HAYES v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul, dl Norman John Hayes, este un național britanic care s-a născut în 1957 și trăiește în Wirral. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl D. Walton al Biroului Externo și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a primit un anunț de urmărire penală care l-a obligat să numească șoferul mașinii sale la 10 decembrie 2001. Reclamantul a răspuns că fie el sau soția sa conducea, dar nici nu se poate aminti care dintre ei conducea prin locația capcana de viteză la acea dată. La 17 octombrie 2002, Curtea judecătorilor a condamnat reclamantul pentru o infracțiune în temeiul articolului 172 din Legea privind traficul rutier 1988 și al articolului 2 din Legea 1988 privind infracțiunile rutiere pentru faptul că nu a furnizat informații care ar fi putut duce la identificarea șoferului mașinii sale.

El a fost amendat 150 GBP și a ordonat să plătească 100 GBP, cu licența sa care urmează să fie aprobată cu trei puncte de penalizare. La 27 noiembrie 2002, Curtea a respins recursul reclamantului, de modificare a sentinței astfel încât el ar trebui să plătească costurile GBP 212. Reclamantul a recurs la Curtea Înaltă prin intermediul unei cauze a declarat că a declarat încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 6 din Convenție. În cazul afirmat, judecătorul judecător al Curții, care a prezentat faptele cauzei, a declarat că instanța a fost de părere că reclamantul încearcă să evite responsabilitatea pentru ignorarea limită a vitezei, că dreptul împotriva autoincriminației nu se aplică și, în consecință, respinge recursul.

La 4 februarie 2004, Curtea Înaltă a respins recursul reclamantului, referindu-se la jurisprudența internă stabilită cu privire la punctul din Brown v. Stott [2001] 2 WLR 817. Legea și practicile interne relevante sunt stabilite în O’Halloran și Francis v. Regatul Unit [GC], nr. 15809/02 și 25624/02, §§ 2531, CEDO 2007...

The applicant, Mr Norman John Hayes, is a British national who was born in 1957 and lives in Wirral. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr D. Walton of the Foreign and Commonwealth Office, London. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant received a notice of intended prosecution requiring him to name the driver of his car on 10 December 2001. The applicant replied that either he or his wife had been driving but neither could actually remember which one of them had been driving through the location of the speed trap on that date. On 17 October 2002 the Magistrates’ Court convicted the applicant of an offence under section 172 of the Road Traffic Act 1988 and Schedule 2 to the Road Traffic Offenders Act 1988 for failing to give information which might have led to the identification of the driver of his car.

He was fined GBP 150 and ordered to pay GBP 100 costs, with his licence to be endorsed with three penalty points. On 27 November 2002 the Crown Court rejected the applicant’s appeal, amending the sentence such that he would have to pay GBP 212 costs. The applicant appealed to the High Court by way of case stated claiming a breach of his rights under Article 6 of the Convention. In the case stated, the Crown Court trial judge, having set out the facts of the case, stated that the court had been of the opinion that the applicant was trying to evade responsibility for the disregard of the speed limit, that the right against self-incrimination did not apply and accordingly dismissed the appeal. On 4 February 2004 the High Court rejected the applicant’s appeal, referring to established domestic case-law on the point in Brown v. Stott [2001] 2 WLR 817. The relevant domestic law and practice is set out in O’Halloran and Francis v. the United Kingdom [GC], nos.

15809/02 and 25624/02, §§ 2531, ECHR 2007...