ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3382/2018

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2887 din data de 19.03.2015, Judecătoria Botoșani a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L, a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 5 alin. (2) teza II care prevăd că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile D., la care se adaugă 1,20 p.p., pct. 6 care prevede că nivelul dobânzii curente la credite se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului și pct. 7 din condițiile speciale ale contractul de credit bancar nr. 841 din 18.09.2007 precum și al clauzelor contractuale de la pct. 2.10.d și pct. 2.11.b, pct. 3.1, pct. 3.3 și pct. 3.9 și pct. 8.4 din condițiile generale de creditare ale contractul de credit bancar nr. 841 din 18.09.2007 și a constatat nulitatea absolută a acestor clauze. A fost obligată D. S.A. să modifice clauzele de la punctul 5 din contractul de credit în sensul în care, dobânda contractuală este formată din marja fixă, stabilită inițial prin contractul de credit bancar nr. 841 din 18.09.2007 plus EURIBOR. A mai obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 5.689,84 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, reprezentând dobândă calculată în plus, a sumei de 534,1 euro echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, reprezentând comisionul de administrare achitat și a sumei de 764 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plății efective, achitate cu titlu de comision acordare credit. A obligat D. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare și a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Sumele de 2.200 RON reprezentând diferența de onorariu cuvenit expertului tehnic E. de care au fost scutiți reclamanții prin încheierea din 02.10.2014 și de 975 RON reprezentând diferența de onorariu cuvenit expertului tehnic E. de care au fost scutiți reclamanții prin încheierea din 05.11.2014 au rămas în sarcina statului. Totodată a luat act de renunțarea la judecată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F..

Prin decizia nr. 884 din 10 mai 2016 Tribunalul Botoșani, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de apel în numele apelantei C. S.R.L. București. A anulat cererea de apel formulată de C. S.R.L. București împotriva sentinței civile nr. 2887 din 19.03.2015 în temeiul art. 82 alin. (1) din Noul C. proc. civ.. A respins ca inadmisibil apelul declarat de D. S.A. București în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 2887 din 19.03.2015 în contradictoriu cu intimații F., A. și B.. A respins ca nefondată excepția tardivității apelului declarat de D. S.A. - Sucursala Botoșani. A admis apelul declarat de D. S.A. prin D. S.A. București și a modificat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea formulată reclamant în contradictoriu cu D. - Sucursala Botoșani ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință și înlătură dispozițiile prin care D. S.A a fost obligată să modifice clauzele de la pct. 5 din contractul de credit precum și la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. C. S.R.L. București care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava. Instanța, din oficiu a invocat excepția privind necompetența materială a instanței în soluționarea recursului pe care a admis-o și a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 884 din 10 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.