ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1710/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, la data de 05.10.2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, solicitând repararea pagubelor suferite de reclamantă și obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la plata către reclamantă a sumei de 101.960,32 RON, echivalent al folosinței capitalului ce i se cuvenea.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 30 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind sumele de 47844,57 RON și 43403,57 de RON, a respins excepția prescripției acțiunii pentru capătul de cerere privind suma de 10.712,18 RON, în baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată, calificată de instanța de judecată ca fiind excepția prescripției, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca fiind prescrisă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 30 din 8 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, întemeiat în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, ca nefondată și neîntemeiată, și, pe cale de consecință, obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la plata sumei de 101.960,32 RON, drept echivalent al folosinței capitalului cuvenit U.A.T. Municipiul Târgoviște.

În motivarea cererii de recurs a susținut că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit primului capăt de cerere, a solicitat primei instanțe să constate că: (a) debitorul M.D.R.A.P. datorează suma de 47.844,57 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată pentru perioada 22.11.2012 - 27.11.2013, conform O.G. nr. 13/2011, motivat de faptul că a folosit capital cuvenit U.A.T. Municipiul Târgoviște în valoare de 533.310,95 RON; (b) debitorul M.D.R.A.P. datorează suma de 35.766,45 RON, reprezentând diferență neachitată de A.M.-P.O.R., la care se adaugă dobânda penalizatoare în valoare de 7.637,12 RON calculată pentru perioada 22.11.2012 - 30.09.2015, conform O.G. nr. 13/2011.

Potrivit celui de-al doilea capăt de cerere, a solicitat primei instanțe să constate că: (a) debitorul M.D.R.A.P. datorează suma de 10.712,18 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată pentru perioada 18.06.2013 - 10.02.2014, conform O.G. nr. 13/2011, motivat de faptul că a folosit capitalul cuvenit U.A.T. Municipiul Târgoviște în valoare de 203.061,30 RON.

Cu privire la al doilea capăt a învederat că, la data de 16.04.2013, M.D.R.A.P. a transmis titlul executoriu Nota de constatare nr. x la A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Târgoviște pentru executarea silită a U.A.T. Municipiul Targoviște pentru suma de 203.061,30 RON, reprezentând 163.108,26 RON debit și 39.953,04 RON TVA.

La data de 13.05.2013, A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Târgoviște a comunicat Somația nr. 48103/08.05.2013, pentru executarea silită a U.A.T. Municipiul Târgoviște pentru suma de 203.061,30 RON, în temeiul titlului executoriu Nota de constatare nr. x.

Debitul aferent acestui titlu executoriu fusese recuperat de M.D.R.A.P. prin reținere din Cererea de rambursare nr. 8/30.04.2013.

La data de 18.06.2013, urmare a executării silite a U.A.T. Municipiul Târgoviște de către A.N.A.F. - A.F.P. Municipiul Târgoviște, debitul aferent titlului executoriu este încasat în contul bancar al A.M.-P.O.R.

Susține că prima instanță a omis să constate că debitul în valoare de 203.061,30 RON a fost recuperat de M.D.R.A.P. atât prin reținere, cât și prin încasarea din executarea silită.

La data de 10.02.2014, reclamanta a recuperat valoarea de 203.061,30 RON, fapt pentru care natura obligației M.D.R.A.P. constă în suma socotită în bani cu titlu de dobândă calculată pentru perioada 18.06.2013 - 10.02.2014, drept echivalent al folosinței capitalului cuvenit U.A.T. Municipiul Târgoviște, conform O.G. nr. 13/2011.

Instanța de fond a reținut corect și a motivat întemeiat că excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru primul capăt de cerere și excepția prescripției acțiunii pentru al doilea capăt de cerere sunt neîntemeiate.

Totuși, a reținut eronat că acțiunea introdusă în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este prescrisă și că nu poate reține susținerile reclamantei că termenul de prescripție curge de la momentul pronunțării deciziei de ÎCCJ, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că doar în acest moment a putut determina întinderea pagubei.

Recurenta reclamantă susține că, ulterior sentinței nr. 3062/14.10.2013 prin care Curtea i-a respins acțiunea în dosarul nr. x/2013, A.M.-P.O.R. a achitat U.A.T. Municipiul Târgoviște, cu O.P. nr. x/27.11.2013, suma de 533.310,95 RON, din valoarea totală reținută de 569.077,40 RON.

Recursul U.A.T. Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 3062/14.10.2013 a fost înregistrat la data de 15.01.2014, la care U.A.T. Municipiul Târgoviște nu putea cunoaște întinderea pagubei, raportat la cauza care făcea obiectul dosarului nr. x/2013

O decizie nefavorabilă a Înaltei Curți în sensul respingerii recursului ar fi determinat rambursarea de către U.A.T. Municipiul Târgoviște a sumei achitate de A.M.-P.O.R. cu OP nr. x/27.11.2013, cu obligarea la plata dobânzii pentru creanțe bugetare, conform art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Decizia nr. 1881/06.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul U.A.T. Municipiul Târgoviște, a anulat actele administrative emise de M.D.R.A.P. și a soluționat irevocabil litigiul.

Prin urmare, prima instanță era datoare să constate că, urmare a Deciziei nr. 1881/06.05.2015, U.A.T. Municipiul Târgoviște a fost în măsură să cunoască întinderea pagubei suferite prin actele actele administrative anulate.

Acțiunea în prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 05.10.2015, în termen de 6 luni de la data pronunțării Deciziei nr. 1881/06.05.2015, conform art. 19 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Mai susține că prima instanță a omis să constate că prezenta acțiune a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1349 și urm., art. 1357, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1516 și urm., art. 1527, art. 1530 și urm. C. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1881/06.05.2015, a anulat actele administrative producătoare de prejudiciu U.A.T. Municipiul Târgoviște, prin fapta ilicită a M.D.R.A.P., fără a hotărî și asupra despăgubirilor, întrucât reclamanta nu a solicitat acest lucru.

Prima instanță a omis să constate că reclamanta nu a dat dovadă de pasivitate și a promovat recursul împotriva sentinței nr. 3062/14.10.2013, iar prezenta acțiune este întemeiată pe existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu a fost executată de M.D.R.A.P.

De asemenea, a omis să examineze faptul că, anterior Deciziei nr. 1881/06.05.2015, M.D.R.A.P. a restituit parțial suma reținută și cuvenită reclamantei, a rămas neachitată suma de 35.766,45 RON care reprezintă dovada clară că nu a executat hotărârea Înaltei Curți.

În mod evident, momentul începutului cursului prescripției pentru acțiunea în reparație pentru prejudiciul suferit, ca urmare a neexecutării de către M.D.R.A.P. a Deciziei nr. 1881/06.05.2015, respectiv momentul când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei pricinuite, se situează cel mai târziu la data împlinirii prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului, sens în care a invocat disp. art. 1381 C. civ.

A mai aratat că, deși capetele principale de cerere au cauze diferite, sunt în strânsă legătură datorită titlului comun - Nota de constatare nr. x, anulat prin Decizia nr. 1881/06.05.2015 pronunțată de Înalta Curte.

A criticat, de asemenea, și refuzul primei instanțe de încuviințare a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate.

1.4 Apărarea intimatului

Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute la art. 488 C. proc. civ., recurenta preluând în integralitate motivele formulate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi dezvoltată practic vreo critică față de soluția instanței.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului susținând că art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară introducerii cererii principale în anularea unui act administrativ, pornind de la ideea că, la data formulării cererii de anulare, reclamantul nu cunoștea întinderea pagubei.

Disp. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se aplică și în situația în care reclamantul a cunoscut întinderea prejudiciului înainte de data formulării cererii de anulare, dar nu a formulat capătul de cerere privind despăgubirile în cadrul acțiunii principale. În acest caz, recurenta are posibilitatea de a formula în mod distinct, ulterior, o acțiune separată pentru repararea prejudiciului, însă sub condiția imperativă a respectării termenului de prescripție de un an calculat de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Având în vedere faptul că, potrivit portal, just, acțiunea recurentei a fost depusă în data de 05.10.2015, ar însemna că aceasta a cunoscut prejudiciul cel târziu la data de 05.10.2014.

Recurenta a cunoscut în mod obiectiv întinderea pagubei cu mult înaintea datei de 05.10.2014 și, prin urmare, termenul de un an reglementat de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 era împlinit la data de 05.10.2015.

Singurul motiv de recurs invocat de recurentă îl reprezintă faptul că nu a cunoscut întinderea prejudiciului decât la data pronunțării deciziei ÎCCJ nr. 1881/06.05.2015, argument ce nu poate fi reținut din următoarele considerente;

A. Suma de 47.844,57 RON

Conform susținerilor din cererea de chemare în judecată, în data de 22.11.2012, în temeiul Notei de constatare nr. x, M.D.R.A.P. a reținut suma de 533.310,95 RON. Ulterior, ca urmare a cererii formulate de recurentă, în temeiul O.G. nr. 14/2013, această sumă a fost restituită de către M.D.R.A.P. în data de 27.11.2013.

Suma de 47.844,57 RON reprezintă dobânda penalizatoare aferentă sumei de 533.310,95 RON, calculată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 22.11.2012-27.11.2013.

Având în vedere că suma de 533.310,95 RON a fost reținută în data de 22.11.2012, acesta este momentul la care reclamanta cunoștea prejudiciul născut în sarcina sa și, implicit, momentul de la care începe să curgă termenul de un an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Atât timp cât suma cerută reprezintă doar dobânda calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, nimic nu împiedica reclamanta să solicite această dobândă la momentul formulării acțiunii având ca obiect anularea notei de constatare nr. x (dosar nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 29.03.2013).

B. Suma de 43.403.57 RON

La data 27.11.2013, reclamanta cunoștea faptul că a primit o sumă mai mică decât cea reținută și, în concluzie, acțiunea este formulată cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

C. Suma de 10.712,18 RON

Potrivit susținerilor recurentei, Nota de constatare nr. x a fost transmisă către ANAF, iar ca urmare a executării silite efectuate de aceasta, în data de 18.06.2013 s-au recuperat 203.061,30 RON.

Ulterior, la data de 10.02.2014, această sumă a fost restituită reclamantei.

Suma de 10.712,18 RON reprezintă dobânda penalizatoare aferentă sumei de 203.061,30 RON, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 18.06.2013-10.02.2014.

Susține că termenul de un an începe să curgă de la momentul la care, urmare a executării silite, recurenta a achitat suma de 203.061,30 RON (18.06.2013).

Data de 18.06.2013 este momentul la care recurenta a cunoscut existența prejudiciului și, în consecință, acțiunea formulată este prescrisă.

Această afirmație este susținută și de adresa înregistrată la sediul M.D.R.A.P. cu nr. 6784/30.01.2014, prin care recurenta solicita "returnarea sumei de 203.061,30 RON încasată în plus prin executare silită, împreună cu dobânda aferentă începând cu data de 18.06.2013".

Recurenta nu face dovada că a cunoscut prejudiciul doar de la data pronunțării deciziei ÎCCJ nr. 1881/06.05.2015.

Referitor la susținerea recurentei că instanța nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiza tehnică judiciară arată că instanța de fond nu a făcut decât să aplice prevederile art. 248 C. proc. civ.

Utilitatea probei cu expertiză contabilă ar putea fi pusă în discuția părților doar în măsura în care instanța de recurs, admițând recursul, ar trimite cauza spre rejudecare la fondul cauzei, raportat la faptul că prima instanță nu a antamat fondul.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind neîntemeiată excepția nulității recursului, a declarat recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.11.2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR s-au reținut în sarcina recurentei reclamante abateri de la legislația achizițiilor publice privind atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări nr. 10438/21.04.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L., s-a aplicat o corecție financiară de 10% din valoarea acestui contract de lucrări și s-a stabilit valoarea creanței bugetare în suma de 569.077,40 RON.

Recurenta reclamantă a solicitat instanței anularea acestei note de constatare și a deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva acesteia, dar prin sentința civilă nr. 3062/14.10.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea.

Ulterior, A.M.-P.O.R. a achitat recurentei reclamante, cu O.P. nr. x/27.11.2013, suma de 533.310,95 RON, din valoarea totală reținută de 569.077,40 RON.

Recursul recurentei reclamante formulat împotriva sentinței nr. 3062/14.10.2013 a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1881/06.05.2015, prin care a anulat actele administrative emise de M.D.R.A.P., respectiv nota de constatare și decizia de soluționare a contestației formulate împotriva acesteia.

Prin prezenta acțiune, recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatului pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la plata sumei de 101.960,32 RON, echivalent al folosinței capitalului ce i se cuvenea, sumă compusă din:

- suma de 47.844,57 RON reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 533.310,95 RON, calculată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 22.11.2012-27.11.2013;

- suma de 43.403,57 RON formată din suma de 35.766,45 RON, la care se adaugă dobânda penalizatoare în valoare de 7.637,45 RON, calculată pentru perioada 22.11.2012-30.09.2015 (suma de 35.766,45 RON reprezintă diferența dintre suma de 569.077,40 RON, stabilită prin nota de constatare și reținută de intimatul pârât, și suma de 533.310,95 RON achitată recurentei reclamante de A.M.-P.O.R., cu O.P. nr. x/27.11.2013);

- suma de 10.712,18 RON reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 203.061,30 RON, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, pentru perioada 18.06.2013-10.02.2014 (suma de 203.061,30 RON reprezintă debitul aferent notei de constatare, compus din suma de 163.108,26 RON - debit și suma de 39.953,04 RON - TVA).

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată, calificată de instanță ca fiind excepția prescripției, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

În acest sens a reținut că cererea formulată pe cale separată, de solicitare de despăgubiri, este o situație de excepție de la regula instituită de art. 8, coroborat cu art. 11 din legea nr. 554/2004, a acțiunii de plină jurisdicție, acțiune complexă care să conțină și capătul de cerere referitor la despăgubiri. Acțiunea prevăzută de art. 19 trebuie să fie în mod real motivată pe o situație obiectivă, determinată de imposibilitatea determinării întinderii prejudiciului la momentul introducerii cererii de anulare a actului administrativ, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoștință de întinderea pagubei și să respecte termenul de un an calculat în condițiile art. 19 din lege.

Potrivit art. 19, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data când acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Astfel, termenul de prescripție pentru cererea în despăgubire este condiționat de data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Curtea a reținut că, potrivit susținerilor reclamantei, a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva actelor administrative: nota de constatare nr. x/22.11.2012 și decizia nr. 6 din data de 12.01.2013, pe rolul Curții de Apel București, secția VIII a contencios administrativ și fiscal, formându-se dosarul x/2013

De asemenea, potrivit certificatului, la data de 06.05.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și a admis recursul declarat de U.A.T. Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 3062/14.10.2013 a Curții de Apel București, a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea actelor administrative contestate, respectiv nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/19.12.2012 și decizia nr. 6 din 10 ianuarie 2013.

Curtea a reținut că la momentul introducerii acțiunii de anulare a actelor administrative contestate, respectiv în anul 2013, reclamanta a cunoscut întinderea pagubei, respectiv dobânda la sumele pe care trebuia să le restituie autorității administrative, ca urmare a emiterii actelor administrative. Rezultă că termenul de un an este împlinit la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (01.10.2015) .

Chiar dacă s-ar lua în considerare data reținerii sumelor de autoritatea administrativă (respectiv 22.11.2012 - pentru suma de 47.844,57 RON, 27.11.2013 - pentru suma de 43.403,57 de RON și 18.06.2013 - pentru suma 10.712,18 RON), presupunând că autoritatea nu putea calcula anterior prejudiciul la momentul sesizării instanței de contencios administrativ, Curtea a reținut că și față de această dată, termenul de un an este împlinit.

Aceste sume reținute în baza actelor administrative contestate în acțiunea principală i-au fost restituite reclamantei la data de 27.11.2013 -pentru suma de 47844,57 de RON; 27.11.2013 - când a cunoscut că nu i-a fost restituită întreaga sumă - pentru suma de 43403,57 de RON; 10.02.2014 - pentru suma de 10712,18 RON). Astfel, și dacă s-ar lua în considerare că doar la momentul restituirii acestor sume se putea stabili întinderea prejudiciului, termenul de un an este împlinit.

Cum reclamanta nu a invocat intervenirea unor cauze de suspendare sau întrerupere, Curtea a constatat că acțiunea introdusă în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este prescrisă.

Curtea nu a putut reține susținerile reclamantei că termenul de prescripție curge de la momentul pronunțării deciziei de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că doar în acest moment a putut determina întinderea pagubei.

Înalta Curte constată că, în mod greșit, prima instanță a considerat că la data sesizării instanței cu prezenta acțiune era împlinit termenul de prescripție, care nu curge de la momentul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a deciziei de anulare a actelor administrative contestate de reclamantă.

În acest sens are în vedere disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).

Termenul în discuție "are în vedere tocmai acele situații în care, în momentul introducerii cererii în anulare a actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaște existența și întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent o acțiune în despăgubire. După soluționarea acțiunii în anulare, aceasta poate estima și pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziție un termen de un an pentru formularea unei astfel de acțiuni" (Decizia Curții Constituționale nr. 568/7.06.2007).

Până la momentul anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.11.2012 și a deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva acesteia nu se poate vorbi despre cunoașterea existenței unei pagube și, implicit, despre întinderea acesteia, astfel încât calcularea termenului de prescripție de la o dată anterioară pronunțării deciziei nr. 1881/06.05.2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită.

Referitor la suma de 47.844,57 RON, intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice susține că, întrucât suma de 533.310,95 RON a fost reținută în data de 22.11.2012, acesta este momentul la care reclamanta cunoștea prejudiciul născut în sarcina sa și, implicit, momentul de la care începe să curgă termenul de un an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Atât timp cât suma cerută reprezintă doar dobânda calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, nimic nu împiedica reclamanta să solicite această dobândă la momentul formulării acțiunii având ca obiect anularea notei de constatare nr. x (dosar nr. x/2013, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 29.03.2013).

Cu privire la susținerea că momentul de la care începe să curgă termenul de un an este data de 22.11.2012, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru că se putea vorbi despre producerea unui prejudiciu reclamantei numai în măsura în care actele administrative prin care a fost stabilită și menținută corecția financiară erau nelegale. Or, la data de 22.11.2012 - data emiterii notei de constatare prin care s-a stabilit cuantumul corecției financiare, această notă se bucura de prezumția de legalitate de care beneficiază orice act administrativ, astfel încât reclamanta nu avea posibilitatea de a aprecia asupra existenței și întinderii pagubei.

Mai mult, admisibilitatea cererii de despăgubiri, întemeiate pe disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare în contencios administrativ formulate în temeiul disp. art. 1 din lege. Astfel, o cerere prin care se solicită obligarea unei autorități publice la plata de despăgubiri materiale și morale, dar care nu este precedată de o acțiune în contencios administrativ formulată și soluționată în temeiul disp. art. 1 din lege, are un obiect pur patrimonial și nu este de competența instanței de contencios administrativ.

La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a administrației publice stă culpa acesteia, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în nesoluționarea unei cereri ori în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, culpa autorității publice, ca o condiție a răspunderii administrativ patrimoniale, se poate constata numai în cadrul acțiunii în anularea unui act administrativ tipic sau asimilat.

În consecință, nu se poate considera că de la data de 22.11.2012 începe să curgă termenul de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru sesizarea instanței cu o acțiune în despăgubiri, câtă vreme anterior acestei date nu a fost promovată și soluționată o acțiune având ca obiect anulare act administrativ, respectiv anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecției financiare și a deciziei de soluționare a contestației administrative.

Aprecierea că nimic nu împiedica reclamanta să solicite dobânda la momentul formulării acțiunii având ca obiect anularea notei de constatare nr. x nu poate fi reținută, din moment ce legiuitorul dă posibilitatea persoanei vătămate, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, să solicite repararea pagubei cauzate prin actul administrativ vătămător, ulterior sesizării instanței cu acțiunea în anularea actului administrativ. Aceasta înseamnă că reclamanta nu avea obligația de a se adresa instanței cu o singură cerere de chemare în judecată prin care să solicite atât anularea actului administrativ, cât și repararea pagubei suferite, în speță dobânda penalizatoare aferentă sumei de 533.310,95 RON, calculată pentru perioada 22.11.2012-27.11.2013.

În privința sumei de 43.403.57 RON, intimatul pârât arată că la data de 27.11.2013, reclamanta cunoștea faptul că a primit o sumă mai mică decât cea reținută și, în concluzie, acțiunea este formulată cu depășirea termenului de un an.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, într-adevăr, la data 27.11.2013, A.M.-P.O.R. a achitat recurentei reclamante, cu O.P. nr. x/27.11.2013, suma de 533.310,95 RON, din valoarea totală reținută de 569.077,40 RON, diferența rămasă de restituit fiind de 43.403.57 RON.

Însă, posibilitatea recurentei reclamante de a aprecia asupra existenței și întinderii prejudiciului constând în această sumă depinde tot de stabilirea caracterului nelegal al notei de constatare prin care a fost aplicată corecția financiară în cuantum de 569.077,40 RON, pentru că numai în acest caz recurentei reclamante trebuia să îi fie restituită și diferența de 43.403.57 RON.

Referitor la suma de 10.712,18 RON, intimatul pârât arată că, urmare a executării silite, în data de 18.06.2013 s-au recuperat 203.061,30 RON. Ulterior, la data de 10.02.2014, această sumă a fost restituită reclamantei, iar termenul de un an începe să curgă de la momentul la care, urmare a executării silite, recurenta a achitat suma de 203.061,30 RON, respectiv de la 18.06.2013.

Instanța de control judiciar apreciază că nici această susținere nu constituie un argument în sprijinul soluției de respingere a recursului, având în vedere că prejudiciul constând în dobânda aferentă acestei sume poate fi reținut doar în cazul dovedirii nelegalității actului administrativ în temeiul căruia s-a procedat la recuperarea prin executare silită a sumei de 203.061,30 RON. Or, această nelegalitate a fost stabilită prin decizia pronunțată de instanța supremă, la data de 06.05.2015, în soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă împotriva sentinței prin care i-a fost respinsă acțiunea.

În plus, se are în vedere și împrejurarea că suma la plata căreia recurenta reclamantă solicită a fi obligat intimatul pârât este reprezentată de dobânda penalizatoare reglementată de O.G. nr. 13/2011 care prevede la art. 1 alin. (3) că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

Fără a antama fondul litigiului, instanța de recurs reține că, potrivit prevederilor legale menționate, această dobândă poate fi solicitată de creditorul unei obligații bănești, or, nu se poate considera că, anterior anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, creanța invocată de recurenta reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată avea un caracter cert pentru a o îndreptăți să solicite obligarea debitorului - în speță, ministerul pârât, la plata acestui tip de dobândă.

În consecință, termenul de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 începe să curgă în cauză de la data pronunțării deciziei nr. 1881/06.05.2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizie care a statuat definitiv asupra nelegalității actului administrativ care a produs prejudicierea recurentei reclamante.

Critica privind respingerea de către prima instanță a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate nu poate fi primită, în condițiile în care soluționarea cererii de chemare în judecată s-a făcut în temeiul unei excepții procesuale care a făcut de prisos examinarea fondului cauzei, proba solicitată putând fi utilă și concludentă doar pentru soluționarea fondului litigiului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și având în vedere că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște împotriva sentinței nr. 30 din 8 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2018.