ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1992/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. x/2013, pe rolul Judecătoriei Bistrița, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta CEC Bank S.A. - Sucursala Bistrița, solicitând:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007 autentificat sub nr. x din data de 9 august 2007 de către notarul public B., pentru lipsa totală a consimțământului reclamantei la încheierea acestui contract de ipotecă, lipsă ce rezultă din falsificarea semnăturii reclamantei și a soțului său, C., ca efect al constatării nulității absolute a Contractului de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007, autentificat sub nr. x din data de 9 august 2007 de către notar public B.;

- să se dispună radierea dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtei S.C CEC BANK S.A - Sucursala Bistrița, sub CI din CF nr. x-C1-U8 Bistrița, provenită din conversia de pe hârtie a C.F nr. x cu nr. top. xl/d/44,

- înscrierea în fals cu privire la contractul de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007, autentificat sub nr. x din data de 9 august 2007 de către notar public B.

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 953 din C. civ. din 1864.

Prin sentința civilă nr. 7384 din data de 3 octombrie 2014, Judecătoria Bistrița, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 11 noiembrie 2014.

La 28 ianuarie 2015, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Biroului Executorului Judecătoresc Manchevici Marin, a Biroului Notarului Public B. și a numitei D..

Prin sentința civilă nr. 386 din data de 12 iulie 2017, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă, ulterior modificată, având ca obiect constatare nulitate act și a respins celelalte capete de cerere ale acțiunii precizate.

Împotriva acestei hotărâri, A. a declarat o cale de atac, pe care a intitulat-o "recurs", solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la secția Civilă a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Prin decizia civilă nr. 105 din 11 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 4990 din 20 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a căii de atac declarate de A. împotriva sentinței civile nr. 386 din data de 12 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Ulterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2013*, fiind recalificată calea de atac inițială, formulată de reclamanta A., ca apel.

Prin decizia civilă nr. 349/2019 din 10 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 386 pronunțată la data de 12 iulie 2017 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei civile mai sus menționate a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu îndrumarea de a face corecta aplicare a dispozițiilor art. 946 C. civ. din 1864 și ale art. 35. alin. (2) din Codul familiei, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu dispoziția de a completa proba cu expertiza grafoscopică, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

După prezentarea parcursului procesual al cauzei și a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (2) din Codul familiei, deoarece, grevarea cu sarcini reale a unui bun constituie un act de dispoziție, care putea fi încheiat numai cu acordul ambilor soți, iar în lipsa consimțământului pretinsului garant, C., actul astfel încheiat este lovit de nulitate absolută.

A arătat că prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză nr. x din data de 10 februarie 2017, apreciind că scriptele de comparație utilizate la realizarea lucrării de expertiză nu sunt contemporane cu înscrisul criticat, ceea ce ar conduce la neconcludența probei. Ca urmare, prima instanță a conturat o stare de fapt diferită de cea reală, ajungând la o reprezentare eronată a contextului factual al cauzei, cu consecința pronunțării unei soluții netemeinice.

A precizat că instanța de apel a pus în discuție, din oficiu, oportunitatea refacerii expertizei grafoscopice privind semnătura garantului C., sub condiția prezentării altor înscrisuri ce poartă semnătura acestuia, mai recente decât cele avute în vedere la efectuarea primei expertize.

Astfel, reclamanta a identificat și depus spre expertizare pașaportul garantului C. cu nr. x și cu valabilitate 7 iulie 1998 - 7 iulie 2003, susținând că este greșită afirmația instanței de apel cum că apelanta "nu a putut pune la dispoziția instanței înscrisuri despre care să poată susține motivat că poartă semnătura defunctului", deoarece este de notorietate faptul că semnătura de pe pașaport este dată de titularul actului în fața funcționarului care emite pașaportul, nefiind posibilă aplicarea semnăturii de către o altă persoană.

În aceeași ordine de idei, recurenta-reclamantă a susținut că este eronată soluția primei instanțe, potrivit căreia, concluzia raportului de expertiză, în ceea ce privește semnătura lui C., trebuie înlăturată, întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Totodată, a considerat greșită soluția instanței de apel potrivit căreia, noul înscris prezentat nu ar justifica refacerea sau completarea probei cu expertiza grafoscopică, din moment ce, pe lângă înscrisurile evident contemporane cu actul defăimat (care au fost avute în vedere la expertiza efectuată în cadrul judecății în primă instanță), reclamanta a pus la dispoziție un înscris a cărui autenticitate este imposibil de contestat, conținând o semnătură aparținând aceluiași autor, lucru observabil la o simplă examinare vizuală.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel, similar primei instanțe, a aplicat greșit atât dispozițiile art. 946 C. civ. din 1864, potrivit cărora existența consimțământului constituie o condiție de valabilitate a convenției, cât și prevederile ale art. 35 alin. (2) din Codul familiei, care sancționează cu nulitatea absolută actul prin care se grevează cu sarcini reale bunul aflat în proprietatea comună a soților, fără a exista consimțământul ambilor soți.

În temeiul celor mai sus arătate, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și să se caseze hotărârea recurată.

De asemenea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța de recurs să statueze, cu forță obligatorie pentru instanța de apel, în sensul că, pe baza probatoriului administrat în cauză, se constată lipsa consimțământului lui C. la încheierea contractului de ipotecă nr. 1545 din data de 8 august 2007 (cu privire la art. 946 C. civ. din 1864) și existența motivului de nulitate absolută a aceluiași contract (cu referire la art. 35 alin. (2) din Codul familiei).

În ceea ce privește petitul principal al prezentului recurs, recurenta-reclamantă a apreciat că proba științifică administrată în fața primei instanțe este cu totul îndestulătoare pentru a se constata, cu certitudine, lipsa consimțământului defunctului C. la încheierea contractului de ipotecă.

A precizat că la efectuarea expertizei au fost avute în vedere înscrisuri contemporane cu actul a cărui anulare se solicită, respectiv înscrisuri semnate de C. în anii 2005, 2006 și 2008, așadar, în perioade imediat anterioare și imediat ulterioare datei la care s-a semnat actul contestat.

În opinia recurentei, validitatea și corectitudinea concluziilor unei expertize grafoscopice nu sunt condiționate de utilizarea unor scripte de comparație redactate sau semnate în aceeași zi cu înscrisul expertizat, ci trebuie avute în vedere scripte emise într-o perioadă de timp suficient de apropiată cronologic de data emiterii înscrisului contestat, încât să se poată presupune, în mod rezonabil, că între timp nu a intervenit o modificare a caracterelor scrisului sau a semnăturii persoanei care le-a realizat.

Or, recurenta-reclamantă a considerat evident că o persoană adultă nu își modifică scrisul și semnătura în mod dramatic, pe parcursul unui interval de timp de 3 ani, astfel încât scriptele de comparație din intervalul 2005-2008 să nu fi fost apte a susține o concluzie corectă a raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât, aceste scripte datează atât din perioada anterioară, cât și din perioada de după data înscrisului contestat.

Recurenta-reclamantă a opinat că la data de 8 august 2007, C. nu putea avea o semnătură diferită de cele aplicate pe scriptele de comparație.

A susținut că nu este întemeiată nici aserțiunea potrivit căreia concluziile expertizei nu se coroborează cu alte probe aflate la dosar, deoarece, instanța de judecată a încuviințat administrarea probei în condițiile art. 330 C. proc. civ., statuând astfel asupra necesității, pertinenței și utilității probei, în aceste condiții nemaifiind posibil (și nici permis de dispozițiile procedurale) a se trece peste concluziile expertizei, cât timp dezlegarea cauzei nu este posibilă fără a se ține seama de acestea.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat ca, trimițând cauza spre rejudecare instanței de apel, instanța de recurs să dea eficiență concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 23 din data de 10 februarie 2017 realizat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj în cursul judecății de primă instanță, să constate că la încheierea contractului de ipotecă a lipsit consimțământului soțului coproprietar C., și să dispună soluționarea cauzei în baza probatoriului deja administrat, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 946 C. civ. din 1864 și art. 35 alin. (2) din Codul familiei.

În ceea ce privește petitul subsidiar al prezentului recurs, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a pus în discuție, din oficiu, refacerea sau completarea probei științifice, sub condiția identificării altor înscrisuri semnate de C., față de cele avute în vedere de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj la realizarea raportului de expertiză criminalistică nr. 23/10.02.2017.

Cu toate acestea, după înfățișarea pașaportului lui C., instanța de apel a statuat că înscrisul "nu oferă elemente suficiente de comparație a semnăturilor pentru a putea face o nouă analiză asupra semnăturii .defunctului", soluție pe care recurenta o consideră greșită, pentru motivele arătate mai sus.

În cazul în care instanța de recurs ar aprecia, asemenea instanței de apel, că, pentru a fundamenta o soluție legală în cauză, temeinicia concluziilor raportului de expertiză criminalistică trebuie întărită prin examinarea altor înscrisuri, recurenta-reclamantă a solicitat luarea în considerare, de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, a pașaportului lui C., în scopul de a se verifica faptul că, nici într-o perioadă mai îndelungată de timp (1998 - 2008) semnătura lui C. nu a suferit modificări, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că semnătura din data de 8 august 2007, diferită de toate celelalte examinate, nu îi aparține acestuia, contractul de ipotecă nr. 1545 din 8 august 2007 fiind încheiat fără consimțământul său.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 25 septembrie 2019, intimatul-pârât Biroul Individual Notarial B. a solicitat, în esență, respingerea recursului formulat de recurenta A. împotriva decizii civile nr. 349/2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, pe care intimatul-pârât a considerat-o temeinică și legală.

A solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor considerând recursul declarat ca fiind admisibil.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 30 aprilie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat recurenta-reclamantă și a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 din Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin rezoluția din data de 21 mai 2020, Înalta Curte, constatând încetarea efectelor Decretelor nr. 195/2020 și nr. 240/2020 privind instituirea și, respectiv, prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a dispus repunerea cauzei pe rol și a fixat termen în ședința publică din data de 15 octombrie 2020, pentru reluarea judecății.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Litigiul de față are ca obiect acțiunea formulată de recurenta-reclamantă, prin care, în esență, se solicită constatarea nulității unui contract de ipotecă, motivat de lipsa consimțământului semnatarilor la încheierea acestui contract, sens în care s-a susținut că semnăturile aplicate pe act nu aparțin recurentei-reclamante A. și soțului său, C., în prezent decedat.

În cauză, situația de fapt stabilită de instanțele de fond, potrivit probelor administrate și interpretării acestora, este contrară susținerilor recurentei-reclamante, întrucât s-a reținut că aceasta și soțul ei, defunctul C., au semnat, în calitate de garanți ipotecari, contractul de ipotecă încheiat la data de 8 august 2007 în fața notarului public B. autentificat sub nr. x având ca obiect imobilul apartament cu 4 camere situat în Bistrița, str. x ap. 44, pentru garantarea împrumutului acordat debitorului S.C. E. S.R.L. prin contractul de credit nr. x din aceeași dată.

Concomitent, s-a stabilit că recurenta deținea, la data semnării contractelor de credit și, respectiv, ipotecă, calitatea de asociat al împrumutatei S.C. E. S.R.L, contractul de credit fiind semnat de fosta noră a recurentei, D., în baza unei procuri speciale de reprezentare, autentificată, semnată de recurentă. În baza aceleiași procuri, mandatara împrumutatei S.C. E. S.R.L. a semnat și un alt contract de ipotecă, nr. 1544 din data de 8 august 2007, autentificat de același notar public mai sus menționat, având ca obiect un imobil teren aparținând societății împrumutate.

Instanțele de fond au mai reținut, în ceea ce privește situația de fapt, că prin raportul de expertiză criminalistică nr. 135 din data de18 iulie 2016 emis de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj s-a concluzionat că recurenta-reclamantă a semnat actul contractul de ipotecă.

În ceea ce privește soțul recurentei, C., deși raportul de expertiză nr. x din data de 10 februarie 2017, emis de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, a stabilit că semnătura de pe contractul de ipotecă în discuție nu este executată de acesta, prima instanță a înlăturat concluziile acestui raport, apreciind că acesta nu poate fi coroborat cu nicio altă probă.

Concluzia instanței de fond a fost menținută de instanța de apel, care a arătat că: "în fapt scriptele de comparație puse la dispoziție pentru efectuarea expertizei nu prezintă garanții cu privire la veridicitatea semnăturii defunctului iar în lipsa acestuia, doar alte înscrisuri care să prezinte astfel de garanții ar fi putut modifica cele reținute de prima instanță. Întrucât, însă, părțile nu au putut pune la dispoziția instanței înscrisuri despre care să poată susține motivat că poartă semnătura defunctului, refacerea probei sau completarea acesteia nu a fost posibilă.".

Criticile recurentei-reclamante vizează o aplicare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 946 C. civ. din 1864 și ale art. 35. alin. (2) din Codul familiei, însă, din argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs rezultă, cu evidență, că ceea ce solicită recurenta este, în realitate, schimbarea modului în care instanțele de fond au interpretat probatoriul administrat în cauză și, de asemenea, o readministrare a probei cu expertiza grafoscopică, prin raportare la alte scripte de comparație față de cele avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză nr. x din data de 10 februarie 2017, emis de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj.

Concret, Înalta Curte constată că, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat o serie de critici referitoare, pe de o parte, la faptul că, în contradicție cu interpretarea instanței de apel, ansamblul probator administrat în cauză ar susține concluzia că recurenta a dovedit că semnătura executată pe contractual de ipotecă nu aparține soțului său, C., iar pe de altă parte, la modul pretins eronat în care instanța de apel a apreciat necesitatea, pertinența și utilitatea probelor solicitate de recurentă.

Dincolo de împrejurarea că, astfel cum s-a reținut prin decizia atacată, recurenta, prin apărător, a renunțat, odată cu promovarea apelului, la administrarea oricăror probe solicitate, Înalta Curte constată că aceasta nu invocă critici de nelegalitate ale deciziei recurate, ci o presupusă stabilire greșită a situației de fapt, aspectele reclamate ținând de netemeinicia, și nu de nelegalitatea deciziei instanța de apel.

Nemulțumirea recurentei cu privire la modalitatea în care au fost administrate, analizate și interpretate probele de către instanțele de fond nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, atribuțiile Înaltei Curți fiind limitate strict la aspectele de nelegalitate ale judecății din apel.

Așadar, argumentele recurentei nu pot face obiect de analiză în recurs, pentru că ar presupune reaprecierea probatoriului și o nouă judecată pe fond a cauzei, acțiune ce excedează limitele judecății desfășurate în fața Înaltei Curți.

Se mai constată, totodată, că în cauză nu este incident textul art. 946 din C. civ. din 1864, indicat de recurentă (text care se referă la contractual "gratuit sau de binefacere"), iar, în raport cu situația de fapt stabilită potrivit propriilor convingeri ale instanței, constând în semnarea actului de ipotecă de recurentă și de soțul său, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 948 și 953 din actul normativ menționat, apreciind că: "nu există nicio cauză de nulitate a contractului de ipotecă a garanților ipotecari care să justifice desființarea acestuia cu efect retroactiv".

Pentru identitate de rațiune, aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește susținerea, neconfirmată în recurs, că instanța de apel ar fi aplicat greșit prevederile art. 35 alin. (2) din Codul familiei, contractul de ipotecă în discuție fiind socotit a fi fost semnat de ambii soți menționați ca garanți ipotecari.

În consecință, în baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 349/2019 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 349/2019 din 10 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.