Decizia nr. 1776/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2143/2017 a Tribunalului Constanța

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, anularea măsurii de acordare a stimulentului de inserție prin Decizia nr. x din 07 aprilie 2017 (Anexa nr. 1) începând cu data de 16 aprilie 2017 și acordarea acestuia conform prevederilor legale începând cu data 16 martie 2017, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a taxei judiciare de timbru. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2143 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca nefondată. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 2143 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, a formulat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 111/2010 și a dispozițiilor art. 4 1 din H.G. nr. 52/2011 și a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României în vederea soluționării acestei excepții. 1.

Soluția instanței de recurs Prin încheierea din 3 septembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-reclamantă A. 1.

Cererea de recurs examinată în prezenta cauză Împotriva încheierii din 3 septembrie 2018 a declarat recurs recurenta A., solicitând casarea acesteia și admiterea cererii sale de sesizare a Curții Constituționale a României. Recurenta a susținut că instanța a făcut aplicarea greșită a prevederilor legale, întrucât dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 111/2010 au legătură cu prezenta cauză. În ceea ce privește dispozițiile art. 4 1 din H.G. nr. 52/2011, a arătat recurenta că acestea sunt cuprinse în Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 111/2010, astfel încât și în acest caz instanța de fond a apreciat eronat că nu ar fi îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale. 1.

Apărările intimatei Legal citată, intimata Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța nu a formulat întâmpinare. 2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând recursul de față, Înalta Curte constată următoarele: Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: (i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; (ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță; (iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Analizând, din această perspectivă, cererea recurentei privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 111/2010, Înalta Curte reține, în dezacord cu instanța de fond, că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în sensul că norma juridică în discuție este în vigoare, are legătură cu cauza și nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este îndeplinită condiția existenței raportului de dependență între soluționarea cauzei și dispoziția a cărei neconstituționalitate este invocată de recurentă. Îndeplinirea acestei condiții derivă din împrejurarea că dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 111/2010, ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, constituie unul dintre temeiurile de drept în baza cărora a fost pronunțată Sentința civilă nr. 2143/2017 a Tribunalului Constanța, atacată cu recurs în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, aflându-se la baza formulării raționamentului instanței de fond. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 1 din H.G. nr. 52/2011, Înalta Curte constată, însă, că acestea nu fac parte dintr-o lege sau ordonanță, nefiind îndeplinită, astfel, una dintre condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea recurată, va admite în parte cererea recurentei-reclamante A. de sesizare a Curții Constituționale și va trimite dosarul la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 111/2010, menținând în rest soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.