ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4508/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3917 din 20 mai 2016, Judecătoria Botoșani a admis acțiunea având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamanții A., și B., în contradictoriu cu pârâta, S.C. C. S.A., a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 5 referitoare la dobânda variabilă, art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de acordare și art. 9 lit. c), referitoare la comisionul de administrare, din condițiile speciale ale contractului de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007 și a constatat caracterul fix al ratei dobânzii curente lunare la valoarea de 7,4% conform art. 5 din contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007.

Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei, C. S.A. să modifice contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007 cu toate anexele sale și actele adiționale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin prezentul dispozitiv, a constatat că reclamanții au plătit în favoarea pârâtelor, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani constând în diferența de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părți prin contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007 și dobânda efectiv încasată de bancă în mod nelegal în temeiul cauzei abuzive constatate de la pct. 5 referitoare la dobânda variabilă, comision de acordare și comision de administrare lunară prevăzute la art. 9 lit. a) și lit. c), din) contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007, a obligat pârâta C. S.A., să plătească reclamanților, sumele încasate cu titlu de diferența de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părți prin contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007, și dobânda efectiv încasată de bancă în mod nelegal în temeiul cauzei abuzive constatate de la pct. 5 referitoare la dobânda variabilă, în cuantum de 6.600 euro, comision de acordare în valoare de 810 euro și comision de administrare lunară, în valoare de 1.710 euro de la data achitării lor către pârâtă și până la data constatării acestor clauze ca fiind abuzive, inclusiv dobânda legală aferentă acestor sume, așa cum le-au precizat părțile la data pronunțării prezentului dispozitiv și a dispus obligarea reclamantului să plătească pârâtei C. S.A. suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, în urma compensării cheltuielilor judiciare.

Prin decizia nr. 2292 A din 05 decembrie 2016 Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. București în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3917 din 20 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. x/2015, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a respins acțiunea în ce privește clauza prevăzută la art. 9 lit. c), a) înlăturat constatarea caracterului fix al dobânzii curente, a respins capătul de cerere referitor la modificarea graficului de rambursare, a înlăturat constatarea că reclamanții au plătit în favoarea pârâtelor, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani încasate cu titlu de comision de administrare și a înlăturat obligarea pârâtei C. să plătească reclamanților suma de 1.710 Euro - comision de administrare, precum și dobânda legală aferentă sumelor încasate cu titlu de diferență de dobândă și comision de acordare.

A păstrat restul dispozițiilor din sentința care nu sunt contrare prezentei decizii și a obligat intimații-reclamanți să plătească apelantei-pârâte suma de 171,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel (parțial taxa judiciară de timbru).

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea în totalitate a deciziei recurate și menținerea soluției date de Judecătoria Botoșani ca fiind legală și temeinică.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 86 din 18 mai 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava invocate din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect recursul declarat de reclamanții A. și B., împotriva deciziei nr. 2292A din 05 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, intimată fiind C. S.A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 2292 - A din 05 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.