ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2014 sub dosar nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala să se dispună:

In principal obligarea pârâtei sa soluționeze contestația formulata împotriva raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 25.11.2013 și înregistrat sub nr. x/26.11.2013 și a Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013, cu obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata;

In subsidiar, anularea parțiala a Raportului de inspecție fiscala încheiat la data de 25.11.2013 și înregistrat sub nr. x/26.11.20131 și a Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013 acte emise de parata, privind stabilirea fata de reclamant a calității de persoana impozabila din punct de vedere TVA, respectiv de stabilire in sarcina reclamantului de obligații fiscale principale și accesorii privind TVA, concomitent cu anularea eventualei decizii de respingere a contestației formulate de reclamant;

- constatarea nulității, respectiv anularea actelor de impunere privind stabilirea in sarcina reclamantului a obligațiilor de plata a taxei pe valoarea adăugată in cuantum de 3.521.711 RON, dobânzi/majorări de întârziere in cuantum de 5.025.151 RON, precum și penalități de întârziere in cuantum de 528.257 RON.

- revocare actelor administrativ fiscale atacate, reluarea inspecției fiscale in condițiile Codul de procedură fiscală, in vederea administrării tuturor probelor in scopul stabilirii realității fiscale, generatoare de consecințe.

Prin sentința nr. 10/2015 pronunțată în data de 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, a obligat pârâtele să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 25.11.2013 și înregistrat sub nr. x/26.11.2013 și a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale și să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Prin motivele de recurs formulate pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a susținut că hotărârea atacata este nelegala, fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

In mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea este întemeiata, având în vedere prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare, organul de soluționare a contestației a solicitat anumite clarificări legate de cota de TVA, având în vedere Decizia Curții Europene de Justiție pronunțată in cauzele C249/12 și C250/12, iar in urma demersurilor Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice in legătura cu Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 2/2011, a fost modificata aceasta decizie.

Astfel, în conformitate cu cele reținute în Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 6/2014, aprobata prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1820/2014, Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor a solicitat organelor de inspecție fiscala din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov sa recalculeze taxa pe valoare adăugata aferenta tranzacțiilor imobiliare care au avut la baza contracte prin care prețul bunului a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la TVA, precum și accesoriile aferente, precizând totodată și cuantumul diferentelor nedatorate, urmând ca după primirea informațiilor solicitate (și în măsura în care nu mai sunt necesare alte informații și/sau documente în vederea clarificării situației de fapt), Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor sa emită decizia în cel mai scurt timp posibil.

Fata de cele arătate mai sus, rezulta ca sunt pe deplin incidente dispozițiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

A precizat că, deși motivele nesoluționării învederate anterior au fost arătate în intampinarea depusa la instanța de fond, aceasta nu le-a luat în considerare și a pronunțat hotărârea atacată fără să țină seama de incidența prevederilor art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

A solicita a se observa că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este unul de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili, în acest sens pronunțându-se și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 182/2008 in Dosarul nr. x/2006.

Hotărârea este nelegala și in ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi oofigata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces; pentru aceasta insa este necesar ca partea care a pierdut procesul sa se fi aflat in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. Or, in prezenta cauza, nu sunt îndeplinite aceste condiții.

In concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a apreciat că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 205 și 209 din O.U.G. nr. 92/2003 și a soluționat cauza fără a lua în considerare aceste dispoziții privitoare la stabilirea competentei de soluționare a contestației.

A susținut că în mod greșit nu s-a reținut excepția invocata a lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov in capătul de cerere privind soluționarea contestației reclamantului privitoare la Decizia de impunere nr. x/26.11.2013 și Raportul de inspecție nr. x/26.11.2013 emise de AJFP Brașov.

În conformitate cu prevederile art. 205 și art. 209 din O.G. nr. 92/2003 contestațiile sunt soluționate de ANAF prin Direcția generală de soluționare a contestațiilor și având in vedere acesta atribuție expres prevăzuta de legiuitor, în mod greșit instanța de fond a obligat și DGRFP Brașov sa soluționeze contestația administrativa a intimatului, încălcând astfel competenta strict prevăzută în sarcina organelor administrative.

Având in vedere excepția invocata a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacată și rejudecând cauza să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP Brașov.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 8 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Reclamantul A. a solicitat, prin acțiunea formulată, în principal, obligarea pârâtelor la soluționarea contestațiilor formulate împotriva raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 25.11.2013 și înregistrat sub nr. x/26.11.2013 și Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013 și, în subsidiar, anularea parțială a actelor administrativ fiscale anterior menționate.

II.a) Examinând excepția lipsei de interes cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, invocată de intimatul-reclamant A., asupra căreia trebuie să se pronunțe mai întâi, potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs, pârâtul a criticat soluția primei instanțe în ce privește obligarea sa la soluționarea contestației formulată de reclamant și la plata cheltuielilor de judecat.

Din cele menționate anterior rezultă că pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu justifică un interes actual, cererea de chemare în judecată fiind promovată și împotriva acestei instituții.

În acest context, deși în anul 2018 s-a emis decizia nr. 154/26 mai 2015, recurentul-pârât a dovedit un interes în continuarea procesului, interes care s-a menținut pe toată durata procesului, astfel că excepția lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant nu este fondată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de interes cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.

II.b) Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că pârâtul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, se constată că acesta nu are legitimare procesuală, neputând fi obligat în raporturile juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată.

Prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să soluționeze contestația formulata împotriva raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 25.11.2013 și înregistrat sub nr. x/26.11.2013 și a Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații stabilite de inspecția fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitate dintre persoana obligată în cadrul raportului juridic și cea a pârâtului.

Potrivit art. 209 alin. (1) lit. c din O.U.G. nr. 92/2003:

"contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situației emise în conformitate cu legislația în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, precum și împotriva deciziei de reverificare se soluționează de catre: c) Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, precum și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane RON sau mai mare, pentru contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale de inspecție/control, indiferent de cuantum."

Având în vedere că se solicită a se soluționa contestația formulata împotriva raportului de inspecție fiscală nr. x/26.11.2013 și a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în raport cu obiectul acțiunii, nu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu nu este parte în raportul juridic dedus judecății, astfel că se impune admiterea excepției calității procesuale pasive și respingerea ca atare a acțiunii formulată de reclamant împotriva acestei recurentei-pârâte.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 10/2015 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, pentru lipsa calității procesuale pasive și va menține restul dispozițiilor sentinței.

II.c) Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală este lipsit de interes, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune sau o cerere este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea sau a formulat o cerere, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 C. proc. civ.

Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-pârât prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în respingerea acțiunii față de prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte reține că soluționarea contestației promovate de reclamant a fost amânată până după primirea clarificărilor solicitate de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală Ministerului Finanțelor Publice cu privire la cota de TVA, având în vedere Decizia Curții Europene de Justiție pronunțată în cauzele C249/12 și C250/12 și Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 2/2011.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu mai justifică un interes în susținerea recursului, acesta nemaifiind unul actual, întrucât prin Decizia nr. 154/26 mai 2015 Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost soluționat contestațiile depuse de B. din localitatea Brașov și A. din localitatea Sibiu, înregistrate la Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției naționale de Administrare Fiscală.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 10/2015 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2018.