ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584/2018

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.02.2015, pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită contestația sa și să se dispună desființarea Rezoluției Inspecției Judiciare din 14.01.2015, transmisă prin Adresa nr. x/2014 din 26.01.2015, prin care s-a respins sesizarea sa și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare împotriva judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, respectiv B., C., D., E., F. și G..

Ulterior, la termenul din 10.06.2015, reclamantul a invocat printr-o cerere orală excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, instanța acordând termen pentru ca reclamantul să-și motiveze în scris excepția invocată. La data de 23.09.2015, reclamantul a depus motivele excepției de neconstituționalitate privind art. 46 alin. (7) și 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Prin Sentința civilă nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalite a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 47 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

În ceea ce privește capătul principal al cererii, Curtea de Apel a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant a reiterat prin cererea de recurs situația de fapt dedusă judecății, precizând că judecătorul investit cu soluționarea cauzei nu a avut în vedere argumentele prezentate de acesta în promovarea acțiunii, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii ca temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În temeiul art. 248 C. proc. civ., republicat, examinând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiției, constată că excepția este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii reclamantului, A., îl constituie desființarea Rezoluției din 14.01.2015 emisă de Inspecția Judiciară, prin care s-a respins sesizarea acestuia de începere a acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, respectiv B., C., D., E., F. și G., și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Cu privire la hotărârea Curții de Apel București, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 alin. (1) și (7) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

În speță, rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară, contestată de reclamantul A. a fost întemeiată pe prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Cu toate că acest text de lege menționează că această rezoluție de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004)

Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că Sentința civilă nr. 3064 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care instanța a soluționat pe fond contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, împotriva Rezoluției din data de 14.01.2015, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Deși în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosar poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Cum prin dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermițând exercitarea acestei căi de atac.

În ceea ce privește concluzia raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a menționat că recursul este admisibil în principiu (filele x ds. recurs), Înalta Curte, precizează că acesta a fost realizat la data de 08 septembrie 2017, conform rezoluției de la dosar, dată anterioară soluției de unificare practică stabilită prin Procesul-verbal al ședinței din 9 octombrie 2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a decis cu unanimitate, că în astfel de spețe, recursul formulat este inadmisibil.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constată că recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3064 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este inadmisibil, urmând a admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3064 din 18 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.

GGC - GV