ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1114/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.10.2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu:

a) anularea deciziei de soluționare a contestației cuprinsă în adresa nr. x/2014, prin care autoritatea își menține punctul de vedere exprimat anterior prin Adresa nr. x/2014;

b) anularea Adresei nr. x/2014 emisă de Direcția Generala Economico - Financiară a A.F.M., prin care s-a respins restituirea contribuției la Fondul pentru mediu de 3% din veniturile din vânzarea deșeurilor metalice feroase și neferoase în cuantum de 8.909.665 RON;

c) admiterea cererii de restituire și obligarea autorității la restituirea către A. a sumei de 8.909.665 RON;

d) obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată .

Prin sentința nr. 874 din data de 27 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active ca nefondată, a respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. x și x/17.04.2914 emise de pârâta A.F.M., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu, a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei de restituire, în sensul de a emite un răspuns motivat privind solicitarea acesteia de restituire a sumei de 8.909.665 RON, a respins, în rest, pretențiile ca neîntemeiate și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1050 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocațial redus.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivarea cererii pârâta a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n) din Legea nr. 554/2004, dar și pe cele ale O.U.G. nr. 78/2000 și ale Legii nr. 211/2011, referitoare la definiția termenului de "deșeu".

Arată recurenta că prin niciunul dintre petitele acțiunii nu se solicită să se constate existența unui refuz nejustificat al Administrația Fondului pentru Mediu privind soluționarea unei cereri, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și cu atât mai puțin obligarea sa la soluționarea cererii intimatei de restituire a sumei, în sensul de a emite un răspuns motivat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18.05.2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea formulată la data de 05.10.2017, completul filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a respins excepțiile nulității și tardivității recursului, a declarat recursul admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecarea recursului în ședința publică.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu adresa nr. x/2014 înregistrată la recurenta Administrația Fondului pentru Mediu, reclamanta SC "A." S.R.L. a solicitat în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală restituirea sumei de 8.909.666,00 RON reprezentând contribuția de 3% din veniturile din vânarea deșeurilor feroase și neferoase, care au fost eronat reținute, declarate și virate la Fondul pentru Mediu de către B. S.R.L.

Prin adresa nr. x/2014, recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu i-a adus la cunoștință intimatei că nu are dreptul la restituirea sumei, întrucât resturile de alamă (capete de țeavă, bară, colivii, inele, șpan de alamă) nu reprezintă subproduse, întrucât nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 lit. b) și d) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.

Intimata-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva adresei de răspuns nr. 4/2014, recurenta Administrația Fondului pentru Mediu comunicându-i că își menține punctul de vedere exprimat (adresa nr. x/2014).

Soluționând cauza, curtea de apel a admis acțiunea și a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei de restituire, în sensul de a emite un răspuns motivat privind solicitarea acesteia de restituire a sumei de 8.909.665 RON, respingând în rest pretențiile ca neîntemeiate.

În esență, a reținut judecătorul fondului că, petiția reclamantei nu a făcut obiectul vreunei analize a autorității, Administrația Fondului pentru Mediu limitându-se la a afirma că nu îndeplinește cerințele de la lit. b) și d) fără a indica, fie și în mod succint, care ar fi argumentele în sprijinul concluziei că resturile de alamă nu pot fi utilizate direct și, implicit, ar fi supuse unei alte prelucrări suplimentare celei prevăzute în practica industrială obișnuită.

Contrar susținerilor recurentei, considerentele instanței de fond sunt corecte, fiind însușite și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă o abordare corectă a cauzei, pe baza situației de fapt care nu a fost contestată de părți.

Răspunzând motivelor de recurs se impune a se preciza că judecătorul fondului a recalificat obiectul cererii de chemare în judecată stabilind că acesta este reprezentat de cenzurarea refuzului pârâtei de a soluționa cererea reclamantei de restituire a sumei achitate cu titlu de contribuție, în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală.

Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 care definesc contenciosul administrativ, ale art. 8 alin. (1), care conturează obiectul acțiunii judiciare și ale art. 18 alin. (1), care statuează soluțiile care pot fi pronunțate în materia contenciosului administrativ, rezultă că susceptibile de anulare sunt exclusiv actele administrative tipice, iar pentru ipoteza în care se solicită cenzurarea refuzului de soluționare a unei cereri, soluția pe care o poate pronunța instanța este, conform art. 18, exclusiv aceea de obligare a autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În aceste condiții, în mod corect judecătorul fondului a respins capetele de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. x și 90070/2014 emise de Administrația Fondului pentru Mediu, ca inadmisibile și a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei cu privire la restituirea sumei de 8.909.665 RON.

În ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, anume încadrarea sau nu a resturilor de alamă rezultate din activitatea intimatei-reclamante în categoria deșeuri, instanța reține că reclamanta a vândut către S.C. C. S.R.L. resturi de alamă, pentru ca acestea din urmă să le folosească drept materie primă în procesul de producție.

La achiziționarea acestor resturi de alamă, considerate de către reclamantă subproduse, S.C. C. S.R.L. (fosta B. S.R.L. Brașov) a reținut și virat către Administrația Fondului pentru Mediu contribuția de 3% din venituri realizate din vânzare.

Reclamanta considerând că produsele livrate reprezintă subproduse și nu deșeuri se consideră îndreptățită la restituirea sumelor plătite, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale, solicitarea sa fiind întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală.

În dezacord cu aceasta, recurenta-pârâtă a apreciat că resturile de alamă nu reprezintă subproduse, întrucât nu respectă dispozițiile art. 5 lit. b) și d) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 211/2011 "Este considerat subprodus și nu deșeu, potrivit definiției de la pct. 9 Anexa 1, o substanță sau un obiect care rezultă în urma unui proces de producție al cărui obiectiv principal nu este producerea acestuia și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

"b) substanța sau obiectul poate fi utilizat direct, fără a fi supus unei alte prelucrări suplimentare celei prevăzute de practica industrială obișnuită;

d) utilizarea ulterioară este legală în sensul că substanța sau obiectul îndeplinește toate cerințele relevante referitoare la produs, la protecția mediului și protecția sănătății pentru utilizarea specifică și nu va produce efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătății populației".

Pornind de la dispozițiile legale menționate și având în vedre că la cererea formulată reclamanta a anexat o "declarație" în care a precizat că resturile de alamă sunt reutilizate ulterior fără a mai fi necesară derularea vreunei operațiuni, este evident că, prin exprimarea refuzului de către AFM motivat doar pe neîndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. b) și d) ale art. 5 din Legea nr. 211/2011, argumentele reclamantei nu au fost analizate sub acest aspect.

Deșeul este definit de dispozițiile lit. b) Anexa I A a O.U.G. nr. 78/2000 ca fiind orice substanță sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa I B, de care deținătorul se debarasează, are intenția sau obligația de a se debarasa.

Cum însă, cu privire la împrejurarea unei eventuale debarasări sau reutilizări ulterioare părțile au poziții divergente, autoritatea pârâtă avea obligația să prezinte, chiar în mod succint argumentele pe care se întemeiază refuzul de restituire a sumei de 8.909.665 RON reprezentând contribuție de 3% din veniturile obținute din vânzarea resturilor de alamă, sumă ce a fost declarată și virată la Fondul pentru Mediu de către S.C. C. S.R.L. (B. SRL).

Or, în lipsa unei astfel de analize, instanța de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea și temeinicia poziției exprimate de autoritatea publică recurentă, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se impune obligarea pârâtei la emiterea unui răspuns motivat privind cererea reclamantei de restituire a sumei de 8.909.655 RON, așa cum de altfel corect a dispus judecătorul fondului.

Pentru considerentele expuse, din care rezultă că nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 874 din 27 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.