ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1460/2018

Ședința publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, la data de 28.09.2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta societatea C. S.A., prin Sucursala Bistrița, să se constate ca fiind clauze abuzive următoarele articole din contractul de credit nr. x din 03.05.2007: art. 5 care prevede:

"după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile Băncii, la care se adaugă. 1.20 pp. (total 10.95+1.20)" art. 6 prevede:

"dobânda anuală efectivă (DAE), la data semnării prezentului contract, este de 18,12% pe an, în DAE fiind incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri (viitoare semnării contractului); art. 7 prevede:

"nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .dacă sunt întârzieri de până la 31 zile se adaugă 1 punct procentual la dobânda de la punct. 5 din contract…dacă sunt peste 31 zile se adaugă 3 puncte procentuale la dobânda de la art. 5 din contract; art. 8 prevede:

"dobânda majorată în funcție de serviciul datoriei în cazul creditelor restante ...până la 30 de zile și peste 30 zile se adaugă încă 7 puncte procentuale față de dobânda stabilită la punctul 5 din contract" art. 9 prevede:

"Banca percepe următoarele comisioane: comision de plată anticipată exprimată în procente fără a se putea deduce la care suma se raportează, comision de acordare credit 0.95% flat, comision de administrare 16,60 RON lunar reprezentând un procent de 0.50% din valoarea creditului, comision de transformare de 0.50% flat, comision de urmărire riscuri 92,96 lunar, cu consecința eliminării lor, stabilirea unei dobânzi fixe pe perioada rambursării creditului și recalcularea costurilor acestuia după eliminarea clauzelor abuzive și restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus ori, în subsidiar, compensarea cu rate ulterioare; cu cheltuieli de judecată pentru cei ce se opun admiterii prezentei acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 3290/2016 din data de 27 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., prin Sucursala Bistrița; s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. b), c) și f) din contractul de credit nr. x/03.05.2007 încheiat între părți; au fost respinse cererile reclamanților de constatare a nulității absolute a clauzelor prevăzute la pct. 5, 6, 7, 8, 9 lit. a), d) și e) din contractul de credit nr. x/03.05.2007 încheiat între părți, ca neîntemeiate; a fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma percepută cu titlu de comision acordare credit, comision de administrare și comision de urmărire riscuri de risc în temeiul contractului de credit nr. x/03.05.2007 încheiat între părți, în cuantum total de 10.394,92 RON; a fost respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON; a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.119,22 RON, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta C. S.A. prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul, admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii de restituire a sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată; respingerii cererii de chemare în judecată în întregime în rest; obligarea intimaților - reclamanți, în temeiul art. 451 și urm. C. proc. civ., la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată antrenate de soluționarea prezentei cauze (fond și apel).

Prin decizia civilă nr. 283/2017 din 30.03.2017, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3290 din data de 27 septembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu reclamanții-intimați A. și B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și/sau pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze (fond, apel și recurs), conform art. 451 C. proc. civ. și urm., potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosarul cauzei și potrivit dovezilor depuse în fond și în apel.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 279/2017 din 5.12.2017, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Cluj, reținându-se dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., art. 483 alin. (3) și (4), art. 96 pct. 3 din același cod.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 29 ianuarie 2018.

La 24 aprilie 2018 recurenta-pârâtă C. S.A. a depus la dosar note scrise și practică judiciară, arătând că instanța competentă material să soluționeze recursul este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 30.03.2017, deci anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial, așa încât efectele sus-menționatei decizii nu sunt aplicabile.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficiență și conținut dispoziției cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 283/2017 din 30 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.