ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4518/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila în data de 01 aprilie 2016, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.A. în temeiul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 republicată, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 din contratul de credit nr. x din 23 mai 2008 care prevede că la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 4,95 % pe an fixă în primele 6 luni,urmata de o rata a dobânzii de 7,95% pe an fixa pentru următoarele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 18 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la punctul 6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile C. la care se adaugă 0,00 pete procentuale; al clauzei prevăzute la art. 5 din contractul de credit care prevede că Dobânda anuală efectivă (DAE) la data semnării prezentului contract este de 7,95% pe an, în DAE sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației de acordare credit si de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viată, comisionul de urmărire riscuri, precum si alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract, al clauzei prevăzute la art. 8 din Contractul de credit care prevede comision de acordare credit de 2,5% flat, anularea acestor clauze, repunerea părților în situația anterioară; obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor încasate nelegal de reclamanți, (cu caracter excedentar al dobânzii), obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate nelegal de la data încheierii contractului de credit și până la plata efectivă a acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5661 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

S-a admis în parte cererea având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.

S-a constatat caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5 teza II și III (referitor la dobânda variabilă), art. 6, art. 7 și art. 8 lit. b) și c) din condiții speciale la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 23 mai 2008.

S-a respins cererea în rest.

S-a luat act că reclamanții solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile au declarat apel reclamanții A. și B. pe motiv că este netemeinică și nelegală.

Împotriva aceleași sentințe a formulat apel, în termen legal, și pârâta C. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2018 Tribunalul Brăila a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții A. și B. și, de asemenea, a respins ca nefondat și apelul declarat de pârâta C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 15 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Brăila, în termen legal, a declarat recurs pârâta C. S.A. București, solicitând în esență, admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate urmând ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii de apel formulată de C. și obligarea reclamanților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 277/R din 23 mai 2018, a admis excepția de necompetență materială.

A declinat competența de soluționare a recursului civil declarat de pârâta C. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 15/25.02.2018 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 15/Aciv din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.