ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3725/2011

Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ș.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea dosarului politic, secret și clasificat din 1979 și recunoașterea perioadei cât a fost îndepărtat din armată pe motive politice ca activitate continuă în armată. Prin sentința civilă nr. 3602 din 15 decembrie 2008, Tribunalul București, a admis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. La 2 iunie 2009, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea Ordinului 639 din 15 octombrie 1979 și a anexelor la acest ordin, a consecințelor trecute, prezente și viitoare, recunoașterea perioadei 15 octombrie 1979-19 septembrie 1991 ca activitate continuă în armată, precum și obligarea la plata de daune materiale și morale.

Hotărârea primei instanțe prin sentința civilă nr. 631 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului Ș.I. ca tardiv formulată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat o cerere de anulare a unui ordin de trecere în rezervă emis în anul 1979, neputându-se reține că nu a cunoscut măsura luată împotriva sa. Legea contenciosului administrativ sancționează atitudinea pasivă a reclamantului, or, în cazul de față, deși reclamantul cunoștea măsura încă din anul 1979, timp de mai bine de 20 de ani nu a contestat-o.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 5702 din 17 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Ș.I. împotriva sentinței civile nr. 631 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a apreciat că instanța de fond a reținut corect că acțiunea reclamantului, prin care se solicita anularea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C. nr. 639 din 15 octombrie 1979 de trecere în rezervă a recurentului-reclamant, este supusă termenelor de prescripție și de decădere prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că reclamantul a cunoscut existența ordinului, chiar dacă acesta nu i-a fost comunicat în materialitatea sa. A arătat Curtea că nu este de conceput ca un act administrativ să fie atacat în contencios subiectiv la aproape 30 de ani după ce a fost emis și și-a produs efectele. Or, în speță, după cum a reținut și prima instanță, reclamantul a rămas într-o stare de pasivitate și nu a contestat ordinul, deși în noul context istoric creat după 1990 a reintrat în cadrele active ale armatei. Înalta Curte a mai reținut că, în ipoteza în care se consideră victima unor persecuții de natură politică, recurentul-reclamant avea la îndemână alte remedii procesuale, reglementate prin Decret Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, O.U.G. nr. 214/1991 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, sau Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, acte normative care creează cadrul acordării unor reparații pentru persoanele care se încadrează în câmpul lor de reglementare, fără a implica, în mod necesar, anularea actului administrativ considerat abuziv. A arătat însă instanța de control judiciar că în cadrul prezentului litigiu nu poate fi reținută incidența Legii nr. 221/2009, așa cum a solicitat recurentul-reclamant prin precizările formulate în recurs, pentru că, potrivit art. 294 alin. (1), coroborat cu art. 316 C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi.

Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul Ș.I., cerere întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, ulterior, pronunțării deciziei contestate, a intrat în posesia copiei Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C. nr. 639 și al unui Dosar DCI/1979 arhivat la UM Pitești, în lipsa căruia nu și-a putut face o apărare adecvată.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. și prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Revizuentul a indicat motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. potrivit căruia „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”. Prima condiție impusă de textul legal menționat privește, așadar, hotărârea supusă revizuirii care, în situația în care este pronunțată de o instanță de recurs, trebuie să evoce fondul. Decizia nr. 5702 din 17 decembrie 2010 îndeplinește această cerință, pentru că, deși a respins recursul ca nefondat, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o proprie apreciere asupra situației de fapt și a prevederilor legale incidente pricinii. Cât privește înscrisul nou invocat în revizuire, acesta trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii supuse revizuirii, să fie determinant și să nu fi putut fi înfățișat în proces pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Or, înscrisurile invocate de către revizuent nu îndeplinesc această condiție. Astfel, Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M.C. nr. 639 din 15 octombrie 1979 a făcut deja obiectul unor acțiuni ale revizuentului prin care se solicita anularea acestuia, iar celelalte înscrisuri depuse nu sunt de natură a fi determinante pentru soluția criticată prin prezenta cerere de revizuire. Față de cele reținute se apreciază că nu sunt întrunite prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 326 alin. (3) din același act normativ se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.