ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând în contestația sa să se constate refuzul nejustificat de a i se recunoaște dreptul legitim de a fi admis ca membru B., urmare a activității desfășurate în calitate de artist amator în cadrul Casei de Cultură din Orașul Bistrița pe o perioadă de peste 10 ani de zile.

Prin sentința civilă nr. 19/2015 din 15.01.2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată față de B., în sumă de 1860 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile Legii nr. 8/2006).

Arată recurentul că sentința atacată este nelegală, nefiind prin conținutul său un act apt de a soluționa o situație de fapt și de drept în condițiile legii.

În opinia recurentului, față de probațiunea administrată și de modalitatea în care părțile au înțeles să își susțină pretențiile, acțiunea se impunea a fi admisă, fiind inexplicabilă concluzia instanței de fond și rațiunea pentru care a dispus respingerea cererii.

Recurentul-reclamant învederează că aspectele esențiale în argumentarea nelegalității și netemeiniciei sentinței Curții de Apel Cluj sunt atât aplicarea greșită a normelor de drept material, cât și insuficiența și nelegalitatea administrării dovezilor, respectiv modalitatea în care au fost interpretate aceste probe de către prima instanță.

Recurentul critică faptul că prima instanță a procedat la o judecată superficială, pe de o parte constatând ca fiind îndeplinită procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 și ca existând în cauză un subiect procesual pasiv care are calitatea de autoritate administrativă capabilă de a emite acte cu caracter administrativ (în speță B.), iar, pe de altă parte, apreciind că Uniunea funcționează și are dreptul să funcționeze la fel ca orice persoană juridică de drept privat, pe baza unui Regulament pe care îl poate institui în mod liber, fără a se raporta la prevederile Legii nr. 8/2006.

Arată recurentul că reținerile instanței de fond sunt contradictorii, pentru că fie Uniunea nu deține calitatea de organ administrativ, și atunci își poate institui și modifica Regulamentele interioare fără a se raporta în mod expres la anumite norme, fie deține calitatea de organ administrativ, și atunci este obligată să se organizeze și să funcționeze conform normelor în materie (inclusiv Legea nr. 8/2006).

Mai arată recurentul că nu este permis autorităților administrative să realizeze prin acte interne cu caracter administrativ derogări de la lege sau să creeze discriminări față de persoanele care solicită eliberarea acestor acte administrative.

În opinia recurentului, în situația în care prevederile extrem de clare ale Legii nr. 8/2006 instituie beneficiul legii, atât în favoarea artiștilor amatori, cât și a celor profesioniști, pe de o parte, precum și a artiștilor activi, cât și pensionari, pe de altă parte, fără restricții sau condiționări suplimentare, este inacceptabil ca o autoritate care funcționează în baza acestei legi să instituie printr-un act intern, posterior adoptării legii menționate, condiții suplimentare cu caracter discriminatoriu și nelegal.

Recurentul arată că reținerea instanței de fond, în sensul că reclamantul nu îndeplinește condițiile de aderare la B., este nelegală și insuficient motivată prin raportare la lege, iar nu la regulamentele interioare ale pârâtei.

În ce privește probele administrate constând în înscrisuri, recurentul arată că prima instanță a pronunțat soluția fără a lua în considerare recunoașterile provenind chiar de la pârâtă, în care se regăsesc mențiuni clare referitoare la faptul că deține pensionari printre membrii săi. În opinia recurentului, în situația dată instanța ar fi trebuit să administreze proba testimonială, prin audierea cel puțin a unui martor - persoană fizică aflată în situație identică cu reclamantul și care a reușit să dobândească calitatea de membru al Uniunii, pentru a verifica modul de punere în aplicare a prevederilor legale de către această autoritate administrativă.

În aceste condiții, arată recurentul, necesitatea administrării probei testimoniale s-a desprins din cursul cercetării judecătorești, necesitând a fi pusă în discuția părților în ședință publică.

În opinia recurentului, consecințele soluției pronunțate sunt evidente și generează o situație de nelegalitate și netemeinicie care nu poate fi înlăturată decât fie prin rejudecarea cazului cu suplimentarea probațiunii, fie prin modificarea în întregime a hotărârii de către instanța de recurs, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul apreciază ca nefondată măsura de respingere a acțiunii de către instanța de judecată pe motiv că acțiunea formulată este neîntemeiată raportat la prevederile Regulamentului B., fără a verifica principalul aspect solicitat și anume dacă acest Regulament și refuzul din partea Uniunii sunt acte administrative aflate în concordanță cu legea.

Recurentul concluzionează în sensul că instanța de fond a realizat o judecată superficială, echivalând susținerile pârâtei cu singura probă concludentă din dosar, într-o ramură de activitate atât de sensibilă cum este cea artistică, unde activitățile personalului și valorificarea pretențiilor de recunoaștere a unei activități desfășurate meritau cel puțin o analiză mai aprofundată.

Prin Raportul întocmit la data de 18 ianuarie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 1 iunie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Practic, recurentul nu formulează veritabile critici la adresa sentinței atacate, ci reiterează apărările formulate în fața Curții de Apel Cluj.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că reclamantul A. a formulat o cerere către pârâtă prin care a solicitat să devină membru B., depunând în acest sens o adeverință emisă de Centrul Cultural Municipal George Coșbuc, care atestă că a activat în cadrul formației de dansuri populare în calitate de dansator, în perioada 1953-1956 și ca solist vocal în cadrul corului aceleiași case de cultură, în perioada 1959-1968.

Cererea de aderare a fost respinsă de către pârâtă motivat de lipsa documentelor solicitate prin regulile de aderare la B., aceasta apreciind că adeverința emisă de Centrul Cultural Municipal Bistrița nu respectă prevederile legale de emitere, nefiind valabilă.

Prin sentința recurată în mod corect a reținut Curtea de Apel că reclamantul nu îndeplinește criteriile din regulamentul de aderare la B., întrucât, în calitate de artist amator ce a activat sporadic în cadrul grupului de amatori, nu poate dobândi calitatea de membru al B. decât dacă se încadrează în excepția prevăzută la art. 5 din regulament.

Instanța de fond a mai avut în vedere dispozițiile art. 7 din regulament, care se referă la conținutul dosarului personal, reținând că acesta trebuie să cuprindă și anume acte de studii în specialități muzicale sau conexe, diplomă de liceu de coregrafie, conservator, diplomă școală populară de artă sau adeverință emisă în original de instituția la care artistul a colaborat, care atestă perioada de activitate și funcția artistică, însoțită de dovezi ale activității declarate.

S-a reținut astfel în considerentele sentinței recurate că B. adoptă normele în baza cărora înțelege să primească un nou membru, iar persoanele care au intenția să devină membri trebuie să depună toate actele menționate de regulamentul în vigoare, neputând invoca o discriminare în raport cu alte persoane care au dobândit calitatea de membru în condițiile cerute de alt regulament.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art. 1 alin. (1) va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. S-a stipulat totodată că întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și exactității datelor consemnate în dovada calității de membru revine conducerii uniunii de creatori respective. Prin art. 16 din Statutul B. adoptat la data de 15.01.1995 s-a prevăzut că primirea în uniune nu este limitată nici ca număr și nici ca termen de înscriere, făcându-se pe bază de cerere însoțită de memoriu de activitate.

Pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții, prin Decizia nr. 1 din 11.05.2009 a președintelui B. au fost adoptate Regulile de aderare la B., care indică, între altele, documentele care au aptitudinea să demonstreze că solicitantul îndeplinește condițiile pentru a deveni membru al uniunii de creație.

Prin urmare, în mod corect a apreciat Curtea de apel, condiționarea de către B. a calității de membru de depunerea unor acte doveditoare cerute de regulamentul de aderare adoptat de această persoană juridică de utilitate publică nu este abuzivă, ea intrând în limitele obiectului de activitate ce sprijină creația interpretativă a muzicienilor din România.

Astfel, în opinia instanței de fond, dacă reclamantul consideră că se încadrează în noțiunea de artist interpret sau executant, noțiuni definite de art. 95 din Legea nr. 8/1997, trebuie să depună în scopul aderării la B. actele necesare înscrierii, potrivit regulamentului de aderare.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că cererea de chemare în judecată a fost depusă de reclamant înainte de îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau și anume să depună toate actele care să ateste calitatea de artist interpret, astfel încât dosarul să fie complet și să poată beneficia în calitate de membru al asociației de 50% pensie suplimentară, din cuantumul pensiei avute.

Formulând cererea de aderare la uniune, reclamatul a depus în privința activității artistice prestate la instituțiile culturale frecventate, o adeverință care certifică faptul că reclamantul a activat ca membru în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri populare "Cununa de pe Someș", în perioada anilor 1953-1956, dar și ca solist vocal în Corul Casei de Cultură în perioada 1959-1968, fără specificarea vreunui document care ar fi stat la baza emiterii acestei adeverințe, așa cum stipulează în mod expres Decizia nr. 1/11.05.2009 privind aprobarea Regulilor de Aderare la B.

Drept urmare, în mod corect a apreciat pârâta că adeverința depusă de reclamant nu respectă prevederile O.G. nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor, iar informațiile din această adeverință au fost infirmate tot de către emitent prin Adresa nr. x/2012.

Acest lucru a fost comunicat reclamantului prin Adresa nr. x/2012 .

Din corespondența purtată de B. cu reclamantul rezultă, fără putință de tăgadă, că toate înscrisurile depuse de acesta au fost analizate de către B. Acest lucru a fost comunicat de B. la data de 10.07.2013, prin Adresa nr. x/2013.

Reclamantul nu a dat însă curs solicitărilor B. de completare a dosarului în vederea obținerii calității de membru al asociației și implicit a pensiei suplimentare de 50%, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile necesare pentru a adera la B., prevăzute în "Regulamentul de aderare" al asociației, valabil la data depunerii cererii de aderare, reclamantul nu putea obține calitate de membru.

În condițiile în care B. i-a comunicat recurentului-reclamant deficiențele documentației depuse de acesta în vederea aderării la asociație, iar reclamantul nu a înțeles să le remedieze/completeze, pârâtei nu-i poate fi imputat refuzul de soluționare a cererii.

Consiliul Director al asociației, în lipsa documentelor justificative care să ateste calitatea de artist interpret, a statelor de plată în această calitate, contracte încheiate în calitate de artist interpret și implicit dovezi că a contribuit la bugetul de asigurări sociale în calitate de artist interpret, a apreciat în mod corect că nu își poate asuma răspunderea pentru a-i acorda acestuia calitatea de membru și implicit pensie suplimentară de la bugetul de pensii al statului.

Ca atare, nesoluționarea cererii de către B. este consecința directă a pasivității recurentului-reclamant, care nu a înțeles să o completeze cu înscrisurile solicitate prin Adresa nr. x/2013 (dovadă certă a analizării dosarului de către B.).

Cu privire la așa-zisa discriminare creată între persoane care au desfășurat aceeași activitate, în aceeași perioadă și în aceleași condiții, unora acceptându-li-se cererea de a deveni membru B., iar altora nu, nu poate fi vorba de o discriminare, atâta timp cât au fost aplicate tuturor aceleași reguli de aderare valabile la momentul depunerii cererii.

Este vorba doar despre regimul juridic diferit aplicabil cererii ca urmare a decalajului de timp între momentele înregistrării cererii reclamantului și momentul înregistrării cererilor altor persoane, care au fost soluționate favorabil în temeiul Regulamentului de aderare la B. în vigoare la momentul respectiv.

Înalta Curte constată, astfel, că prin corespondența purtată cu recurentul-reclamant intimata a demonstrat voința de a-i rezolva cererea, comunicându-i documentele care lipsesc, aspecte care dovedesc intenția intimatei de a rezolva solicitarea formulată de recurent, neexistând premisele unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul legii contenciosului administrativ, câtă vreme intimata-pârâtă nu și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea reclamantului.

În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că refuzul pârâtei de a recunoaște reclamantului calitatea de membru nu este nejustificat, deoarece acesta nu a depus actele menționate în regulamentul de aderare, motiv pentru care acțiunea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

În ceea ce privește cererea intimatei-pârâte B. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în raport de soluția pronunțată și reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, urmează a o admite în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 19/2015 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 1860 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2017.