ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.01.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, A. și Avocatul Poporului, a formulat contestație împotriva Ordinului MApN nr. MP-660/02.07.2001 și cerere de reintegrare cu toate drepturile militare retroactive de la 30.06.2001.

Prin sentința nr. 2819 din 30 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, A. și Avocatul Poporului, ca fiind tardivă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că despre conținutul înscrisului contestat, ca și al actelor ce au stat la baza acestuia, a luat cunoștință abia în data de 02.06.2015, prin aprobarea accesului său la Registrul de valori al Curții de Apel București.

A susținut că termenul de introducere a acțiunii este respectat, în condițiile art. 11, alin. (1), lit. c) coroborat cu lit. b), respectiv 6 luni de la data la care reclamantul a luat act de refuzul de răspuns administrativ (20.07.2015), acțiunea fiind introdusă la18.01.2016.

Ordinul MP 660/02.07.2001 nici nu face mențiunea unei treceri in rezerva "la cerere", ci specifică neechivoc aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e), din Legea nr. 80/1995 -Statutul Cadrelor Militare:

"când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții în statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați in alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale".

Trecerea in rezervă la cerere are o altă încadrare legală - art. 85 alin. (1) lit. g), din Legea nr. 80/1995.

Pe calea excepției de nelegalitate reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a solicitat cercetarea legalității actului MP 660 din 02.07.2001 cu privire la vicii intrinseci și extrinseci ale acestuia, în special asupra efectului retroactiv de la data de 30.06.2001, sub semnătura conducătorului autorității (ex-ministrul A.).

Ca temei legal al acțiunii au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004 modif., art. 1 alin. (1) -(3) coroborate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) și art. 8 alin. (1); dispozițiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 54, art. 68, alin. (1)-(2) și urm. C. proc. civ., Carta Socială Europeană, art. 4 și art. 21.

A fost invocată de către pârât excepția tardivității cererii de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

În privința excepției tardivității, pe care a analizat-o cu prioritate, curtea de apel a apreciat că este întemeiată, reținând în primul rând caracterul individual al actului administrativ contestat.

În raport cu termenul prevăzut de lege pentru introducerea acțiunii în anularea actelor administrative cu caracter individual, a constatat ca fiind tardivă acțiunea reclamantului, iar față de soluționarea cauzei prin admiterea excepției tardivității, a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte excepții și susțineri invocate de părți.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea in tot a sentinței atacate ca fiind netemeinica, nelegala, in fapt o denegare de dreptate și o încălcare cu rea-credință a drepturilor fundamentale cetățenești prevăzute de Carta Socială Europeană, Art. l-Dreptul la muncă, Art. 9-Dreptul la orientare profesională; Art. 20, lit. a-accesul la angajare, protecția împotriva concedierii și reintegrarea profesională; ART. 21, lit. b-Dreptul la informare și la consultare; ART. 24 Dreptul la protecție în caz de concediere; ART. 29 Dreptul la informare și la consultare în procedurile de concediere colectivă; Legea nr. 74/1999, Carta Drepturilor Fundamentale UE (CDFUE), Art. l5-Libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă; Art. 20- Egalitatea în fața legii; Art. 27-Dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii; Art. 28-Dreptul de negociere și de acțiune colectivă; Art. 30-Protecția în cazul concedierii nejustificate; Art. 41 -Dreptul la bună administrare alin. (1)-(3); Art. 42-Dreptul de acces la documente; Art. 47-Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, Convenția EDO, Art. 6, para.l și Protocolul nr. 1 - protecția proprietății (gradul militar de ofițer activ profesionist - ca drept de proprietate), Constituția României nerevizuită, ART. 31, alin. (1) -(3) - Dreptul Ia informare, Legea nr. 182/2002 (fosta Legea nr. 23/1971), H.G. nr. 585/2002 (fost H.C.M nr. 19/14.01.1972), H.G nr. 781/2002 -privind informațiile clasificate, Legea nr. 10/1972 - Codul muncii (actuala Lege nr. 53/2003), Legea nr. 29/1990, Legea nr. 23/1971 și Decretul nr. 473 din 20 decembrie 1971, privind încheierea de angajamente de către candidații admiși sa urmeze instituțiile militare de învățământ și instituțiile civile de învățământ superior, pentru care cheltuielile de întreținere se suportă de Ministerul Forțelor Armate, Consiliul Securității Statului sau Ministerul Afacerilor Interne, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii rep.(ver. 2015) - la momentul intrării in posesia continutului actului nelegal al MApN de concediere colectivă, Legea nr. 80/1995 - Statutul Cadrelor Militare; Legea nr. 14/28.12.1972 privind organizarea apărării naționale, Art. 58, teza I, Decizia RIL nr. 8/2014 din 08.12.2014-ICCJ, anterioara datei de 02.06.2015 cu privire la nulitatea absolută a deciziei de concediere, în condițiile lipsei preavizului, Ordonanța nr. 7/1998.

În dezvoltarea motivelor de casare, a arătat recurentul că, față de toate încălcările normelor menționate, judecătorul fondului a preluat teza nelicită a unei singure excepții - tardivitatea acțiunii - și s-a pronunțat doar pe aceasta, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind tardiva.

Această excepție a fost ridicata de către apărarea intimatului A., cu abuz de drept procesual, deși intimații MApN și A. isi invocă propria turpitudine.

- Criticile de nelegalitate subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a incălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"):

Instanța a încălcat prevederile art. 14 alin. (3-5) și nu a pus in discuție excepția referitoare la forța majora și a refuzat cu rea-credință sa dea curs excepției de neconstituționalitate, ambele formulate de recurent.

Or, clarificarea constituțională este de o importanță determinantă pentru economia acestui proces, care are ca obiect tocmai anularea actului nelegal pe multiple motive tăinuite ilicit prin clasificare cu rea-credință.

Cu privire la excepția cauzei de forța majora, generată de scoaterea din circuitul legal de informare publica a Ordinului nr. MP-660/02.07.2001, a arătat recurentul că o ridicase tocmai in justificarea legala a împiedicării curgerii termenului de 6 luni pentru contestația actului, după trecerea termenului de 30 de zile de răspuns la procedura prealabila formulata in termenul legal.

A reiterat faptul că, raportat la data de 02.06.2015, acțiunea nu este tardiva, iar intre 02.07.2001 și 02.06.2015 a existat cazul de forța majora prin operațiunea de clasificare și arhivare a actului contestat.

Consideră recurentul că, începând cu data de 02.07.2015 - odată cu intrarea efectiva in posesie a conținutului actului contestat - s-a creat o situație juridica nouă, prevăzută de art. 7 și art. 1l din Legea nr. 554/2004 rep.

- Criticile de nelegalitate subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"):

Instanța a respins cererea pe o excepție (tardivitatea acțiunii), dar motivarea judecătorului retine o înlănțuire de situații de fapt inexacte, prin invocarea unor înscrisuri care se pretinde ca ar fi stat la baza emiterii actului (înscrisuri împotriva cărora recurentul s-a înscris in fals), a unei situații nereale, nedovedite cu înscrisuri contabile, a efectuării unor plați compensatorii.

A arătat, sub acest din urmă aspect, că a depus la dosar înscrisuri furnizate de MApN din care reiese că plățile lunilor iunie- august 2001 au fost de aproximativ 10% din câștigurile salariale ale ultimei luni de activitate, respectiv 800 RON, raportat la un câștig de circa 7.000 RON in lunile anterioare concedierii colective.

La fel de inexact și in contradicție vădită cu realitatea actului atacat, judecătorul retine - fără legătura cu tardivitatea - ca ar fi fost trecut in rezerva la cererea sa, deși însuși actul atacat retine incidența art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 care stipulează: "când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale".

În lege exista un text distinct cu privire la trecerea in rezerva la cerere: art. 85 alin. (1) lit. g) "la cerere, pentru motive bine întemeiate".

- Criticile de nelegalitate subsumate de recurent incidenței art. 488, alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"):

În ultimele 2 paragrafe de la pag. 11 a sentinței, judecătorul fondului face o trimitere la o decizie a ICCJ foarte veche (din anul 2009).

Nu împărtășește opinia judecătorilor naționali care confundă cauza (nelegala/legala) cu efectul, de cele mai multe ori secundar și/sau colateral.

Cetățeanul/angajatul profesionist contractual militar are dreptul legal la informare corectă, completă, precisă și in timp util asupra situațiilor care ii vizează.

A solicitat, în concluzie, recurentul admiterea recursului, casarea în tot a sentinței nr. 2819/30.09.2016, cu trimiterea cauzei la instanța competentă în vederea trimiterii excepției de neconstituționalitate la CCR și judecarea pe fond a cauzei.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimații pârâți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 2 februarie 2018, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

Prin încheierea de ședință din 7 martie 2018 au fost respinse motivat cererile recurentului reclamant de introducere în cauză a actualului ministru al apărării naționale, de sesizare a Secțiilor Unite ale ICCJ pentru schimbarea jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal și cererea de probe care vizau fondul litigiului.

III. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate a actului administrativ reprezentat de Ordinul MApN nr. MP-660/02.07.2001 solicitând anularea acestuia, precum și despăgubi pentru prejudiciul suferit prin emiterea actului vătămător.

Referitor la primul motiv de casare invocat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se reține că recurentul a susținut că judecătorul fondului se face vinovat de denegare de dreptate raportat la o multitudine de texte legale naționale și comunitare, critică pe care însă nu a dezvoltat-o pentru a arăta în ce au constat efectiv încălcările invocate.

În ceea ce privește susținerea că instanța de fond nu a pus în discuție "excepția" referitoare la forța majoră, Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă o excepție procesuală, ci o apărare care a fost analizată ca atare de judecătorul fondului, acesta stabilind în mod corect faptul că situația clasificării unui document nu era caz de forță majoră în sensul legii civile, în condițiile în care recurentul a cunoscut existența actului administrativ și toate elementele de conținut care îl priveau.

Nici "refuzul" judecătorului CAB de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată în dosarul de fond, aspect invocat atât prin cererea de recurs, cât și la termenul de judecată din 02.05.2018 în fața instanței de recurs nu este de natură să atragă casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât din încheierea de dezbateri de la 16.09.2016 reiese că instanța nu a refuzat sau omis să se pronunțe cu privire la această sesizare, ci a prorogat discutarea acesteia, considerând că nu vizează temeiul legal al excepției de tardivitate.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reamintește faptul că aceste dispoziții legale, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pertinente pe care se întemeiază soluția de admitere a excepției tardivității și de respingere, în consecință, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulțumesc pe recurentul reclamant și coincid în parte cu apărările pârâților, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Temeiul legal al trecerii în rezervă reținut de instanța de fond, ca și conținutul propriu-zis al actului administrativ sunt aspecte care nu au relevanță pentru stabilirea regularității învestirii instanței de contencios administrativ, respectiv pentru verificarea formulării în termen a acțiunii

La fel, este nerelevant cuantumul sumelor achitate recurentul lui la trecerea în rezervă, judecătorul fondului ținând seama în mod temeinic și legal de titlul cu care i-au fost achitate sumele (plăți compensatorii), iar nu de valoarea acestora.

Ultimul motiv de recurs invocat de recurent (reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) este, de asemenea, nefondat.

Astfel, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției tardivității prezentei acțiuni, Înalta Curte apreciază că - față de aspectul de necontestat că actul administrativ a cărui anulare se cere are caracter individual - în mod corect prima instanță s-a raportat la termenele stabilite de art. 11 din Legea nr. 554/2004 și la împrejurările concrete ale cauzei pentru a verifica legala sa învestire.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Ca urmare a trecerii în rezervă, recurentul a beneficiat, pe de o parte, de dreptul la pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, fiindu-i emisă decizia de pensionare (în care este indicat temeiul legal al ieșirii la pensie și ordinul MApN emis în acest sens și contestat în prezenta cauză), la data de 08.07.2001, iar pe de altă parte, de acordarea unor plăți compensatorii cuvenite cu ocazia trecerii în rezervă.

Prin urmare, efectele juridice ale ordinului emis s-au produs față de recurent încă din anul 2001, iar acesta nu se poate prevala de faptul că nu ar fi cunoscut existența și conținutul actului administrativ, întrucât - deși nu i s-a comunicat formal ordinul, în considerarea caracterului său de document clasificat - în fapt, i s-au adus la cunoștință încă de la nivelul anului 2001 toate elementele de conținut ale acestui act care priveau persoana sa (trecerea în rezervă, dreptul de pensie, dreptul la plăți compensatorii conform O.G. nr. 7/1998), iar nu abia la data de 02 iunie 2015, prin aprobarea accesului la Registrul de valori al Curții de Apel București.

Nu sunt deci întemeiate susținerile recurentului în sensul că până la 02.06.2015 nu a cunoscut conținutul actului administrativ contestat și că până atunci s-a aflat într-o situație de forță majoră care l-a împiedicat să introducă acțiunea în anulare în termenul prevăzut de lege, în mod temeinic și legal prima instanță a admis excepția tardivității acțiunii.

De altfel, nu poate fi ignorată în acest context împrejurarea că recurentul a solicitat în același an anularea ordinului de trecere în rezervă în cadrul dosarului nr. x al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea fiind respinsă în mod irevocabil ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, potrivit Deciziei nr. 7708/12.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, recurentul reclamant a mai solicitat anularea Ordinului nr. MP.660/2001 și prin acțiunea înregistrată la data de 04.01.2010 la Curtea de Apel București, acțiune respinsă, de asemenea, în mod irevocabil ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, instanța de recurs reținând în considerentele Deciziei nr. 1626/21.04.2015, pronunțată în dosarul nr. x, că "este adevărat că, la data emiterii sale, Ordinul nr. MP660/2001 nu i-a fost comunicat/înmânat recurentului-reclamant, reglementările militare R.G.1/1989 prevăzând doar modalitatea aducerii la cunoștință prin ordin de zi pe unitate, ceea ce în plan juridic echivalează cu notificarea acelui act administrativ. Ceea ce susține, de fapt, recurentul este faptul că nu se află în posesia actului în sine, nu și faptul că nu ar fi cunoscut conținutul Ordinului nr. MP660/2001. Drept urmare, recurentul a luat cunoștință de trecerea sa în rezervă, începând cu data de 02.07.2001, semnând pe statele de plată pentru sumele cuvenite în temeiul O.G. nr. 7/1998."

Or, formularea cu mult peste termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a plângerii prealabile, a cărei lipsă a fost deja sancționată în mod irevocabil de instanțele judecătorești, nu poate avea ca efect eludarea termenului de introducere a acțiunii, respectiv o "repunere în termen" care nu este prevăzută de lege.

În sfârșit, în ceea ce privește reiterarea prin întâmpinarea la recurs a excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției Avocatul Poporului și a excepției inadmisibilității cererii de intervenție forțată (chemare în judecată a altei persoane) a acestei instituții, invocate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că acestea nu au fost analizate de prima instanță, care a procedat cu prioritate la examinarea și apoi la admiterea excepției tardivității acțiunii formulate în contradictoriu cu toți pârâții chemați în judecată, iar intimatul Avocatul Poporului nu a formulat recurs împotriva acestei soluții.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2819 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2018.