ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 964/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a invocat, în contradictoriu cu Guvernul României, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) pct. a) și c) ale Ordonanței Guvernului O.G. nr. 37/2007, apreciind că se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 1349 pct. 1 și 2 din Noul C. civ., solicitând și anularea prevederilor atacate cu excepția de neconstituționalitate.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 201 din 11 noiembrie 2015, a admis excepția invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, primei instanțe. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că judecătorul fondului a interpretat greșit prevederile Legii nr. 554/2004, care dau dreptul persoanelor fizice și juridice să se adreseze instanței de judecată când sunt prejudiciate într-un drept. Recurenta a învederat că a fost prejudiciată de emiterea procesului-verbal de contravenție ca urmare a faptei săvârșite de angajatul acesteia, invocând și prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Apărarea intimatului-pârât Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondate.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de admitere în principiu a Raportului asupra admisibilității, din 25 ianuarie 2018, constatându-se că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit în mod direct instanța de contencios administrativ cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) pct. a) și c) din Ordonanța Guvernului O.G. nr. 37/2007, apreciind că se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României și art. 1349 pct. 1 și 2 din C. civ., solicitând și anularea prevederilor atacate cu excepția de neconstituționalitate. Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. 1.1. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) pct. a) și c) din O.G. nr. 37/2007, care constituie obiectul principal al acțiunii deduse judecății, instanța de control judiciar are în vedere art. 9 alin. (1) și alin. (5) de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevede: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Din conținutul acestor prevederi rezultă că obiectul unor astfel de acțiuni în contencios administrativ este stabilit limitativ, excepția de neconstituționalitate a unei ordonanțe sau a unei dispoziții din ordonanță neputând forma obiectul principal al unei asemenea cereri. În același sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, instanța constituțională a constatat că "dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță." De asemenea, a reținut că, "atunci când obiectul acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului ori a unor dispoziții din aceasta, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune directă, pierzându-și astfel natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății". În speță, excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant putea să însoțească plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție și nu să fie formulată pe calea unei acțiuni directe în prezentul demers judiciar. 1.2. Referitor la cererea privind anularea dispozițiilor art. 9 alin. (1) pct. a) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007, se constată, de asemenea, că soluția este la adăpost de orice critică. Potrivit art. 108 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta, iar, conform art. 115, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Ordonanțele emise de Guvern au caracter de lege, fiind adoptate în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competențelor legislative ale Parlamentului către Guvern. Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are competența de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate. Prin urmare, ordonanțele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege. Potrivit art. 146 lit. d din Constituția României, legile și ordonanțele Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate numai prin sesizarea Curții Constituționale, așadar, în cazul ordonanțelor nu se examinează legalitatea acestora, ci doar constituționalitatea lor. În concluzie, se reține că reglementările legale în vigoare conferă posibilitatea învestirii instanțelor de contencios administrativ cu acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului, doar în condițiile art. 9 alin. (1) și alin. (5) de Legea nr. 554/2004. Instanța de contencios administrativ se poate pronunța numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții ale acesteia, declarate neconstituționale prin decizie a Curții Constituționale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, inclusiv din perspectiva prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. invocate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,