ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție Imputațiilor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Alba - Comisia de Soluționare a Contestațiilor să se dispună acordarea cheltuielilor de judecată și anularea: a. Procesului-verbal de cercetare administrativa nr. x încheiat de Inspectoratul de Poliție al județului Alba la data de 10.09.2013. b. Deciziei de imputare nr. x emisa de IPJ Alba la data de 02.10.2013; c. Hotărârii nr. 398041/19.11.2013 data de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Alba; d. Hotărârii nr. 224/10.01.2014, data de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor constituita pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. Prin sentința nr. 123/12.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admisă excepția de necompetență materială, dispunându-se declinarea în favoarea Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ fiscal și de insolvență. Pentru a dispune declinarea Curtea a reținut că sunt incidente disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 întrucât litigiul are ca obiect contestarea actelor administrative prin care reclamantului i s-a angajat răspunderea materială în calitate de polițist - funcționar public cu statut special. Prin sentința administrativă nr. 1525/CAF/2014 pronunțată de Tribunalul Alba s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, iar pe fond a admis acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Sibiu și MAI și în consecință s-a dispus anularea actelor administrative contestate. Prin Decizia nr. 2127/2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-au admis recursurile Inspectoratului de Poliție al județului Alba și Ministerului Afacerilor Interne s-a dispus casarea încheierii din 10.10.2014 și a sentinței administrative nr. 1525/CAF/2014 pronunțate de Tribunalul Alba și s-a trimis cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia. I.

Hotărârea primei instanțe Prin decizia nr. 171/2015 pronunțată în data de 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, a respins acțiunea formulată împotriva acestuia de reclamantul A., ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. I.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În cuprinsul motivelor de recurs a arătat că în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat de BNP B. sub nr. x/2012, împreună cu numita C. a achiziționat în cotă indiviză de 1/2 părți fiecare, imobilul înscris în CF nr. x, situat în Cugir, Str. x, cu suprafața utila de 46.30 mp. Așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare, imobilul s-a vândut fără centrală termică, fără gresie, faianță și obiecte sanitare. A învederat că, prin contestațiile formulate în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale, a arătat că imobilul nu s-a aflat în folosința sa, ci în folosința exclusivă a celuilalt coproprietar, că nu a intenționat să dea acelui imobil destinația de spațiu de locuit, acesta fiind recompartimentat ulterior pentru a-i fi dată destinația de spațiu comercial. În urma autorizației nr. x, acel imobil a fost amenajat ca spațiu cu destinația de cabinet medical Potrivit disp. art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996, locuința este definită ca fiind o construcție alcătuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii. Instanța de fond nu a făcut nici o referire la acest aspect și la aplicabilitatea in cauza a acestui text de lege. Raportat la prevederile Legii nr. 114/1996 și în condițiile în care, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare, imobilul achiziționat nu era dotat cu centrală termică, gresie, faianță și obiecte sanitare, acesta nu putea fi considerat la data respectiv ca fiind o locuință, în sensul prevăzut de textul de lege. Pe de altă parte, imobilul nu a fost achiziționat în mod exclusiv, ci împreună cu alt coproprietar, fiecare deținând cota de 14 părți. Bunul care face obiectul dreptului de proprietate nu este fracționat în materialitatea sa, acesta în întregul său fiind deținut cu titlu de proprietate comună, iar drepturile coproprietarilor se întâlnesc în fiecare dintre cele mai mici particule care alcătuiesc bunul în materialitatea lui. Așa fiind, chiar dacă ar presupune prin absurd, că imobilul în discuție îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 114/1996 pentru a fi considerat locuință, nefiind în proprietatea exclusivă și individuală a reclamantului, acesta nu avea dreptul de a-și stabili locuința acolo fără acordul celuilalt coproprietar De altfel și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede că: polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază. Or, proprietatea personala presupune existenta unui drept de proprietate exclusiv și individual asupra unui bun, nicidecum starea de coproprietate. Apreciază că în mod nelegal a reținut instanța de fond la pagina 14 alin. (3) din decizie că prin locuința proprietate personală, deși indică mai multe norme, care nu au legătura cu înțelesul destinației unui imobil la data dobândiri, se înțelege destinația unui imobil la data dobândirii. Nici o norma din cele indicate de instanța nu duc la o astfel de concluzie. Locuința asa cum deja a arătat trebuia să îndeplinească condițiile impuse de Legea nr. 114/1996, imobilul achiziționat neîndeplinind aceste cerințe, cum în mod contrar retine instanța fondului. Precizează că este fără putere de tăgada că a achiziționat o cota de 1/2 părți dintr-un imobil având o suprafață de 46, 30 mp, imobil ce nu putea fi comod partajabil in natura și nici folosit ca o locuința. Si daca ar fi urmat conduita impusă de instanța de fond în sensul ca ar fi putut să folosească imobilul ca locuință, conform prevederilor art. 633 alin. (1), avea nevoie de acordul celuilalt coproprietar. Art. 15 din H.G. nr. 284/2005 se refera la momentul la care ar fi achiziționat o locuința și nu o cota parte dintr-un imobil impropriu unei locuințe. Nu in ultimul rând a solicitat a se observa că pentru celălalt coleg, D., intr-o situație identica, conform inscrisurilor de la dosar, nu s-a dispus restituirea chiriei. Fata de cele de mai sus a apreciat că se impune admiterea recursului asa cum a fost formulat. I.

Apărările intimaților Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2016, la 26 februarie 2016 și respectiv 10 martie 2016 intimații-pârâți Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. I.

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 5 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 16 aprilie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. II.1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu prioritate, se constată că motivele de recurs expuse de reclamant se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din recurs raportându-se în esență la greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 31 din Legea nr. 360/2002 și a art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/2016. Reclamant a solicitat să se dispună anularea Procesului-verbal de cercetare administrativa nr. x încheiat de Inspectoratul de Poliție al județului Alba la data de 10.09.2013, a Deciziei de imputare nr. x emisa de IPJ Alba la data de 02.10.2013, a Hotărârii nr. 398041/19.11.2013 dată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Alba și a Hotărârii nr. 224/10.01.2014, data de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor constituita pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. Prin actele contestate s-a reținut că reclamantul A. a încasat în mod necuvenit suma de 3.148 RON, reprezentând contravaloarea compensației lunare pentru chirie, aferentă perioadei 05.12.2012 - 31.07.2013, în condițiile în care acesta nu a informat unitatea că nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de dreptul respectiv, urmare faptului că a achiziționat 1/2 părți dintr-un imobil situat în Cugir, Str. x, cu suprafața utila de 46.30 mp. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului "Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază", fiind delegat legiuitorului secundar atributul reglementării nivelului compensației și a condițiilor de acordare conform art. 31 alin. (5) din acest act normativ. Conform art. 2 din H.G. nr. 284/2005 "Art. 2 - Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe: a. nu efectuează naveta la și de la locul de muncă din/în localitatea de domiciliu; b. polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu deține locuință proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului; c. unitatea de poliție în care polițistul este încadrat nu are posibilitatea să îi asigure acestuia și, după caz, membrilor familiei sale spațiu de locuit corespunzător; d. polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia nu are atribuită, prin contract de închiriere, o locuință din fondul locativ de stat în localitatea unde a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului; e. polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia are un contract de închiriere, altul decât cel prevăzut la lit. d), încheiat și înregistrat la administrația financiară în condițiile legii; f) și-a stabilit reședința în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului, la adresa locuinței închiriate potrivit lit. e)." În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 284/2005 politistul beneficiar al acestui drept are obligația de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie, obligație asumată prin angajament. La art. 15 din H.G. nr. 284/2005 dreptul la compensație încetează la data dobândirii de către polițist sau de către soția/soțul acestuia/acesteia, pe orice cale, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care polițistul a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului. În concret actele normative și administrative incidente în speță, respectiv Legea nr. 114/1996, H.G. nr. 284/2005 și Legea nr. 360/2002 obligă ca la achiziționarea unui imobil, funcționarii publici cu statut special - polițiștii și salariații civili în cadrul Ministerului Afacerilor Interne să anunțe unitatea angajatoare de acest aspect. În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză reclamantul nu a făcut dovada că a raporta în scris achiziția apartamentului susmenționat indiferent de starea acestuia, instituția publică plătitoare fiind în drept de a aprecia dacă îi mai acordă această facilitate legală. Criticile vizând modul eronat de aplicare a dispozițiilor legale incidente de către judecătorul fondului nu pot fi reținute, întrucât acestea sunt de strictă interpretare, recurentul-reclamant având obligația ca la momentul dobândirii imobilului să raporteze evenimentul în termen de 5 zile. În mod legal și temeinic curtea de apel a apreciat că reclamantul dobândind o locuință în sensul legii, iar neîndeplinirea obligației de a raporta a dus crearea unui prejudiciu în patrimoniul I.P.J. Alba echivalent cu suma de 3.148 RON reprezentând contravaloarea compensației lunare pentru chirie, aferentă perioadei 05.12.2012 - 31.07.2013 și imputarea acestei sume este legală. Inalta Curte apreciază că este neîntemeiată și nu va avea în vedere susținerea recurentului referitoare la pretinsa situație identică în care s-a aflat domnul D., întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate și corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond. II.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.