ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2018

Ședința publică din data de 01 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9688 din data de 21.12.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Botoșani a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A și S.C D. S.R.L.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 5 alin. (2) teza II din condițiile speciale ale contractului de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007, care prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile C.., la care se adaugă 1,50 p.p. și art. 9 lit. b) referitor la comisionul de administrare în cuantum de 15,10 euro lunar, din condițiile speciale ale contractului de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007, precum și al clauzelor contractuale de la pct. 2.10.a, pct. 2.11.a și pct. 3.9 din condițiile generale ale contractului de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007.

Totodată a constatat nulitatea absolută a acestor clauze.

A dispus înlăturarea din contractul de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007 a clauzelor constatate abuzive.

A obligat C.. S.A. să modifice clauzele de la punctul 5 din contractul de credit în sensul în care, dobânda contractuală este în cuantum de 7,4 % pe an și este fixă.

A obligat pârâta C.. S.A. să restituie reclamanților suma de 6.350,66 euro cu titlu de dobândă calculată în plus, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective.

A obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 392,60 Euro reprezentând comision de administrare, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective.

A obligat C.. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare. A obligat reclamanții la plata către stat a sumei de 1000 RON reprezentând onorariu provizoriu de care au fost scutiți prin încheierea civilă din 15.12.2015 având ca obiect ajutor public judiciar și la plata către stat a sumei de 850 RON cu reprezentând diderență onorariu expert de care au fost scutiți reclamanții prin Încheirea civilă din 18.10.2016 având ca obiect reexaminare ajutor public judiciar.

A obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 4.300 RON cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel S.C. D., calea de atac fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2017, prin care a solicitat admiterea apelului desființarea sentinței apelate.

Împotriva acestei sentința a mai formulat apel și C. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 466 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea apelului în sensul schimbării încheierilor prin care au fost respinse excepțiile invocate prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1002A din 06 octombrie 2017 a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentare invocate de intimați.

A admis apelurile declarate de către apelantele-pârâte D. S.R.L. și C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 9688 din data de 21.12.2016 pronunțată de Judecătoria Botoșani în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B..

A schimbat în parte sentința atacată în sensul că:

- a înlăturat dispozițiile de obligare a C. să modifice clauzele de la punctul 5 din contractul de credit în sensul în care, dobânda contractuală este în cuantum de 7,4 % pe an și este fixă;

- a schimbat dispozițiile privind obligarea C. la plata diferenței de dobândă calculată în plus, în sensul că obligă C. la plata sumei de 750 (euro), echivalentul în lei….

- a înlăturat din sentință dispozițiile privind constatarea caracterului abuziv a comisionului de administrare și obligarea la restituirea acestuia;

- a înlăturat obligarea C. de emitere a unui nou grafic de rambursare.

A obligat intimații la plata către fiecare apelantă a câte 274 RON reprezentând cota de 1/3 din taxa judiciară de timbru.

A păstrat restul dispozițiilor din sentința atacată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenții-reclamanți B. și A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 02 februarie 2018.

Dosarul a fost înaintat de către Tribunalul Botoșani spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa emisă la 30 ianuarie 2018.

La termenul din 1 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

In absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoșani.

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Botoșani revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. și C. S.A. împotriva deciziei nr. 1002 A din 06 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.