ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, B. și C., a solicitat: anularea rezoluției de clasare nr. x/IJ/3736/DIJ/2015 emisă de Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, obligarea pârâților la întocmirea unui raport, prin administrarea unui probatoriu adecvat la obiectul celor sesizate, în vederea stabilirii situației reale de fapt ce a fost încălcată cu bună știință și obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 RON. În cadrul acestui dosar, la data de 14 octombrie 2016, reclamantul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, arătând că aceste dispoziții contravin art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 52 din Constituția României, iar la 16 februarie 2017, a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, susținând că acestea contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 31 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererile formulate de reclamantul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederile art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibile.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii pronunțată la 31 martie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., precizând că urmează să detalieze motivele de recurs după comunicarea încheierii atacate. Prin memoriul de recurs, înregistrat la dosarul cauzei la 25 septembrie 2018, recurentul-reclamant a arătat că își întemeiază recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în consecință, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că soluția de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, este nemotivată. Instanța de fond a reținut în mod eronat că textele legale criticate nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei. Or, arată recurentul-reclamant, excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate ca urmare a susținerilor pârâților din cuprinsul întâmpinărilor formulate în cauză, referitoare la lipsa calității lor procesuale pasive și la exonerarea de vreo răspundere pecuniară. Totodată, motivarea instanței de fond este contradictorie, întrucât a fost invocat formal art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fără a explica/motiva în mod efectiv și logic în ce constă lipsa legăturii excepțiilor de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de fond apreciind eronat că nu a fost dovedită condiția privind legătura excepțiilor invocate cu soluționarea cauzei.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările depuse la dosar, atât intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, cât și intimata-pârâtă Inspecția Judiciară au invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederile art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neexistând o legătură a excepțiilor invocate cu obiectul dedus judecății. Legal citați, intimații-pârâți B. și C., nu au formulat întâmpinări în cauză.

Aspecte procesuale Prin încheierea pronunțată în data de 6 decembrie 2017, a fost dispusă suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății. Astfel, deși instanța de recurs a acordat trei termene de judecată succesive pentru ca reclamantul să depună la dosarul cauzei motivele recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 31 martie 2017, precum și a dovezilor privind data luării la cunoștință de încheierea atacată, acesta nu a dat curs solicitărilor Înaltei Curți. La data de 5 iunie 2018, recurentul-reclamant a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost admisă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) din C. proc. civ., prin încheierea pronunțată la 26 septembrie 2018, Înalta Curte constatând că recurentul-reclamant A. s-a conformat măsurilor dispuse de către completul de judecată prin încheierea de ședință din 6 decembrie 2017, depunând la dosarul cauzei motivele pe care se întemeiază recursul declarat în cauză. II. Soluția instanței de recurs II.1. Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Excepția nulității recursului a fost invocată de către intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară din dublă perspectivă, cea a nerespectării termenului de motivare a căii de atac și a neîncadrării criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, regimul căii de atac este reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare (...)" Aceste dispoziții speciale, care reglementează numai durata termenului special de recurs, derogatoriu de la termenul general, se completează cu prevederile C. proc. civ., în ceea ce privește motivele de nelegalitate ce pot fi invocate, condițiile de formă ale recursului sau termenul de motivare a recursului. Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) din același cod arată că: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii." De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Încheierea recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 martie 2017, de la acest moment începând să curgă termenul de declarare a recursului, de 48 de ore, stabilit de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Analizând recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta a fost formulat în termen, fiind depus prin fax la data de 2 aprilie 2017 și înregistrat la Registratura instanței de fond la data de 3 aprilie 2017. În ceea ce privește motivarea căii de atac, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a precizat, prin cererea de recurs, că va expune criticile sale de nelegalitate după comunicarea încheierii atacate, demers procedural permis de prevederile art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., recurentul-reclamant beneficiind de un termen de 48 de ore, calculat de la data comunicării încheierii atacate, pentru a formula și depune motivele recursului. În aplicarea principiului echipolenței, prevederile art. 485 C. proc. civ., ce reglementează termenul de exercitare a recursului, fac trimitere la "dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și la cele ale art. 469, care se aplică în mod corespunzător", în sensul că, atunci când o parte declară calea de atac înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de recurs. Înalta Curte constată că la dosar nu există dovada comunicării către recurentul-reclamant a încheierii atacate, aspect susținut de acesta și, ulterior, confirmat de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin intermediul adreselor de răspuns, înregistrate la dosarul de recurs la data de 22 noiembrie 2017 și 31 octombrie 2018 . Recurentul-reclamant a luat cunoștință de motivarea încheierii pronunțate de instanța de fond la data de 18.09.2018, aspect ce rezultă din înscrisul aflat la dosarul de recurs, respectiv data când a primit fotocopia încheierii atacate din dosarul supliment de fond, aflată la filele x, conform numerotării inițiale a filelor din dosarul de fond, iar motivele de recurs au fost transmise de acesta prin poștă, la data de 20.09.2018, conform datei imprimate pe plicul aflat în original la dosarul de recurs. Or, în condițiile în care încheierea atacată nu a fost comunicată, recurentul a luat cunoștință de încheierea recurată la data de 18 septembrie 2018, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 20 septembrie 2018, Înalta Curte constată că motivarea căii de atac s-a făcut cu respectarea termenului de 48 de ore, conform art. 470 alin. (5) și art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pentru nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, ca fiind neîntemeiată. În ceea ce privește neîncadrarea criticilor de nelegalitate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamantul și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. [prin memoriul de recurs, doar pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ..], iar aspectele invocate de intimații-pârâți, referitoare la necorelarea criticilor formulate cu motivele de casare indicate, nu reprezintă aspecte de nulitate a căii de atac, ci aspecte vizând temeinicia recursului, urmând a fi avute în vedere la analiza pe fond a căii de atac. Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. II.2. Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În prealabil, se constată că prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a înțeles să nu mai susțină motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci doar pe cele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Ca prim temei al demersului său procesual, recurentul-reclamant A. a indicat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esență, nemotivarea hotărârii, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei. Se remarcă însă că recurentul nu a înfățișat și nici nu a susținut critici efective referitoare la acest aspect, simpla indicare a temeiul juridic nefiind de natură a conduce la examinarea pretinsului motiv de recurs. Independent de aceasta, Înalta Curte remarcă aspectul că încheierea supusă controlului judiciar este în mod coerent și cuprinzător motivată, fiind pe deplin satisfăcute exigențele art. 425 C. proc. civ. Analizând recursul declarat de reclamantul A. din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", text din care rezultă, fără dubiu, că o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei. În speță, în acord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunțat încheierea recurată, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererilor de sesizare a Curții Constituționalitate cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de reclamant. Excepția de neconstituționalitate este mijlocul procedural pus la dispoziția oricărei părți dintr-un proces pendinte de a susține, în fața Curții Constituționale, vătămarea drepturilor sale, prin incidența, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituțional. Primele dispoziții invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, prevăd următoarele: "(1) Se înființează Inspecția Judiciară (IJ) ca structură cu personalitate în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în municipiul București, prin reorganizarea Inspecției Judiciare (...) (3) Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate." Obiectul demersului judiciar al recurentului îl reprezintă anularea rezoluției de clasare nr. x/IJ/3736/DIJ/2015 emisă de Direcția de inspecție judiciară pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare. Cât privește condiția existenței unei legături între dispozițiile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte reține că în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta nu este îndeplinită în speță. Astfel, aspectele referitoare la înființarea și organizarea Inspecției Judiciare, precum și la principiile în baza cărora se desfășoară activitatea inspectorilor judiciari, nu au nicio legătură cu fondul litigiului dedus judecății, ce are ca obiect anularea unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară. Celelalte dispoziții invocate ca fiind neconstituționale, și anume art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd următoarele: "Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară." Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de curtea de apel și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, reținând că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu este generată de simpla tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței de judecată ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Dispozițiile criticate sunt aplicabile în cazul erorilor judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, legiuitorul referindu-se în mod expres la eroarea intervenită în urma soluționării unui litigiu de instanțele de judecată, pe când procedura administrativă referitoare la verificările efectuate de Inspecția Judiciară în urma sesizărilor petenților privind eventualele abateri disciplinare săvârșite de magistrați, nu are natura unui proces declanșat în fața instanțelor judecătorești. Astfel, textul legal criticat pentru neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea litigiului dedus judecății, având ca obiect anularea unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară. Înalta Curte constată, astfel, că în privința modalității de soluționare a cererilor de sesizare a Curții Constituționale încheierea recurată este legală și că, în mod judicios, prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, este contrară prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respingând-o ca inadmisibilă, în raport cu obiectul cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, fiind neîntemeiate criticile din recurs subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.