ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2697/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu:

- anularea Deciziei nr. 28 din 8 martie 2016 de soluționare a contestației fiscale și pe cale de consecință anularea Adresei nr. 131441 din 24 decembrie 2015 prin care a fost respinsă cererea de plată a dobânzilor și de actualizare cu rata inflației;

- recunoașterea dreptului reclamantei la sumele reprezentând dobânzi și actualizare cu rata inflației și obligarea pârâtei la plata acestor sume, respectiv:

a) 5.463.810,59 RON reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.641.947 RON, plătită nedatorat de reclamantă în temeiul Deciziei de impunere nr. 9994 din 31 august 2006 privind obligații la Fondul de Mediu, anulată în parte de către instanțe, dobândă calculată de la data plății sumei principale, 20 septembrie 2006, până la data restituirii efective, 24.06.2015;

b) 1.139.471,74 RON reprezentând actualizarea cu rata inflației, la data restituirii efective, a sumei de 2.641.947 RON, plătită nedatorat de reclamantă în temeiul Deciziei de impunere nr. 9994 din 31 august 2006 privind obligații la Fondul de Mediu, anulată în parte de către instanțe.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2217 din 27 iunie 2016, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 28 din 8 martie 2016 și Adresa nr. 131441 din 24 decembrie 2015, respectiv numai în ceea ce privește soluția dată cererii de plată a dobânzilor.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.463.810,59 RON, reprezentând dobândă aferentă perioadei 20.09.2006 - 24.06.2015, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată, luând act și de faptul reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta A. SRL, cât și pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta A. SRL, invocând Administrația Fondului pentru Mediu a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor care reglementează întinderea răspunderii patrimoniale a organelor administrativ-fiscale.

Recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond în legătură cu respingerea capătului de cerere prin care a solicitat actualizarea sumei cu rata inflației, considerând că aceasta încalcă normele ce reglementează răspunderea patrimonială a organelor administrativ-fiscale.

Recurenta-reclamantă consideră că prevederile art. 124 C. proc. fisc. nu sunt limitative în ceea ce privește răspunderea organelor fiscale sau sumele la plata cărora pot fi obligate acestea.

Mai precis, susține recurenta, acest articol nu epuizează problema răspunderii patrimoniale a organelor fiscale pentru actele ilicite, fapt confirmat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 694 din 20 octombrie 2015 care a declarat acest articol neconstituțional în măsura în care limita în mod nejustificat răspunderea organelor fiscale față de contribuabil.

Se mai invocă disp. art. 2 alin. (3) Codul de procedură fiscală, conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ.", acestea din urmă completându-se cu dispozițiile C. civ., în măsura în care sunt compatibile în materie fiscală, astfel încât repararea prejudiciului cauzat unei persoane vătămate trebuie să fie integrală, acoperind atât paguba efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat.

Chiar instanța de fond acceptă cumulul dobânzilor cu rata inflației în materia civilă și administrativă, iar principiul reparării integrale a prejudiciului este compatibil, susține recurenta, cu materia fiscală.

Astfel, dobânda este o componentă a beneficiului nerealizat în ceea ce privește acoperirea prejudiciului, prin urmare, contribuabilului ar trebui să îi fie recunoscută și componenta pagubei efectiv suferite, care este reprezentată de actualizarea cu rata inflației.

Prin Decizia RIL nr. 14/2015, Înalta Curte a decis cu privire la sumele achitate de contribuabil cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare și taxă pentru emisii poluante, că în condițiile în care acestea nu au fost datorate, se impune ca dobânzile fiscale să fie acordate începând cu data plății acestor taxe.

Recurenta-reclamantă evidențiază faptul că există decizii ale Curții de Apel București, care admit în materia restituirii taxei auto, cumulul dobânzilor fiscale cu actualizarea cu rata inflației, exemplificând Deciziile nr. 2410/2014 și nr. 365/2013.

Și prin hotărârea pronunțată în cauza C-565/2011 - Mariana Irimie, CJUE a decis că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei".

În motivarea căii de atac, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri în sumă de 5.463.810,59 RON, reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.641.947 RON, fiind interpretate greșit prevederile art. 18 alin. (3) coroborate cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Recurenta-pârâtă susține că intimata-reclamantă a achitat suma stabilită prin Decizia de impunere nr. 9994/31 august 2006, cu OP nr. 264 din 20 septembrie 2006, iar prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 septembrie 2009 a solicitat anularea actului administrativ fiscal nelegal, de unde rezultă că, cel puțin la data de 15 septembrie 2009, aceasta a prezumat obiectiv existența unui prejudiciu ce i-a fost cauzat prin impunerea la plată a unor sume de bani.

De asemenea, întinderea pagubei, arată recurenta-pârâtă, a fost cunoscută la data de 24 septembrie 2012, când a fost pronunțată Sentința civilă nr. 5224 de către Curtea de Apel București.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analiza motivelor de casare

Recursul este nefondat.

Decizia Curții Constituționale nr. 694 din 20 octombrie 2015 a constatat neconstituționalitatea disp. art. 124 alin. (1) raportat la cele ale art. 70 C. proc. fisc. , din perspectiva momentului de la care se acordă dobânzile, acesta limitând dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a sumelor achitate nedatorat.

Curtea Constituțională amintește de existența principiului acoperirii atât a pierderii efective suferite de către creditor (damnum emergens), cât și a valorii câștigului nerealizat (lucrum cessans), datorită faptului că în filozofia disp. art. 124 alin. (1) analizat, dobânda restituită nu acoperă daunele decât pentru o perioadă limitată în timp, astfel încât critica adusă prin motivele de recurs conform căreia însăși Curtea Constituțională a stabilit compatibilitatea acordării ratei inflației cu specificul materiei fiscale este nefondată.

Jurisprudența CJUE din cauza C-565/11 - Mariana Irimie și anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 694/2015, a statuat de asemenea asupra incompatibilității unui regim național prin care se limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Plata sumelor ce au legătură directă cu taxa respectivă, ce cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei are în vedere dobânda la care va fi obligat statul român și nu poate fi extinsă la actualizarea cu rata inflației deoarece CJUE nu a analizat și această situație.

Jurisprudența Curții de Apel București în materia restituirii taxei auto nu poate fi avută în vedere în prezenta cauză, fiind reprezentată de hotărâri de speță.

Potrivit art. 2 alin. (3) Codul de procedură fiscală, "unde prezentul C. proc. civ. nu dispune, se aplică prevederile C. proc. civ.".

Așadar, dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai în cazul în care Codul de procedură fiscală nu conține reguli de procedură într-o anumită situație juridică pe care o reglementează.

Normele Codului de procedură fiscală prevăd în mod clar că în situația dedusă judecății, contribuabilul poate pretinde și obține numai dobânda prevăzută de art. 119 C. proc. fisc. , care se calculează pe fiecare zi de întârziere.

Așadar, dobânda în materia fiscală nu coincide cu dobânda legală, rata acesteia din urmă stabilindu-se la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În speță, nu poate fi aplicat principiul conform căruia normele de procedură se întregesc cu normele de drept substanțial din materia civilă, respectiv prevederile C. proc. civ., se completează cu acelea ale C. civ., deoarece Codul de procedură fiscală are o reglementare clară a plății dobânzii în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.

Prevederile articolului incident sunt astfel limitative și derogă de la dreptul comun instituit prin dispozițiile C. civ.

Astfel, în mod corect a reținut judecătorul fondului că actualizarea cu rata inflației a sumei datorate nu are niciun temei legal.

Cu privire la existența în cauză a unei răspunderi patrimonial-administrative, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Codului de procedură fiscală și nu cele ale Legii nr. 554/2004, modificată și completată, în privința modului de reparare a prejudiciului adus contribuabilului.

Recursul este nefondat.

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget și de acordare a dobânzilor este reglementată de dispozițiile Codului de procedură fiscală și ale Ordinului nr. 1899/2004, astfel încât termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente.

Anterior datei rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, dreptul reclamantei de a solicita dobânzi nu era născut, astfel că așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată nu constituie data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru formularea cererii prin care se solicită plata dobânzilor.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. SRL și de Administrația pentru Mediu împotriva Sentinței nr. 2217 din 27 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM