioada de extrasezon.

Nu poate fi ignorat faptul că, la data de 13 septembrie 2012, un incendiu devastator a ars aproape în întregime cabana B. cu toate anexele. Deși proprietatea era asigurată, nici până la data prezentei nu s-a primit despăgubirea cuvenită în scopul reamenajării imobilului ars.

De asemenea, a arătat recurenta că, prin Rezoluția din Dosar nr. x/2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, examinându-se actele premergătoare efectuate în dosarul privind pe numitul C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, în baza art. 219 alin. (1) C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

La data prezentei cereri Cabana B., construită cu acordarea finanțării nerambursabile este distrusă în mare măsură și nu mai poate fi folosită potrivit destinației sale.

Nu a încălcat cu nimic termenii contractuali, iar documentele nu au mai putut fi prezentate din cauza incendiului care a distrus în întregime cabana, distrugând totodată și arhiva cu documentele aferente exercițiilor financiar-contabile.

Investiția a fost realizată în întregime, cu toate acordurile și avizele, investiția a funcționat în condițiile prevăzute de lege, însă investiția s-a realizat la munte și doar pe perioada de iarnă se realizează profit considerabil, nefiind culpa recurentei.

Faptul că bunul imobil în cauză era asigurat, deși nu există nici o obligație în acest sens, demonstrează, fără putință de tăgadă buna credință a recurentei în totală conformitate cu art. 969 din C. civ. și dispozițiile Acordului multianual de finanțare încheiat între România și Comisia Comunităților Europene.

Totodată, buna credință a recurentei reiese și din faptul că proiectul a fost implementat cu succes, nu a suferit nici o modificare substanțială pe perioada de 5 ani de la data efectuării ultimei plăți de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conform prevederilor Contractului cadru nr. C xxx din 16 februarie 2017, simplu fapt că nu a putut prezenta câteva documente care au ars nu poate constitui și crea în sarcina părții un debit atât de mare.

Intimata a recunoscut faptul că a primit la data de 3 august 2012 cu adresa nr. 7016, o parte din documentele solicitate, urmând ca, în condițiile în care imobilul în cauză nu ar fi ars în întregime, cu siguranță ar fi primit și restul de documente care nu mai există.

Faptul că aceștia au beneficiarul a extins monitorizarea până în anul 2013, pentru o investiție care nu mai exista, întrucât a ars în întregime în 13 septembrie 2012, dovedește în mod clar reaua-credință a beneficiarului raportată la pierderea suferită de beneficiară și la faptul că, practic, nu mai aveau ce să monitorizeze.

Potrivit art. 1351 "Forța majoră și cazul fortuit" din C. civ., " (1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.

(2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat și în caz de forță majoră."

Definiția legală arată că forța majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter excepțional, care este imprevizibilă și absolut invincibilă și inevitabilă. Așadar, pentru ca un eveniment sau o anumită împrejurare să poată fi calificată forță majoră este necesar să îndeplinească în mod cumulativ trei condiții: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă.

În privința exteriorității, forța majoră a fost și continuă să fie o împrejurare care își are originea sau etiologia în afara celui care în aparență ar fi chemat să răspundă, precum și câmpului său de activitate. Acest caracter al forței majore a fost cu claritate pus în evidență de practica judiciară, mai ales în legătură cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri și animale. Astfel, s-a statuat că forța majoră constă într-o împrejurare externă fără vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însușirile sale. împrejurări ca spargerea ori explozia unui cauciuc, ruperea unei piese, urmare a unui defect de fabricație sau altele similare sunt cazuri fortuite, având originea în interiorul lucrului și în câmpul de activitate a celui răspunzător, neputând constitui cazuri de forță majoră.

Evenimentele de forță majoră sunt, de cele mai multe ori, fenomene naturale extraordinare, străine de activitatea și voința omului, cum sunt: cutremurele grave, inundațiile catastrofale, alunecările de teren, trăsnetele, tornadele etc. De asemenea, sunt cazuri de forță majoră și unele evenimente sociale extraordinare, provocate de oameni, cum ar fi războaiele și revoluțiile.

Imprevizibilitatea se referă, deopotrivă, la producerea împrejurării respective și la efectele sau consecințele sale. Dacă împrejurarea putea fi prevăzută, cel chemat să răspundă săvârșește o faptă culpabilă deoarece nu a prevăzut-o și nu a luat măsurile necesare pentru preîntâmpinarea sau evitarea urmărilor sale prejudiciabile.

Literatura de specialitate a încercat să explice ce se înțelege prin imposibilitatea de prevedere a unui eveniment și a urmărilor sale. Astfel, s-a spus că inundația sau cutremurul, având o anumită gravitate previzibilă, încetează a fi eveniment de forță majoră în acele teritorii sau zone geografice unde asemenea calamități constituie o stare normală, obișnuită. în acest sens, practica judiciară a statuat că alunecările de teren frecvente, ploile torențiale din timpul verii, înghețul din timpul iernii nu au caracter extraordinar, adică nu sunt, de regulă, fenomene imprevizibile, neputând fi calificate cazuri de forță majoră.

În doctrina de specialitate s-a susținut că pentru a fi în prezența unui caz de forță majoră trebuie ca împrejurarea externă să fie absolut imprevizibilă; altfel spus, la nivelul actual al științei, să nu poată fi prevăzută de nimeni. Această concepție i se pare însă exagerată, interpretarea actuală din doctrina și jurisprudența europeană fiind mult mai rațională (potrivit acestora, ar urma ca imprevizibilitatea unui eveniment să fie raportată la capacitatea și diligenta unui om mediu, normal prudent și diligent, adaptând standardul unui "bun părinte de familie" la activitatea pe care o desfășoară pârâtul și având în vedere gradul său de pregătire și specializare în acel domeniu).

Un eveniment constituie forță majoră numai dacă este invincibil sau irezistibil și inevitabil, iar așa cum prevede art. 1351 alin. (2) din C. civ., invincibilitatea și inevitabilitatea trebuie să fie absolute, deci pentru orice persoană.

În situația în care forța majoră este singura cauză a prejudiciului, este exclusă automat existenta raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului și prejudiciu; de asemenea, indirect este exclusă și vinovăția persoanei respective în cazul răspunderii civile subiective. Așadar, în lipsa condițiilor prevăzute de lege, angajarea răspunderii civile față de victima prejudiciată nu mai este posibilă; în alți termeni, răspunderea civilă nu există.

Este însă posibil ca forța majoră să nu fie cauza exclusivă a prejudiciului, situație în care pot exista ipoteze diferite.

Prejudiciul poate fi cauzat de forța majoră în concurs cu unele fapte sau împrejurări, altele decât cazul fortuit. Așa cum s-a spus, într-o atare ipoteză, trebuie deosebit după cum animalul sau lucrul a fost un simplu instrument pasiv prin mijlocirea căruia forța majoră a cauzat singură prejudiciul sau, dimpotrivă, forța majoră nu a avut alt rol decât să contribuie, alături de animal sau de lucru, la producerea prejudiciului. în primul caz, forța majoră exclude existența răspunderii civile, iar în celălalt caz, răspunderea va fi înlăturată numai în parte, proporțional cu contribuția forței majore la producerea prejudiciului.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a formulat întâmpinare, deși a fost legal citată cu această mențiune.

Prin Încheierea de ședință din 17 ianuarie 2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Autoritatea intimată a procedat la verificarea menținerii eligibilității proiectului "Modernizarea și extinderea cabanei B., Muntele Mic, comuna Turnu Rieni, jud. Caraș-Severin", în perioada de monitorizare prevăzută în Contractul de finanțare nr. Cxxx din 16 februarie 2007.

La data controlului ex post, a fost identificată la fața locului construcția cabana B., ca având 32 de camere cu băi proprii și 5 apartamente cu băi proprii, dispuse pe nivelurile D+P+E+M1+M2, structură ce nu coincidea cu proiectul tehnic aprobat, care prevedea 19 camere duble și 9 apartamente, motiv pentru care i s-au solicitat recurentei beneficiare documente justificative privind investiția realizată prin Programul SAPARD stabilindu-i-se un termen de depunere, care ulterior a fost și prelungit la cerere până la data de 31 iulie 2012 (astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la 5 iulie 2012 și din adresa nr. x din 25 iulie 2012).

Abia la data de 31 august 2012, recurenta a transmis autorității intimate o serie de documente, care nu se refereau însă la modificarea proiectului tehnic, nefiind prezentate Memoriul justificativ cu privire la spațiile de cazare identificate fizic la data controlului și documente justificative corelative.

Ulterior unei noi notificări, aceasta a transmis și o serie de documente contabile.

Autoritatea intimată a arătat că, din cauza faptului că nu s-a dat curs solicitărilor de transmitere a documentelor justificative, precum și în considerarea pierderilor financiare pe care beneficiara le înregistra, s-a constatat necesitatea monitorizării până în anul 2013, conform fișei de verificare a criteriilor de eligibilitate a proiectelor finalizate CA7.5.5 M3.4.

În acest context, beneficiarei i s-au solicitat punctual documentele necesare, fiind totodată înștiințată că neprezentarea acestora face ca proiectul finanțat prin Programul SAPARD să devină neeligibil, iar rezoluția controlului ex post să fie aceea de recuperare a cofinanțării obținute prin acest program.

Recurenta reclamantă critică, în esență, sentința primei instanțe sub aspectul modului greșit în care ar fi fost interpretate și aplicate prevederile art. 1351 din C. civ. "Forța majoră și cazul fortuit" (pe care le analizează din punct de vedere teoretic, general-abstract, pe mai multe pagini), partea considerând că incendiul care a afectat obiectivul finanțat constituie o cauză de natură a înlătura răspunderea contractuală.

Or, în ceea ce privește incendiul care ar fi ars aproape în întregime construcția și anexele sale, în care s-ar fi aflat și arhiva contabilă, Înalta Curte reține, din chiar susținerile recurentei, că acesta a avut loc. la data de 13 septembrie 2012, deci ulterior controlului, solicitării documentelor justificative și momentului la care s-a constatat nerespectarea criteriilor de eligibilitate EG2 și EG8, împrejurarea fiind, în consecință, irelevantă pentru examinarea legalității actului administrativ contestat.

De altfel, recurenta reclamantă nu a precizat nici în fața instanței de fond, nici în faza procesuală a recursului, ce documente justificative deținea (spre exemplu, în privința furnizorilor declarați câștigători pentru investiția realizată prin Programul SAPARD sau relevante pentru explicarea diferenței de structură a spațiilor de cazare față de proiectul aprobat inițial) și care ar fi ars în incendiu și nici vreo motivare rezonabilă a faptului că, deși ar fi deținut aceste acte, nu le-a prezentat la primele solicitări ale organelor de control.

În altă ordine de idei, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, din actele dosarului rezultă că recurenta nu a înștiințat-o pe intimată cu privire la incendiul care a distrus investiția realizată prin Program SAPARD, iar din Procesul-verbal de intervenție nr. x din 13 septembrie 2012 întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență SEMENIC al județului Caraș-Severin și ale cărui mențiuni sunt reținute și în Referatul de neîncepere a urmăririi penale din 14 noiembrie 2012, reiese că sursa probabilă a incendiului au fost scânteile de la jarul rămas după stingerea focului din centrală, împrejurarea determinantă fiind "burlanul necurățat de funingine", astfel că nu se poate reține lipsa de culpă și, cu atât mai puțin, o situație de forță majoră în sensul definit prin art. 18 din Anexa 1 la Contractul de finanțare nr. Cxxx/2007, ale cărui clauze și le-a asumat recurenta reclamantă.

Pe de altă parte, doar cazul de forță majoră fiind reglementat, prin anexa 1 la contractul de finanțare, drept cauză exoneratoare de răspundere și doar în anumite condiții, a căror îndeplinire nu a fost dovedită în speță, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu se pot valorifica susținerile recurentei reclamante în sensul că ar fi exonerată de răspundere și în situația intervenirii unei situații de caz fortuit.

În plus, Rezoluția din Dosar nr. x/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, invocată de recurenta reclamantă nu constituie o hotărâre judecătorească penală definitivă, care să fi constatat lipsa faptei sau a vinovăției, care să se impună cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Totodată, neîntrunirea elementelor unei infracțiunii nu echivalează cu lipsa neregulii, astfel cum rezultă face distincție între neregulă (constituită de "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit) și fraudă (reprezentând "infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, incriminată de C. pen. ori de alte legi speciale").

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că în speță este vorba de o încălcare a criteriului de eligibilitate EG2 prevăzut în Contractul de finanțare Cxxx/16 februarie 2007 ("Ulterior finalizării, proiectul trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară") și privit în raport și cu definiția dată acestui criteriu conform Fișei tehnice a Măsurii 3.4., aprobată prin H.G. nr. 668/2005 ("Trebuie să se demonstreze viabilitatea economico-financiară a fermei. Prin viabilitate economică se înțelege obținerea de performanțe financiare eficiente și abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operațională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfășurarea normală a activității agentului economic și că generează un venit net semnificativ (nu mai puțin de 5%)."

De asemenea, a fost încălcat criteriul de eligibilitate EG8, avantajul nejustificat constând tocmai în faptul că recurenta reclamantă care nu a respectat termenii contractuali și nu a putut menține viabilitatea economico-financiară a proiectului a beneficiat de finanțare în detrimentul altor potențiali solicitanți.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a validat constatările din procesul-verbal contestat privind nerespectarea de către beneficiară a articolelor 1, 3 și 15 din Contractul de finanțare și a criteriilor de eligibilitate prevăzute în Cererea de finanțare.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2017.

Procesat de GGC - LM